cianogen sn [At: PONI, CH. 141 / P: ti-a~ / E: fr cyanogène] (Chm) Gaz incolor produs prin combinarea azotului cu carbonul.

CIANOGEN s.n. Cian. [Pron. ci-a-. / < fr. cyanogène].

CIANOGEN s. n. cian. (< fr. cyanogène)

cianogen n. gaz incolor compus din carbon și azot.

*cianogén n. (vgr. kyanós, albastru, și -gen din oxi-gen). Chim. Un corp gazos, veninos care arde cu flacără roșiatică (C₂ Az₂). Se licheface la -25° supt presiunea normală, ferbe la -21° și se cristalizează la -34°. Preparat de Gay-Lussac la 1811.

cianogen (desp. ci-a-) s. n.

cianogen (ci-a-) s. n.

cianogen s. n. (sil. ci-a-)

CIANOGEN s. v. cian.

CIANOGEN s. (CHIM.) cian. (~ este un gaz toxic.)

CIANO- „albastru, violet”. ◊ gr. kyanos „albastru-închis” > fr. cyano-, engl. id., it. ciano- > rom. ciano-. □ ~cist (v. -cist), s. n., 1. Celulă cu granule de clorofilă și amidon, care se colorează în albastru. 2. Masă de antocian, cuprinsă într-o membrană celulară; ~dermie (v. -dermie), s. f., colorare în albastru a pielii; sin. cianopatie; ~ficee (v. -ficee), s. f. pl., clasă de alge albastre, microscopice; ~fil (v. -fil₁), adj., care are afinitate pentru coloranți albaștri sau verzi; ~filă (v. -fil₂), s. f., clorofilă aproape pură, fără pigmenți de xantofilă; ~fite (v. -fit), s. f. pl., alge albastre; ~gen (v. -gen₁), s. n., gaz incolor, otrăvitor, lacrimogen și cu miros de migdale amare; ~genetic (v. -genetic), adj., care produce cianogen sau acid hidrocianic; ~geneză (v. -geneză), s. f., elaborarea cianogenului; ~metru (v. -metru₁), s. n., instrument pentru măsurarea gradului de intensitate a culorii albastre; ~patie (v. -patie), s. f., cianodermie*; ~plast (v. -plast), s. n., corpuscul celular sferic, impregnat cu antocian; ~tipie (v. -tipie), s. f., procedeu de reproducere fotografică a unor desene tehnice, executate pe hîrtie de calc.