cioban² sm [At: CANTEMIR, IST. 9 / A: cio~ / Pl: ~i / E: tc čoban] 1 Păstor. 2 (Spc) Proprietar de oi. 3 Personaj travestit în păstor de oi la Vicleim. 4 (Îc) Steaua- ~ului Luceafărul de seară. 5 (Îae) Steaua polară. 6 (Îc) ~ul cu oile Constelația lirei. 7 (Ban) Câine ciobănesc. 8 (Trs) Malac. 9 (îc) ~ul-cu-oile Steaua principală din constelația lirei.

cioban¹ sm [At: VAIDA / Pl: ? / E: ns cf ciuvaniu] (Reg) 1 Vas de lemn pentru băut apă. 2 Vas de lemn pentru adus apă.

CIOBAN sm. 1 🐑 Păstor, cel ce păzește oile (🖼 TAB. XV) ¶ 2 💫 STEAUA CIOBANULUI, luceafărul de seară, planeta Venus; CIOBANUL CU OILE, constelația Lirei (🖼1179) ¶ 3 🌿 TĂȘCUȚA-CIOBANULUI = PUNGULIȚĂ ¶ 4 🌿 TRAISTA-CIOBANULUI, plantă ierboasă, cu flori mici, albe: numită și „pungulița-păstorului”, „punga-popii”, „straița-popii”, „tășculiță”, „paștele-calului”, „paștele-cailor”, „buruiană-de-friguri” (Capsella bursa pastoris) (🖼 1181) ¶ 5 VARGA-CIOBANULUI¹, mare plantă spinoasă, cu flori liliachii, rar albe; numită și „varga-păstorului”, „iarba-voinicească”, „scaiu-voinicesc”, „scaiu-voinicului”, etc. (Dipsacus silvestris) (🖼 1180) -VARGA-CIOBANULUI² = SCĂIUȘ [tc.].

CIOBAN, ciobani, s. m. 1. Îngrijitor, paznic de oi; păstor, păcurar. Tata i-a strîns ciobanului mîna și l-a bătut cu dragoste pe umăr. SADOVEANU, N. F. 13. Și să cînți un cîntec, Laie, Cum se cîntă-n sat la noi, Cînd se tînguie ciobanul După turma lui de oi. GOGA, P. 72. Umblam și eu, ca tot ciobanul, Cu fluierul pe lîngă oi, Cînd ne ochiră cu arcanul Pe mine și-ncă pe vreo doi. IOSIF, V. Îmi ardea sufletid în mine de sete și ciobanii și baciul habar n-aveau de asta. CREANGĂ, A. 15. ♦ Proprietar de oi; baci. 2. Compuse: ciobanul-cu-oile = numele unei constelații din emisfera boreală, lira; steaua-Ciobanului = a) luceafărul de seară; b) steaua polară.

CIOBAN ~i m. Persoană care are în grijă oile; păstor; oier; ovicultor. ◊ Steaua ~ului a) luceafărul de seară; b) steaua polară. ~ul-cu-Oile denumire populară a constelației Lira; Oierul. [Sil. cio-ban] /<turc. çoban

cioban m. păzitor de oi; steaua ciobanului, Mold. luceafărul de seară (servă de orientare păstorilor la readucerea turmelor). [Turc. ČOBAN].

cĭobán m. (turc. čoban, d. pers. čuban, šüban, d. šub, berbece, și ban, conductor; ngr. tsobánis, alb. bg. sîrb. rut. čobán, pol. czoban. D. rom. vine ung. csobán). Păstor, păscător de oĭ. – Dim. -ănáș, -ănúș, -ănuț și -ănel, pl. eĭ.

COBILIȚĂ, cobilițe, s. f. Piesă de lemn curbat, purtată pe umeri și care servește la transportarea găleților, a cofelor, a coșurilor etc. ◊ Compus: Cobilița-Ciobanului = numele popular al constelației Lebedei. – Din bg., sb. kobilica.

