cĭoántă și gĭoántă f., pl. e (fem. d. cĭont 1). Est. Iron. Picĭor, crac, genuchĭ (gaĭbarace, jugleĭe, cotonoage, cocale, cĭopătăĭ): ĭa trage-țĭ cĭoantele maĭ în colo. Lovitură de genuchĭ orĭ de picĭor: ĭ-a tras o gĭonoată de ĭ-aŭ clănțănit fălcile! – Și cĭonoată, gĭonoată și gĭonată (din cĭoantă, apoĭ cĭnoată, cĭonoată). În Serbia genoată. V. cĭopătăĭ.

CIUNT, -Ă, ciunți, -te, adj. (Adesea substantivat) 1. Ciung (1). ♦ (Rar; despre păr) Care a fost tuns scurt. 2. (Reg.; despre animale) Care are o parte a corpului (urechile, coada, coarnele) retezată, ruptă. [Var.: ciont, cioantă adj.] – Contaminare între ciot și ciung.

ciunt, ~ă [At: VARLAAM, C. 173/2 / Pl: ~nți, ~e / E: ctm ciot + ciung] 1-4 smf, a Ciung (1-4). 5-6 a (D. animale) Cu coada sau urechile tăiate. 7 sm (Îvp; îs) ~ olog Olog de ambele picioare, care se mișcă numai cu ajutorul mâinilor. 8 a (D. lucruri) Scurtat. 9 a (D. vite) Ciung (6).

CIUNT, -Ă, ciunți, -te, adj. (Adesea substantivat) 1. Ciung (1). ♦ (Rar; despre păr) Care a fost tuns scurt. 2. (Reg.; despre animale) Care are o parte a corpului (urechile, coada, coarnele) retezată, ruptă. [Var.: ciont, cioantă adj.] – Probabil contaminare între ciot și ciung.

CIUNT, -Ă, ciunți, -te, adj. 1. Ciung. Cel dinții care-a venit, Șchiop și ciunt s-a nemerit. împăratul l-a-ntrebat Cum de-i ciunt și de-a șchiopat? CONTEMPORANUL, III 730. ◊ Fig. Fără voie, Sanda își dete cu mena prin pletele ei ciunte, care-i cădeau peste ochi. CARAGIALE, S. 21. ◊ (Substantivat) I s-au curmat mînile, de au picat palmele de la încheietură jos, și el au rămas ciunt. SBIERA, P. 31. 2. (Rar) Șchiop. (Substantivat) Ș-au pornit frumoasă nuntă, De pășea pînă și ciuntă. EMINESCU, L. P. 148. 3. (Despre copaci) Lipsit de crengi sau de frunze, gol, despuiat. Se zărea lîngă un pom ciunt un ocol rotund. CAMILAR, N. I 376. – Variantă: (regional) ciont, cioantă (ISPIRESCU, L. 252) adj.

CIUNT ~tă (~ți, ~te) 1) (despre părți ale corpului) Care a fost retezat sau rupt; supus ciuntirii; ciung. 3) și substantival (despre ființe) Care este lipsit de o parte a corpului; fără o parte a corpului. 3) (despre plante) Care are părți rupte sau tăiate; ciung. /Contaminare dintre ciot + ciung

ciunt a. scurtat (de urechi sau de coadă). V. ciont.

2) cĭont, cĭoántă adj. V. cĭunt.

cĭung și (est) cĭunt, -ă adj. (rudă cu it. cionco, mutilat, ciocco, butuc, ciotto, șchĭop, și cu ung. csonk, csönkö, buturugă rămasă în pămînt, csonka, cĭung. Var.: cĭoantă, cĭont, cĭot, cĭut, cĭump. V. cĭoc 1). Mutilat, cĭolac (vorbind de mînĭ): om cĭunt, mînă ciuntă. – Și cĭont, cĭoantă (est). V. cĭont 1 și olog.

ciunt adj. m., pl. ciunți; f. ciuntă, pl. ciunte

ciunt adj. m., pl. ciunți; f. ciuntă, pl. ciunte

ciunt adj. m., pl. ciunți; f. sg. ciuntă, pl. ciunte

ciunt

ciunt, -tă.

CIUNT adj., s. ciung, (Munt. și Ban.) ciolac, (Mold.) câș. (Om ~; mână ~; un ~.)

ȘARPE-CIONT s. v. năpârcă, viperă.

CIUNT adj., s. ciung, (Munt. și Ban.) ciolac, (Mold.) cîș. (Om ~; mînă ~; un ~.)

șarpe-ciont s. v. NĂPÎRCĂ. VIPERĂ.

ciont¹, cioantă, adj. (pop.) 1. cu o parte ruptă, tăiată; stropșit, mutilat, amputat; ciunt, ciung, bont, cionc, ciomp, scurt de coadă. 2. tocit în vârf sau pe margini; știrbit, ciobit.

ciunt, -ă, ciunți, -te, adj. – Retezat, tăiat; ciung. ♦ (onom.) Ciunt, Ciuntu, nume de familie (51 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Contaminare dintre ciot și ciung (DEX, MDA).