A CILIBI ~esc tranz. reg. (mai ales bărbați) A găti, manifestând o grijă exagerată față de aspectul exterior; a ferchezui. /Din cilibiu

CELEBIU, CILIBIU I. adj. Distins, elegant, nobil: sînt supțiri, pentru aceea le zic gentilomi, cum zic Grecii, celebii (LET.); Cu fes negru, narangiu, C’așa-i lucru cilibiu (MAR.). II. CELEBI, CILIBI sm. Domn (titlu dat de Turci Grecilor din clasa mai bună): Cilibi Andronache (FIL.) [tc. čelebi].

CILIBI MOISE (pe numele adevărat Froim Moise) (1812-1870, n. Focșani), negustor evreu. Figură pitorească a negoțului ambulant din Țara Românească. Creator spontan de glume moralizatoare, zicale și vorbe de duh sau venite dintr-o străveche tradiție talmudică („Viața lui Cilibi Moise”, „Viața și proverbele lui Cilibi Moise”).