LUCEAFĂR, luceferi, s. m. 1. Nume popular al planetei Venus și al altor stele strălucitoare. ◊ Luceafărul-de-Dimineață sau Luceafărul-de-Ziuă, Luceafărul-Porcilor, Luceafărul-Boului = planeta Venus (văzută dimineața, înainte de răsăritul soarelui). Luceafărul-de-Seară sau Luceafărul-de-Noapte, Luceafărul-Ciobanilor = planeta Venus (văzută seara). Luceafărul-cel-Mare-de-Miezul-Nopții sau Luceafărul-cel-Frumos = steaua Vega din constelația Lirei. Luceafărul-Porcesc sau Luceafărul-Porcar = steaua Aldebaran din constelația Taurului. Luceafărul-cel-Mare-de-Noapte = steaua Hiperion. 2. Fig. Epitet dat unui bărbat cu calități deosebite. – Lat. Lucifer.

SPANAC, (1) (rar) spanace, (2) spanacuri, s. n. 1. Plantă erbacee legumicolă cultivată pentru frunzele sale mari, cărnoase, comestibile, de un verde-închis (Spinacia oleracea). 2. (Fam.) Lucru banal, fără valoare; fleac. ◊ Expr. (E un) spanac = (e un) lucru lipsit de importanță, un fleac, un vax. ◊ Compuse: spanac-porcesc = plantă erbacee cu flori verzi (Chenopodium hybridum); spanac-sălbatic = plantă erbacee cu frunze romboidale și cu flori albicioase (Chenopodium album); spanacul-ciobanilor = plantă erbacee cu frunze triunghiulare, cu flori verzi dispuse în ghemulețe (Chenopodium bonus henricus). – Din ngr. spanáki.

TRAISTĂ, traiste, s. f. 1. Obiect în formă de sac, confecționat dintr-o țesătură, din piele etc., adesea ornamentat, prevăzut cu o baieră pentru a fi agățat, care servește la transportul sau la păstrarea unor obiecte, mai ales a mâncării; straiță. ◊ Expr. Cu traista în băț, se spune despre cineva care nu are locuință stabilă sau care este foarte sărac. A-i bate (cuiva) vântul în traistă = a fi extrem de sărac. Traistă goală (sau ușoară) = sărăcie. A-i mânca (cuiva) câinii din traistă = a fi prostănac. A prinde (pe cineva) cu rața în traistă = a prinde (pe vinovat) asupra faptului. ♦ Spec. Sac mic de pânză deasă din care se dă hrană cailor. 2. Conținutul unei traiste (1). 3. Compus: traista-ciobanului = plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunze lungi, crestate, dispuse în rozetă, cu flori mici albe și cu fructe triunghiulare, folosită ca plantă medicinală (Capsella bursa-pastoris). – Cf. alb. trastë, trajstë.

cobiliță sf [At: H II / V: ~bel~, (hiperurbanism) ~ovil~ / A și: (rar) ~liță / Pl: ~țe / E: bg, srb кобилица] 1 Bucată de lemn curbată, cu toarte, cârlige sau crestături la cele două capete, care se poartă pe umeri și servește la transportarea găleților, a cofelor, a coșurilor ori a altor greutăți Si: (reg) cobelete, cobcliă (14), cobilițoi, coromăslă. 2 (Ast; pop; și reg; îs ~ța ciobanului) Constelația Lebăda. 3 (Ent; Buc) Lăcustă verde. 4 Insectă din ordinul libelulelor (Libellula depressa) Si: (Buc) cal turtit, calul dracului, calul popii. corectat(ă)

