CIANOGÉN s. n. (Chim.) Cian. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanogène.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
viorelgrosu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CIANOGÉN s.n. Cian. [Pron. ci-a-. / < fr. cyanogène].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CIANOGÉN s. n. cian. (< fr. cyanogène)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CIANOGÉN s. v. cian.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
cianogén s. n. (sil. ci-a-)
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
*cianogén n. (vgr. kyanós, albastru, și -gen din oxi-gen). Chim. Un corp gazos, veninos care arde cu flacără roșiatică (C2 Az2). Se licheface [!] la -25° supt [!] presiunea normală, ferbe [!] la -21° și se cristalizează la -34°. Preparat de Gay-Lussac la 1811.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink