CICERO¹ s. n. (Tipogr.) 1. Corp de literă de 12 puncte tipografice. 2. Albitură având baza un pătrat cu dimensiunile unui cicero¹ (1). – Din fr. cicéro.

CICERO² adj. invar., adv. (Care este) tuns scurt. – Din n. pr. Cicero.

cicero¹ smi [At: MDT / E: fr cicéro] (Tip) 1 Corp de literă de 12 puncte. 2 Albitură având baza de dimensiunile unui cicero¹ (1).

cicero² smi [At: DEX² / E: Cicero] Gen de tunsoare bărbătească (scurtă).

CICERO² s. m. invar. Gen de tunsoare bărbătească (scurtă). – Din n. pr. Cicero.

CICERO¹ s. m. invar. (Tipogr.) 1. Corp de literă de 12 puncte tipografice. 2. Albitură având baza un pătrat de un cicero¹ (1). – Din fr. cicéro.

CICERO s.n. 1. Corp de literă de 12 puncte tipografice. ◊ Dublu cicero = literă tipografică cu corpul de 24 de puncte, sau de 2 cicero. 2. Albitură avînd baza unui pătrat cu dimensiunile unui corp de literă de 12 puncte. [< fr. cicéro].

CICERO² s. m. inv. gen de tunsoare bărbătească (scurtă). (cf. Cicero)

CICERO¹ s. m. 1. corp de literă de 12 puncte tipografice. 2. albitură având baza unui pătrat cu dimensiunile unui cicero¹ (1). (< fr. cicéro)

CICERO m. 1) Garnitură de caractere tipografice (de 12 puncte). 2) Corp de literă din această garnitură. /<fr. cicéro

cicero n. nume dat unor caractere tipografice de 12 puncte (cam 0 m., 0045) și care servă ca unitate de măsură tipografică.

*cícero (nom. latin al numeluĭ Cicerone), numele unuĭ fel de litere tipografice.

țițero^{[1] [2]} smi vz cicero

DUBLU-CICERO s.n. v. cicero [în DN].

cicero² (corp de literă) s. n.

cicero¹ adj. invar., adv. (tunsoare ~, tuns ~)

Cicero (personalitate romană) s. propriu m.

!cicero¹ (despre tunsori) adj. invar., adv.

*Cicero (nume de persoană) s. propriu m.

!cicero² (corp de literă) s. n.

cicero (corp de literă, tunsoare) s. m. invar.

Cicero s. m. pr. – Persoană special pregătită care conduce vizitatorii într-un muzeu, într-un oraș etc. Der. cicero, s. m. invar. (corp de literă de 12 puncte tipografice), din fr. cicéro; cicerone, s. m. (călăuză, ghid), din it. cicerone; cicronian, adj.

CICERO, Marcus Tullius (106-43 î. Hr.), om politic, orator, filozof și scriitor roman. În calitate de consul a demascat conjurația lui Catilina împotriva Senatului (63 î. Hr.). Asasinat din porunca lui Antonius, pe care îl atacase, susținîndu-l pe Octavian, nepotul lui Cezar. Discursurile sale politice („Catalinarele”, „Filipicele”), pledoariile juridice, tratatele de retorică și de stil („Despre invențiune”, „Despre orator”) au ridicat la un înalt nivel proza și elocința latină. Filozof eclectic, a manifestat preferință pentru doctrina Noii Academii, în teoria cunoașterii, și pentru stoicism, în morală („Despre supremul bine și supremul rău”, „Despre îndatoriri”, „Despre natura zeilor”). Contribuții la formarea vocabularului filozofic latin, temelie a terminologiei filozofice europene.

a fi tuns cicero expr. (deț.) a fi tuns la chelie / la zero.

a tunde cicero expr. (deț.) a tunde zero.