traistă¹ sf [At: N. TEST. (1648), 47^v/31 / V: (îrg) taistră, ~tră, (înv) tainstră, ~ins~, (reg) staiță, st~, straită, straiță, strianță, ~acită, ~iță, ~te, ~tie (P: ~ti-e), ~aștie (P: ~ti-e) / Pl: ~te, (reg) trăiste, trăisti, trăiști, trăiște, (înv) ~iște / E: ns cf alb trastë, trajstë] 1 Sac din pânză groasă, din lână sau din piele, prevăzut cu baiere pentru a putea fi atârnat de umeri, în care se păstrează sau se transportă diverse obiecte Si: (reg) tăfâlcă (1), tărculă (1), tolbă (6), (înv) turbincă (1). 2 (Reg; îs) ~ goală Om foarte sărac Si: (pop) calic. 3 (Reg; gmț; îas) Pețitor. 4 (Reg; îas; șîs ~ ușoară) Sărăcie. 5 (Pop; îe) A umbla cu ~ta A cerși (2). 6 (Reg; îla) Cu ~ta-n băț Sărac. 7 (Reg; îal) Cerșetor (2). 8 (Reg; îal) Rătăcitor. 9 (Reg; îe) A-i bate (cuiva) vântul în ~ A fi sărac lipit pământului. 10 (Pfm; îe) A umbla (sau a fi) cu capul în ~ A fi neatent, distrat. 11 (Reg; îe) A-i trece (cuiva) făina prin ~ A ajunge la capătul vieții. 12 (Reg; îe) A întoarce ~ta pe dos A da de nevoi, de lipsuri. 13 (Reg; îe) A și-o lua (sau a și-o pune) în ~ A o păți. 14 (Pop; îe) A-și lua inima în dinți și funia (sau lumea) în ~ A-și face curaj. 15 (Pop; îe) A-și lua lumea în ~ A pleca supărat. 16 (Pop; îe) A se duce cu nepus în ~ Apleca pe neașteptate. 17 (Pop; îe) A-și băga mințile-n ~ A se cuminți (4). 18 (Reg; îe) A arunca în ~ta dinapoi A trece cu vederea. 19 (Îrg; îe) A umbla cu ~ta cu minciuni A umbla cu vorbe. 20 (Reg; îe) A scoate vorbe din ~ A minți. 21 (Pop; îe) A pune (sau a băga pe cineva) în ~ A înfrânge. 22 (Pop; îae) A înșela. 23 (Reg; îe) A băga mâna în straița cuiva A profita de agoniseala cuiva. 24 (Reg; îe) Fală goală, ~ ușoară Se spune atunci când cineva se laudă fără temei sau despre un om fudul și leneș. 25 (Reg; îe) Asta-i altă gâscă-n ceea (sau în altă) ~ Asta-i cu totul altceva. 26 (Reg; îe) A-i mânca (cuiva) câinii din ~ A fi prostănac. 27 (Reg; îs) Luna lui ~n băț Luna martie, când începe lucrul la câmp. 28 Conținutul unei traiste¹ (1). 29 Sac din pânză deasă și rezistentă, în care se dă orz sau ovăz cailor și care se atârnă de capul lor. 30 (Reg; îe) A trage la ~ A trage acolo unde-i rost de câștig. 31 (Reg; îe) A pierde ~ta cu grăunțe A pierde slujba sau foloasele pe care le ai de undeva. 32 (Reg) Sac făcut dintr-o plasă de sfoară tare în care pescarii pun peștele prins. 33 (Reg) Săculeț țesut foarte rar în care se pune la scurs urda sau cașul. 34 (Reg) Tolbă (1) pentru săgeți. 35 (Reg; șîs ~ de porc, ~ta lui Crăciun) Tobă (36). 36 (Arg) Clondir (1). 37 (Reg; îc) straița-popii, ~ta-ciobanului, (reg) ~ta-văcarului Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunze adânc crestate, dispuse în rozetă, cu flori mici și albe în vârful tulpinii, cu fructe triunghiulare, folosită ca plantă medicinală Si: (reg) arior, buruiană-de-friguri, coada-pisicii, păscuță, paștile-calului, plosca-ciobanului, punga-babei, punga-popii, punguliță, rapăn, tașca-ciobanului, tășculiță (6), tășcuță (9) (Capsella bursa-pastoris). 38 (Bot; reg; îae) Limba-mării (Iberis umbellata). 39 (Bot; reg; îae) Punguliță (Thlaspi arvense). 40 (Reg; îc) ~-goală Crivăț (2).

