cihăit², ~ă a vz cehăit²

cihăit¹ sn vz cehăit¹

CIHĂI, cihăiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A insista foarte mult pe lângă cineva pentru a face ceva, a plictisi pe cineva cu stăruințele. [Var.: cehăi vb. IV] – Cf. magh. csaholni.

ceahăit², ~ă a vz cehăit²

ceahăit¹ sn vz cehăit¹

cehăit², ~ă a [At: MDA ms / P: ~hă-it / Pl: ~iți, ~e / E: cehăi] (Îrg) 1 Care latră. 2 (Fig; d. oameni) Sâcâit.

cehăit¹ sf^[1] [At: MDA ms / P: ~hă-it / Pl: ? / E: cehăi] (Îrg) 1-2 Cehăire (1-2).

CIHĂI, cihăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A stărui foarte mult pe lângă cineva să facă ceva, a plictisi pe cineva cu stăruințele. [Var.: cehăi vb. IV] – Cf. magh. csaholni.

CIHĂI, cihăiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A-i bate (cuiva) capul, a stărui foarte mult, a insista, a plictisi, a exaspera. Tot cihăia mama pe tata să mă mai dea undeva la școală. CREANGĂ, A. 12. Cît nu m-a cihăit de cap, să-i spun, și tot nu i-am spus. CREANGĂ, P. 122. Aristița... cihăia pe Stănilescu, de ce nu stăruie s-ajungă maior. CONTEMPORANUL, 209. Variantă: cehăi (SBIERA, P. 107, ȘEZ. V 55) vb. IV.

CEHĂI vb. IV. v. cihăi.

cihăì v. Mold. a stărui foarte mult cu vorba pe lângă cineva, a-i bate capul: tot cihăi a mama pe tata CR. [Origină necunoscută].

céhăĭ, a -í V. cihăĭ.

cíhăĭ și céhăĭ, a -í v. tr. (cp. cu rus. čihátĭ, rut. číhatĭ, a strănuta, și ung. csíholni, a lătra. V. ceahlăŭ). Nord. Mă tot țin de capu cuĭva să facă un lucru, stăruĭ mult, bat capu (Cr. și Șez. 33, 30).

cihăi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cihăiesc, imperf. 3 sg. cihăia; conj. prez. 3 să cihăiască

cihăi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cihăiesc, imperf. 3 sg. cihăia; conj. prez. 3 sg. și pl. cihăiască

CIHĂI vb. v. bodogăni, cicăli, dăscăli, plictisi, sâcâi.

cihăi vb. v. BODOGĂNI. CICĂLI. DĂSCĂLI. PLICTISI. SÎCÎI.