cioatcă sf vz ciotcă

CIOATCĂ s. f. v. ciotcă.

cĭoátcă f., pl. e și cĭotcĭ (d. cĭotcă). Est. Grupă, ceată, societate: a intra în cĭoatca bătrînilor.

CIOTCĂ, ciotci, s. f. (Reg.) 1. Grămadă, mulțime de ființe adunate laolaltă. 2. Buturugă, ciot, rădăcină de copac. [Var.: cioatcă s. f.] – Cf. magh. csutka.

ciotcă sf [At: I. CR. III, 268 / V: ~oat~ / Pl: ~tei / E: mg csutka] (Reg) 1 Rădăcină. 2 Buturugă. 3 (Îe) A se strânge ~ A strânge o mulțime de oameni (mai rar de lucruri). 4 Grămadă de albine adunate sub urdiniș, înainte de roit.

CIOTCĂ sf. Mold. 1 Grămadă de oameni, de animale, etc. înghesuită la un loc: băieții s’au strîns ~ împrejurul meu (CRG.) ¶ 2 Buturugă: aruncă o ~ pe foc, să nu se stingă (FLOR.) [comp. ung. csutka srb. ćutka].

CIOTCĂ s. f. (Reg.) 1. Grămadă, mulțime de ființe adunate laolaltă. 2. Buturugă, ciot, rădăcină de copac. [Var.: cioatcă s. f.] – Cf. magh. csutka.

CIOTCĂ s. f. (Regional) 1. Grămadă, mulțime de oameni (mai rar de animale sau de lucruri) strînși la un loc, înghesuiți. ◊ (Pe lîngă verbele «a sta», ««a se strînge», «a se ține», a se aduna» etc.) La 6 dimineața ne aflam toți, ciotcă, în medeanul din fața primăriei. HOGAȘ, DR. II 130. Împrejurul lor, grămădiți ciotcă, priveau alții. D. ZAMFIRESCU, R. 203. Băieții s-au strîns ciotcă împrejurul meu și m-au înmormîntat în năsip. CREANGĂ, A. 61. 2. Buturugă, ciot, rădăcină de copac. – Variantă: cioatcă (CREANGĂ, P. 238) s. f.

CIOTCĂ s. f. (Reg.) 1. Grămadă, mulțime. 2. Buturugă, ciot, rădăcină de copac. [Var.: cioatcă s. f.] – Comp. magh. csutka.

CIOTCĂ ~ce f. reg. Parte din tulpina unui arbore care rămâne după tăierea acestuia. ◊ A sta (a ședea) ~ a) a sta (a ședea) strâns lipiți unul de altul; b) a sta grămadă. /cf. ung. csutka

ciotcă adv. Mold. grămadă înghesuită sau ghemuită (asemenea unei buturugi care stă grămadă, neavând ramuri să se întinză): albinele se adună ciotcă în pălărie CR.

cĭótcă adv. (rus. čétka, pron. čotka, număr păreche, d. četá, păreche. V. ceată). Buluc, cladără, grămadă, cĭopor. În mare număr și unițĭ: albinele se adună cĭotcă la stup, Jidaniĭ se strînsese cĭotcă la havră. V. și cĭoatcă.

+ciotcă¹ (reg.) adv. (a se strânge/sta ~)

ciotcă² (reg.) s. f., g.-d. art. ciotcii; pl. ciotci

ciotcă (reg.) s. f., g.-d. art. ciotcii; pl. ciotci

ciotcă s. f.

CIOTCĂ s. v. buștean, butuc, buturugă, ciot.

ciotcă s. v. BUȘTEAN. BUTUC. BUTURUGĂ. CIOT.

ciotcă, ciotci, s.f. (reg.) 1. Grămadă, stivă. 2. Trunchi, lemn. 3. Buturugă, ciot, rădăcină de copac: „Lemnul de foc se fasona la ciotcă; de circa 20 de ani s-a renunțat la acest sistem de exploatare” (Dăncuș, 1986: 66). – Din magh. csutka „cocian, cotor” (DEX, MDA); din rus. čétka (pron. čotka) „număr pereche” (Scriban).

ciotcă, ciotci, s.f. – (reg.) 1. Grămadă, stivă. 2. Trunchi, lemn. 3. Buturugă, ciot, rădăcină de copac: „Lemnul de foc se fasona la ciotcă; de circa 20 de ani s-a renunțat la acest sistem de exploatare” (Dăncuș, 1986: 66). – Din magh. csutka „cocian, cotor” (DEX, MDA); din rus. čétka (pron. čotka) „număr pereche” (Scriban).

ciotcă, ciotci, s.f. – 1. Grămadă, stivă. 2. Trunchi, lemn. 3. Buturugă, ciot, rădăcină de copac: „Lemnul de foc se fasona la ciotcă; de circa 20 de ani s-a renunțat la acest sistem de exploatare” (Dăncuș 1986: 66). – Din ciot + -că.