BURUIANĂ, ❍BURIANĂ (pl. -ieni) sf. 🌿 1 Plantă ierboasă care crește, fără a fi cultivată, pe cîmp, pe locurile semănate, prin grădini, etc., iarbă rea, iarbă sălbatică, bălărie: îngrădirile se părăduesc, pămîntul s’acopere de buruiană VLAH.; buruiana crescuse naltă și abia se mai zărea în fund ODOB.; proverb: buruiana proastă crește și pe piatră sau buruiana rea crește și în drum; buruieni se găsesc și în grădina cea mai bună; se sperie de toate buruienile PANN., despre cineva foarte fricos, care se sperie și de umbra lui ¶ 2 Iarbă de leac, plantă întrebuințată ca mijloc de vindecare: chemă pe împărăteasă și-i dete buruienile să le fiarbă și să le bea ISP. ¶ 3 ~-CÎINEASCĂ¹ – BREIU¹; – ~-CÎINEASCĂ² = TREPĂDĂTOARE¹; – ~-DE-ABUBĂ = PĂPĂLĂU; – ~DE-CEAS-RĂU = VETRICE 1; – ~DE-CEL-PERIT= VENTRILICĂ1 – ~DE-CINCI-DEGETE, plantă ierboasă, cu tulpina și frunzele acoperite cu peri lungi, cu flori mari, galbene, dispuse într’un corimb la vîrful tulpinei; numită și „găinuță”, „gălbenușe” sau „scrîntitoare” (Potentilla recta) (🖼 679); – ~DE-DALAC-LĂSNICIOR; – ~-DE-FRIGURI¹ TRAISTA-CIOBANULUI; – ~-DE-FRIGURI² = LAPTELE-CUCULUI¹; – ~-DE-FRIGURI³ 👉 FRIG 5, BOGLARI; – ~-DE-IN = LINARIȚĂ; – ~-DE-LUNGOARE, BURUIANA-LINGOAREI = LEUȘTEAN; – ~-DE-NEGEI¹, BURUIANĂ-MĂGĂREASCĂ AIOR² ; – ~-DE-NEGEI² = LAPTELE-CÎINELUI¹; – ~ -DE-NEGEI³ LAPTELE-CUCULUI¹;- ~-DE-TRÎNJI = IARBĂ-DE-ȘOALDINĂ; – ~-PORCEASCĂ, plantă ierboasă cu rădăcina groasă, cu frunzele acoperite cu peri albi și aspri, cu flori galbene, dispuse în capitule (Ilypochoeris radicala) (🖼 680); – -PUCIOASĂ = IARBĂ-PUTUROASĂ; – BURUIANA-SURPĂTURII, mică plantă ierboasă, de un verde-deschis sau gălbue, cu flori verzui; numită și „boșoroagă” sau „,sincerică” (Scleranthus annuus) (🖼 681); -BURUIANA-VIERMELUI -PUNGULIȚĂ; – BURUIENI-DE-CEL-PERIT = VENTRILICĂ; – BURUIENI- DOMNEȘTI = VÎZDOAGĂ [sl. burjanŭ].

CIOBĂNAȘ sm. 1 🐑 dim. CIOBAN: îi plăcea să asculte și la viersul ce scotea din fluier un ~ (ISP.) ¶ 2 Ciobănașul, numele unei hore în Ialomița și Dobrogea ¶ 3 pl. Mold. 🌿 Un soiu de ciuperci (ȘEZ.).

CIOBĂNEL sm. dim. CIOBAN.

CIULIN sm. 🌿 1 Plantă spinoasă, cu flori roșii purpurii, rar albe (Carduus nutans) (🖼 1235): fără să-i pese de ciulinii și rugii ce-i tăiau picioarele (DLVR.) ¶ 2 = SCAIU-MĂGĂRESC ¶ 3 = VARGA-CIOBANULUI¹ ¶ 4 – CORNACI [rus. čilimŭ].

