CIMITÍR, cimitire, s. n. Teren (îngrădit) unde se îngroapă morții; țintirim – Din ngr. kimitírion, it. cimitero.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
hai
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CIMITÍR ~e n. Loc special unde se îngroapă morții; țintirim. ~ul eroilor. ◊ ~ de mașini loc rezervat pentru depozitarea vehiculelor ieșite din uz. /<ngr. kimitírion, it. cimitero
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CIMITÍR s. (rar) necropolă, (reg.) îngropelniță, margine, morminte (pl.), (Ban.) avlie, (prin Transilv.) comoară, (Ban.) morțărie, (prin Transilv.) pițigăi (pl.), (Ban., Transilv. și Olt.) progadie, (prin sudul Transilv.) stobor, (Transilv. și Maram.) temeteu, (Mold.) țintirim, (înv.) grobiște.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
cimitír (cimitíre), s. n. – Teren unde se îngroapă morții. – Var. (înv.) chimitir, megl. chimitiriu. It. cimiterio, și înainte (sec. XVIII și mr.) din ngr. ϰοιμητήριον. Este cuvînt folosit în Munt. și Olt. (ALR, I, 3019.
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
cimitír s. n., pl. cimitíre
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
cimitír și (maĭ vechĭ) chimitir n., pl. e (ngr. kimitiri [d. vgr. koimetérion, „loc de zăcut”], modificat după lat. coemeterium, mlat. cimeterium, cimiterium; it. cimitero, -terio, fr. cimetière; vsl. cimeterŭ, pol. cmentarz; ung. cinterem [de unde mold. țintirim]). Loc de îngropat morțiĭ. – În Trans. și pográdie.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
cimitir de elefanți expr. (glum.) 1. echipă alcătuită preponderent din sportivi aflați la sfârșitul carierei; echipă cu medie de vârstă ridicată. 2. instituție care angajează persoane destituite din funcții importante în alte instituții.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink