CHITON, chitoane, s. n. Tunică purtată în Antichitate de greci direct pe piele, prinsă pe umărul stâng cu o fibulă și strânsă în talie cu un cordon. – Din fr. chiton.

chiton¹ sn [At: DA / Pl: nct / E: nct] (Reg) Căput scurt.

chiton² sn [At: DEX² / Pl: ~oane / E: fr chiton] (Iuz) Tunică purtată de greci în Antichitate.

CHITON, chitoane, s. n. Un fel de tunică purtată în antichitate de greci. – Din fr. chiton.

CHITON s.n. (Ant.) Tunică lungă și strîmtă cu mîneci largi, purtată de greci pe sub himation, atît de femei cît și de bărbați. [Var. hiton s.n. / < fr., gr. chiton].

CHITON s.m. (Zool.) Moluscă marină cu cochilia formată din plăci articulate. [< fr. chiton].

CHITON¹ s. n. (ant.) tunică lungă și strâmtă cu mâneci largi, purtată la greci de femei și bărbați, pe sub himation. (< fr. chiton, gr. khiton)

CHITON² s. m. moluscă marină cu cochilia din plăci articulate. (< fr. chiton)

hiton sn vz chiton

HITON s.n. v. chiton.

chiton s. n., pl. chitoane

chiton s. n., pl. chitoane

chiton s. n., pl. chitoane

CHITON (< gr.) s. n. (În Grecia antică) Piesă principală a îmbrăcămintei ce consta dintr-o tunică (cămașă) din in sau lînă care se purta direct pe piele. Se prindea pe umărul stîng cu o fibulă, în talie era strîns cu un cordon și se drapa după dorință.