FRIG (pl. -iguri) sn. 1 Sensațiune neplăcută produsă prin scăderea temperaturii corpului, din pricina lipsei de căldură, din cauza răcelii atmosferii, etc.: mi-e ~; a tremura de ~; a îngheța de ~ ¶ 2 Scăderea sensibilă a temperaturii aerului, răceală: e ~; sînt zece grade de ~; ~ul iernii; a se apăra de ~ ¶ 3 ~ul morții, fiorii ce cuprind pe cineva în fața unei primejdii de moarte: Rîd și de ~ul morții, cum rîd de-al iernii ~ ALECS. ¶ 4 🩺 Boală de oameni, caracterizată prin ridicarea temperaturii normale a corpului (călduri, fierbințeli), prin accelerarea pulsului și prin sensațiuni alternante de frig și de căldură excesivă: bolnav de ~; în delirul ~urilor; ~uri intermitente, boală infecțioasă din ținuturile tropicale, caracterizată prin îngălbenirea pielii ¶ 5 🌿 FRIGURILE, mică plantă ierboasă, cu tulpina și frunzele acoperite în peri, cu flori liliachii, mai adesea albe; crește prin locurile nisipoase și stîncoase (Arabis arenosa) (🖼 2208) ¶ 6 🌿 FLOARE-DE-FRIGURI = FIEREA-PĂMÎNTULUI; BURUIANĂ-DE-~URI¹, plantă foarte veninoasă, cu frunzele puțin cărnoase, lucitoare, cu flori mici, galbene; crește prin locurile umede, pe marginea lacurilor și a iazurilor; numită și „boglar”, „rînzișoară”, etc. (Ranunculus sceleratus) (🖼 2209); – BURUIANĂ-DE-FRIGURI² = LAPTELE-CUCULUI; BURUIANĂ-DE-FRIGURI³ TRAISTA-CIOBANULUI [lat. frīgus].

TRAISTĂ, traiste, s. f. 1. Obiect în formă de sac, confecționat din pânză groasă sau din lână și prevăzut cu o baieră pentru a fi agățat, care servește la transportul sau la păstrarea unor obiecte, mai ales a mâncării; straiță. ◊ Expr. Cu traista în băț, se spune despre cineva care nu are locuință stabilă sau care este foarte sărac. A-i bate (cuiva) vântul în traistă= a fi extrem de sărac. Traistă goală (sau ușoară) = sărăcie. A-i mânca (cuiva) câinii din traistă = a fi prostănac. A prinde (pe cineva) cu rața în traistă = a prinde (pe vinovat) asupra faptului. ♦ Spec. Sac mic de pânză deasă din care se dă hrană cailor. 2. Conținutul unei traiste (1). 3. Compus: traista-ciobanului = plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunze lungi, crestate, dispuse în rozetă, cu flori mici albe și cu fructe triunghiulare, folosită ca plantă medicinală (Capsella bursa-pastoris). – Cf. alb. trastë, trajstë.

COBILIȚĂ, cobilițe, s. f. Bucată de lemn curbată pentru a fi purtată pe umeri și avînd la cele două capete torți sau cîrlige, pentru transportarea găleților, a cofelor, a coșurilor etc.; (regional) coromîslă. Ajuta să puie cobilița cu cofele în spinare. DELAVRANCEA, S. 26. Zăreau jucîndu-se codanele limbute... purtînd pe umăr, cu umblet legănat, cobilița cu două donițe. ODOBESCU, S. III 570. În pădure născui, în pădure crescui; Acasă dacă m-aduse, Cercei grei îmi puse (Cobilița). GOROVEI, C. 91. Cobilița-ciobanului sau fata-cu-cobilița = constelația lebedei.

