4 intrări

36 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CHITIT, -Ă, chitiți, -te, adj. (Pop.; despre oameni) Chibzuit, socotit. – V. chiti1.

CHITIT, -Ă, chitiți, -te, adj. (Pop.; despre oameni) Chibzuit, socotit. – V. chiti1.

chitit4, ~ă a [At: I. NEGRUZZI, S. VI, 559 / Pl: ~iți, ~e / E: chiti2] (Reg) 1 (D. ființe sau lucruri) Remarcat. 2 Tras cu arma. 3 Nimerit.

chitit3 sn [At: DA ms / Pl: ~uri / E: chiti2] (Înv) 1-3 Chitire2 (1-3).

chitit2, ~ă a [At: ANON. CAR. / V: chichit / Pl: ~iți, ~e / E: chiti1] 1 (Înv) Împodobit cu flori. 2 (Pop) Dichisit. 3 (Înv) Curat. 4 (Înv; d. mâncăruri) Gătit. 5 (Înv; d. lemne) Aranjat. 6 (Reg) Chibzuit. 7 (Reg) Plănuit.

chitit1 sn [At: DOSOFTEI, V. S. II, 60 / Pl: ~uri / E: chiti1] (Îrg) 1-6 Chitire1 (1-6).

CHITIT, -Ă, chitiți, -te, adj. (Popular) Chibzuit, socotit. Flăcăul era chitit la capul său și nu se da cu una cu două. CREANGĂ, P. 142.

CHITIT2 s. n. (Mold.) Chiteală. Să țînu cu postul și cu ruga și cu chititul s(vi)ntelor scripturi. DOSOFTEI, VS. Etimologie: chiti. Vezi și chiteală, chiti, chitire, chitit1, chititură, nechitit, răschiti. Cf. c h i t e a l ă, c h i t i r e, c h i t i t u r ă, chiverniseală (1), chivernisire (1), sămăluință, sămăluire (2), s c h i v e r n i s e a l ă.

CHITIT1 adj. 1. (Ban.) Împodobit. Kitit. Ornatus. AC, 346; cf. LEX). MARS., 232. 2. (Mold.) Chibzuit, istet, priceput. Tu esti un om foarte chitit. B 1774, 36r. Etimologie: chiti. Vezi și chiteală, chiti, chitire, chitit2, chititură, nechitit, răschiti. Cf. h î t r u (1), o c o ș, r ă s ă j d u i t o r, s â m ă l u i t o r.

chitít, -ă (d. chitesc). Chibzuit, socotit, serios: om chitit la minte.

CHITI1, chitesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz., intranz. și refl. A socoti, a chibzui; a crede, a gândi. ♦ Tranz. A pune la cale; a plănui. 2. Tranz. A potrivi, a aranja, a rândui bine. – Din sb. kititi.

CHITI2, chitesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A ținti (cu arma, cu piatra), a ochi; p. ext. a trage (cu o armă); a lovi, a nimeri (ținta). 2. A arunca o privire; a alege din ochi. – Din sb. hititi (prin apropiere de chiti1).

chiti2 [At: ALECSANDRI, P. P. 73/27 / Pzi: ~tesc / E: srb hititi (hitati)] (Reg) 1 vr A se repezi. 2 vr (Îlv) A se ~ pe fugă A fugi. 3 vt A ținti cu arma sau cu piatra. 4 vt (Pex) A trage cu o armă. 5 vt A remarca o persoană sau un lucru. 6 vt A nimeri (ținta).

chiti1 [At: VARLAAM, C. II, 44/2 / V: (reg) chichi / Pzi: ~tesc / E: srb kititi, bg китити] 1-2 vtr (Înv) A (se) împodobi cu chite de flori. 3-4 vtr A (se) dichisi. 5 vt (Pop) A-și aranja hainele, podoabele sau lucrurile dintr-o casă. 6 vt (Reg; îe) A ~ pe cineva A-i face cuiva un rău. 7 vt (Reg) A clădi. 8 vt (Reg) A repara. 9 vt (Fig; reg) A plănui. 10 vt (Reg) A potrivi (lucrurile) în așa fel încât... 11 vt (Mol) A chibzui. 12 vt (Pop) A crede. 13 vt (Pop) A propune. 14 vi (Înv) A-și aduce aminte. 15 vi (Înv) A medita. 16 vt (Înv) A observa. 17 vr (Buc) A se îngriji.

CHITI1, chitesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz., intranz. și refl. A socoti, a chibzui; a crede, a gândi. ♦ Tranz. A pune la cale; a plănui. 2. Tranz. A potrivi, a aranja, a rândui bine. – Din scr. kititi.

CHITI2, chitesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A ținti (cu arma, cu piatra), a ochi; p. ext. a trage (cu o armă); a lovi, a nimeri (ținta). 2. A arunca o privire; a alege din ochi. – Din scr. hititi (apropiat de chiti1).

