cianoză sf [At: DA ms / P: ti-a~ / Pl: ~ze / E: fr cyanose] 1 (Med) Colorație albastră-vineție a pielii și a mucoaselor din cauza unei insuficiente oxigenări a sângelui. 2 (Chm; rar) Sulfat de cupru hidratat.

CIANOZĂ s.f. Colorare în albastru a pielii, provocată de scăderea concentrației oxigenului din sînge. [< fr. cyanose, cf. gr. kyanos – albastru].

-CIANOZĂ² elem. cian²(o)-.

CIANOZĂ¹ s. f. colorare în albastru a pielii sau a mucoaselor. (< fr. cyanose)

CIANOZĂ f. Colorație albastră a pielii sau a mucoaselor, apărută la unele boli cardiace sau pulmonare, datorită insuficienței de oxigen în sânge. [Sil. ci-a-] /<fr. cyanose

cian- vz ciano

cianoza vtr [At: DEX² / P: ci-a~ / Pzi: ~zez / E: fr cyanoser] 1-2 A deveni (sau a face să devină) cianotic (1).

CIAN- v. ciano-.

CIANO- Element de compunere savantă cu semnificația „albastru”. [Pron. ci-a-, var. cian-. / < fr. cyan(o)-, cf. gr. kyanos].

CIANOZA vb. I. tr., refl. A produce cianoză, a fi atins de cianoză. [Pron. ci-a-. / < fr. cyanoser].

CIAN²(O)-, -CIAN, -CIANOZĂ elem. „albastru, violet”. (< fr. cyan/o/-, -cyane, -cyanose, cf. gr. kyanos)

CIANOZA vb. tr., refl. a deveni, a face să devină cianotic. (< fr. cyanoser)

cianoză (desp. ci-a-) s. f., g.-d. art. cianozei

cianoză (ci-a-) s. f., g.-d. art. cianozei

cianoză s. f. (sil. ci-a-), g.-d. art. cianozei

cianoza (a ~) (desp. ci-a-) vb., ind. prez. 1 sg. cianozez, 3 cianozează; conj. prez. 1 sg. să cianozez, 3 să cianozeze

cianoza (a ~) (ci-a-) vb., ind. prez. 3 cianozează

cianoza vb. (sil. ci-a-), ind. prez. 3 sg. cianozează

CIANOZĂ s. (MED.) maladie albastră.

-CIANOZĂ „albastru, albăstreală”. ◊ gr. kyanosis „culoare albastră” > fr. -cyanose, germ. -zyanose > rom. -cianoză.

CIAN-, v. CIANO. □ ~hidroză (v. -hidroză), s. f., transpirație de culoare albastră; ~opsie (v. -opsie), s. f., tulburare a vederii în care obiectele apar colorate în albastru; ~urie (v. -urie), s. f., evacuare de urină de culoare albastră.

-CIAN „albastru, violet”. ◊ gr. kyanos „albastru-închis” > fr. -cyane, engl. -cyan > rom. -cian.

CIANO- „albastru, violet”. ◊ gr. kyanos „albastru-închis” > fr. cyano-, engl. id., it. ciano- > rom. ciano-. □ ~cist (v. -cist), s. n., 1. Celulă cu granule de clorofilă și amidon, care se colorează în albastru. 2. Masă de antocian, cuprinsă într-o membrană celulară; ~dermie (v. -dermie), s. f., colorare în albastru a pielii; sin. cianopatie; ~ficee (v. -ficee), s. f. pl., clasă de alge albastre, microscopice; ~fil (v. -fil₁), adj., care are afinitate pentru coloranți albaștri sau verzi; ~filă (v. -fil₂), s. f., clorofilă aproape pură, fără pigmenți de xantofilă; ~fite (v. -fit), s. f. pl., alge albastre; ~gen (v. -gen₁), s. n., gaz incolor, otrăvitor, lacrimogen și cu miros de migdale amare; ~genetic (v. -genetic), adj., care produce cianogen sau acid hidrocianic; ~geneză (v. -geneză), s. f., elaborarea cianogenului; ~metru (v. -metru₁), s. n., instrument pentru măsurarea gradului de intensitate a culorii albastre; ~patie (v. -patie), s. f., cianodermie*; ~plast (v. -plast), s. n., corpuscul celular sferic, impregnat cu antocian; ~tipie (v. -tipie), s. f., procedeu de reproducere fotografică a unor desene tehnice, executate pe hîrtie de calc.

CIANÓZĂ (< fr. {i}; {s} gr. kyanos „albastru-închis”) s. f. Colorație albastră-vineție a pielii și mucoaselor determinată, în principal, de lipsa oxigenului din sînge. Cauzele c. pot fi tulburări de circulație, insuficiență cardiacă sau pulmonară, persistența circulației interatriale, prezența unor hemoglobine anormale etc.