TRAISTĂ, traiste, s. f. 1. Sac, de obicei de lînă sau de pînză groasă, prevăzut cu o baieră pentru a fi agățat, în care se păstrează sau se transportă diverse obiecte, din care se dă uneori de mîncare animalelor etc.; straiță. Luase traista grea, o pusese pe umăr și plecase prin negură. DUMITRIU, N. 205. Făcură o azimă, luară și nițică legumă, le puseră în traistă și plecară. ISPIRESCU, L. 285. Taie baierile de la traistă... și face cum poate, de leagă el gîrnețul, unde trebuia. CREANGĂ, P. 125. Cu-a mea mînă, Traista plină Îți voi da de bun ovăz. NEGRUZZI, S. II 108. ◊ Expr. A-și lua traista în băț v. băț. (A rămîne) cu traista-n băț = a fi foarte sărac, a ajunge la sapă de lemn; p. ext. a nu avea locuință stabilă. A-i mînca (cuiva) cîinii din traistă = a fi prostănac, netrebnic. Era un om de aceia căruia-i mîncau cînii din traistă și toate trebile cîte le făcea, le făcea pe dos. CREANGĂ, P. 39. A prinde (pe cineva) cu rața în traistă = a prinde pe vinovat asupra faptului. Ei! Iată că-n sfîrșit, Te prind cu rața-n traistă. MACEDONSKI, O. II 67. A-i bate (cuiva) vîntul în traistă = a fi sărac lipit. Traistă goală (sau ușoară) = sărăcie. Aici, la sărăcăciosul ist de rai, vorba ceea: «fală goală, traistă ușoară». CREANGĂ, P. 320. 2. Conținutul unei traiste (1). O traistă de porumb. 3. Compus: traista-ciobanului = plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunze adînc crestate, dispuse în rozetă, cu flori mici albe în vîrful tulpinii, cu fructe triunghiulare (de forma unei traiste (1)); este folosită ca plantă medicinală (Capsella Bursa pastoris). – Pl. și: trăiste (SADOVEANU, Z. C. 202), trăisti (id. O. VII 70, CARAGIALE, P. 45), trăiști (PĂSCULESCU, L. P. 46). – Variantă: straistă (MARIAN, NU. 226) s. f.

TRAISTĂ ~e f. 1) Sac de dimensiuni mici, din țesătură groasă (de obicei, ornamentată), prevăzut cu baiere și folosit pentru transportarea sau păstrarea diferitelor lucruri, în special, merinde. 2) Sac de pânză din care li se dă cailor ovăz. ◊ A umbla cu ~a-n băț a rămâne sărac și fără adăpost. A umbla cu capul în ~ a fi distrat. A-i mânca (cuiva) câinii din ~ a fi prostănac. A-i bate (cuiva) vântul în ~ a fi extrem de sărac. A prinde (pe cineva) cu rața în ~ a prinde vinovatul asupra faptului. Fală goală, ~ ușoară sărac, dar fudul. 3) Conținutul unui astfel de sac. O ~ de nuci. 4):~a-ciobanului plantă erbacee cu frunze adânc crestate, dispuse în rozetă, cu flori mici albe și cu fructe triunghiulare, folosită în medicină. [G.-D. traistei; Sil. trais-] /cf. alb. trastë, trajstë

Ciobanul m. supranumele lui Mircea III.

cioban s. m., pl. ciobani

cioban s. m., pl. ciobani

cioban s. m., pl. ciobani

cioban.

!Ciobanul-cu-Oile (constelație) s. propriu m. art.

!Cobilița-Ciobanului (constelație) s. propriu f. art., g.-d. art. Cobiliței-Ciobanului

!Luceafărul-Ciobanilor (planetă) (pop.) s. propriu m. art.

spanacul-ciobanilor (plantă) s. m. art.

traista-ciobanului (plantă) s. f. art., g.-d. art. traistei-ciobanului

varga-ciobanului (plantă) s. f. art., g.-d. art. vergii-ciobanului corectat(ă)

Ciobanul-cu-Oile (constelație) s. propriu m.

Cobilița-Ciobanului (constelație) s. propriu f.

Luceafărul / Luceafărul-Ciobanilor / Luceafărul-de-Seară / Luceafărul-de-Ziuă (planetă) (pop.) s. propriu m.

!spanacul-ciobanilor (plantă) s. m. art.

!traista-ciobanului (plantă) s. f. art., g.-d. art. traistei-ciobanului

varga-ciobanului (plantă) s. f. art., g.-d. art. vergii-ciobanului

Ciobanul-cu-Oile (astron.) s. pr. m.

Cobilița-Ciobanului (astron.) s. pr. f.