CHITI2, chitesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A împodobi, a găti (cu chite de flori). Flori mîndre culegea Și-n cunună le făcea Și la Gruia le ducea Și lui din grai îi grăia: Frate, frățișorul meu, Cînd va fi ospățul, tău, Eu cu toate te-oi chiti. BIBICESCU, P. P. 311. Mireasa stă în cămăruță chitită ca de joc și așteaptă să-i vie rîndul. SEVASTOS, N. 56. Să știu că bade-ar veni, Casa mîndră o-aș chiti. POP.

CHITI3, chitesc, vb. IV. Tranz. (Regional) 1. A ținti (cu arma, cu piatra etc.), a ochi; p. ext. a lovi, a nimeri. Zvrr! de vreo două-trei ori cu bulgări în mine, dar nu mă chitește. CREANGĂ, A. 49. Mi-l chitește, Drept înfrunte mi-l lovește. ALECSANDRI, P. A. 49. ◊ Absol. Aduceți arce. Și voi, dragii mei, iscusință, chitiți bine. NEGRUZZI, S. III 211. Un șoiman mehedințel Care știe să chitească, Rîndurica s-o lovească. ALECSANDRI, P. P. 292. ♦ A învîrti o armă; a potrivi lovitura unei arme. Paloșul din sîn scotea, Ș-așa bine-l învîrtea, Ș-așa bine mi-l chitea, Că pe Toma mi-l tăia Pe la furca pieptului. ALECSANDRI, P. P. 73. 2. A arunca o privire, o căutătură; a alege din ochi. El degrabă-n jur chitește Vrun ocol, căci e pierdut. COȘBUC, P. I 225. Cum ajunge în pădure, chitește un copac care era mai mare. CREANGĂ, P. 46.

CHITI1, chitesc, vb. IV. Tranz. (Regional) 1. (Urmat de o propoziție completivă) A crede, a socoti, a judeca. Se prinde-n joc lîngă o fată, care chitește că i-ar cam veni la socoteală. CREANGĂ, P. 163. ◊ Refl. Mă chitesc eu în mine, cum s-o dau ca să nu mă prindă. CREANGĂ, 47. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «la» sau «spre») Nu chitea la altă decît numai ce să facă. SBIERA, P. 24. 2. A pune la cale, a plănui. Și de-aicea unde chitiți să mereți? HOGAȘ, M. N. 192. Da știi c-ai chitit-o bine, măi Chirică? CREANGĂ, P. 163. Nu-i rău, măi Ștefane, să știe băietul tău oleacă de carte, nu numaidecît pentru popie, cum chitește Smaranda. CREANGĂ, O. A. 43. ◊ Refl. unipers. Nu-i totdeauna cum se chitește, ce-i și cum se nemerește. CREANGĂ, P. 8. 3. A potrivi, a aranja. Prinse masa care o pusese jos, o chiti bine pe pămînt. RETEGANUL, P. I 63. ♦ A împături (un obiect de pînză). Chitește cămășile.

A CHITI2 ~esc tranz. reg. 1) A lua drept țintă (pentru armă); a ținți; a ochi. 2) A alege din ochi; a arunca o privire. /<sb. hititi

A CHITI1 ~esc tranz. pop. 1) A prevede din timp, elaborând un plan; a planifica; a chibzui. 2) A găsi de cuviință; a socoti; a crede; a gândi; a considera. 3) (lucruri sau ființe) A face să devină (mai) frumos, adăugând elemente decorative; a împodobi; a înfrumuseța. /<sb. kititi

CHITI vb. 1. (Ban.) A împodobi. Kitesk. Orno. Kitesku-mĕ. Ornor. AC, 346; cf., LEX. MARS., 232. ♦ (Trans. SV) A aranja, a rîndui. Stelele care l(e)-ai chitit frumos. VCC, 21; cf. VCC, 18, 42. 2. (Mold.) A gindi, a chibzui, a pune Ia cale. A: Nemică trupeaște să nu chitim, nice să ținem. VARLAAM. Cu vicleșug chiteaște. DP, 12r. Chitiia preste puțină ... vreme să le vie culesul poamelor. DOSOFTEI, VS. Nu va socoti și va chiti precum de demoni ... îi iaste a se feri. CD 1698, 34r. Oi chiti să fac aceaea. B 1774, 35v; cf. DOSOFTEI, PS; CANTEMIR IST.; CD 1770, 41v. // B: Cu dînșii va chiti într-o credință. PRAV. GOV. Și cugetam noaptea, cu inima mea, chiteam si se mîhnea duhul mieu. BIBLIA (1688). Etimologie: scr. kititi, bg. kitja. Vezi și chiteală, chitire, chitit1, chitit2, chititură, nechitit, răschiti. Cf. răsăjdui, răschiti, sămălui (2).