Luceafărul-Ciobanilor s. pr. m.

spanacul-ciobanilor s. n.

traista-ciobanului s. f.

varga-ciobanului (bot.) s. f.

cioban (ciobani), s. m. – Păstor. – Mr. cioban, istr. țoban. Tc. çoban (Roesler 608; Șeineanu, II, 128; Miklosich, Türk, Elem., I, 278; Miklosich, Fremdw., 82; Berneker 159; Lokotsch 1921; Ronzevalle, 77); cf. ngr. τσοπάνης, τσοπάνος, alb. čoban, bg., sb. čoban(in), rut. čaban, pol. czaban, rus. čaban, mag. csobán(y). Cuvînt rar în dialecte. După Weigand, Jb., XVI, 222, intrat în rom. prin intermediul bg., ceea ce nu pare sigur; pentru motivele extinderii sale rom., cf. Caracostea, Mitt. Wien., 98. Pentru formele dialectale din ngr., cf. Höeg 127. Din rom. provin mag. csobán(y) (Edelspacher 12), și posibil rut. și pol. Der. ciobancă, s. f. (păstoriță); ciobăneasă (var. ciobăniță), s. f. (păstoriță); ciobănesc, adj. (de cioban); ciobănește, adv. (ca ciobanii); ciobănos, adj. (rustic, necioplit); ciobăni, vb. (a fi cioban); ciobănime, s. f. (mulțime de ciobani); ciobănie, s. f. (ocupația ciobanului).

CIOBANUL CU OILE, numele popular al constelației Lira.

MIRCEA CIOBANUL, domn al Țării Românești (1545-1552, 1553-1554, 1558-1559). Primul domn numit direct de Poartă fără acordul boierilor. Ostil marii boerimi, a încercat să-și atragă celelalte categorii sociale, făcându-le concesii. În 1548, a înfrânt la Periș o puternică oaste adusă de boierii fugiți în Transilvania, pentru a-l înlătura. A susținut activitatea tipografică a lui Dimitrie Liubavici și Coresi și s-a preocupat de refacerea Curții Domnești, ctitorind biserica acesteia, cea mai veche păstrată în București.

cioban, ciobani s. m. (peior.) 1. (deț.) deținut analfabet. 2. persoană necivilizată / grosolană.

CIOBAN s. oier, păstor, (înv. și reg.) păcurar, (Maram. și nordul Transilv.) oieș. (Un ~ cu o turmă de oi.)

CIOBAN s. oier, păstor (înv. și reg.) păcurar, (Maram. și nordul Transilv.) oieș. (Un ~ cu o turmă de oi.)

CIOBANUL-CU-OILE s. v. lira.

STEAUA CIOBANULUI s. v. luceafărul, luceafărul de seară, steaua polară, venus.

STRAIȚA-CIOBANULUI s. v. traista-ciobanului.

ciobanul-cu-oile s. v. LIRA.

steaua ciobanului s. v. LUCEAFĂRUL. LUCEAFĂRUL DE SEARĂ. STEAUA POLARĂ. VENUS.

straița-ciobanului s. v. TRAISTA-CIOBANULUI.

tășcuța-ciobanului s. v. PUNGULIȚĂ. TRAISTA-CIOBANULUI.

CIOBAN s. m. (Mold., ȚR) Păstor. A: Ciobanii. . . pre un cot la pămînt lăsați era. CANTEMIR, IST. Iar în urma lui îndată au nimerit niște ciobani. IT 1778, 1^v. ◊ S. comp. Steaua Ciobanului = luceafărul de seară. Steaua care întiiu se arată de cu seară, steaua ciobanului. CANTEMIR, IST. B: Acei doi ciobani îl duseră la sălașul lor. LET. ȚR, 53^v; cf. LET. ȚR, 53^r, 54^r. // C: Iară un cioban îl întrebă: „Unde mergi, lupule, asa Tare?” AA 1773, 135^v. Etimologie: tc. çoban.

cioban, ciobane, s.n. (reg.) vas de lemn pentru băut apă; scafă, fedeleș, bure.