chitì v. Tr. a găti, a dichisi. [Serb. KITITI].

chitì v. Mold. 1. a, ochi, a trage la țintă: și cum zice, mi-l chitește, drept în frunte mi-l lovește AL.; 2. fig. a chibzui, a socoti: chiteam în mintea mea cea proastă CR. [Origină necunoscută].

chitésc v. tr. (vsl. kytati, sîrb. kititi, a orna, a potrivi, kíta, chită, buchet. Cp. și cu ngr. kittázo, privesc, it. guatare, fr. guetter, vgerm. wahtên, ngerm. wachten, a păzi, a pîndi. Bern. 1, 679). Ochesc, țintesc, îndrept lovitura: aĭ chitit bine! Ochesc, pun ochiĭ, aleg: a chitit un copac, un ginere. Așez, aștern bine (un pat, un țol, niște snopĭ. În Olt. chichesc). Cuget, chibzuĭesc: Și tot chiteam și ne gîndeam Cum să ne cadă’n gheară (Al. Peneș). Cred, socotesc (fam. pop.): eŭ chiteam că-ĭ bine așa. V. refl. Mă potrivesc, cadrez: haĭnele se chitesc bine pe trupu luĭ. Mă gîndesc, chibzuĭesc: mă chiteam cum să scap. Mă arunc, mă răped (P. P.): el pe Turcĭ mi se chitea. Trans. (d. chită 1). Mă gătesc, mă dichisesc. V. pitesc.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

chiti (a ~) (a socoti, a aținti, a împodobi) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. chitesc, 3 sg. chitește, imperf. 1 chiteam; conj. prez. 1 sg. să chitesc, 3 să chitească

chiti (a ~) (a socoti, a aținti, a împodobi) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. chitesc, imperf. 3 sg. chitea; conj. prez. 3 să chitească

chiti (a socoti, a aținti, a împodobi) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. chitesc, imperf. 3 sg. chitea; conj. prez. 3 sg. și pl. chitească

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

CHITI vb. v. aprecia, aranja, arunca, așeza, avânta, azvârli, chibzui, clasa, clasifica, considera, crede, dispune, distribui, găsi, gândi, grupa, intenționa, împărți, întocmi, judeca, ochi, opina, ordona, organiza, orândui, plănui, potrivi, precipita, proiecta, pune, repartiza, repezi, rândui, sări, sistematiza, socoti, ținti, viza, zvârli.

chiti vb. v. APRECIA. ARANJA. ARUNCA. AȘEZA. AVÎNTA. AZVÎRLI. CHIBZUI. CLASA. CLASIFICA. CONSIDERA. CREDE. DISPUNE. DISTRIBUI. GĂSI. GÎNDI. GRUPA. INTENȚIONA. ÎMPĂRȚI. ÎNTOCMI. JUDECA. OCHI. OPINA. ORDONA. ORGANIZA. ORÎNDUI. PLĂNUI. POTRIVI. PRECIPITA. PROIECTA. PUNE. REPARTIZA. REPEZI. RÎNDUI. SĂRI. SISTEMATIZA. SOCOTI. ȚINTI. VIZA. ZVÎRLI.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

chiti (-tesc, -it), vb.1. A lansa, a arunca, a a trage cu arma. – 2. A ținti. – 3. A arunca o privire. – 4. A nota, a observa. Sb. hitat, hititi „a trage, a slobozi”, contaminat și în mare parte confundat cu cuvîntul anterior (Pușcariu, RF, I (1928), p. 271; DAR). – Der. chitaci, s. m. (ochitor; care țintește bine), prost explicat de Löwe 9 pe baza bg. skitač „vagabond”; chitaș, s. m. (ochitor); chiteală, s. f. (ochire, țintire).

chiti (-tesc, -it), vb.1. A împodobi, a înfrumuseța, a orna. – 2. A potrivi, a aranja, a orîndui. – 3. A organiza, a plănui, a dispune. – 4. A proiecta, a calcula. – 5. A judeca, a chibzui, a gîndi. Sb. kititi „a înfrumuseța”, sau bg. kyta „buchet” (Cihac, II, 51; Miklosich, Slaw. Elem., 27; Miklosich, Lexicon, 328; Berneker 679). Cu toate că evoluția semantică este firească în toate fazele ei, este rar ca un cuvînt sl. să fi dezvoltat în rom., de la sine, o gamă atît de întinsă de sensuri. Este de presupus că în evoluția sa ar fi influențat vreun cuvînt ca a căta, sau poate ngr. ϰιττάζω „a vedea, a privi”. – Der. chiteală, s. f. (podoabă; giuvaiere, bijuterii; ordine, organizare; aranjare, potrivire; judecată, părere; supoziție, idee). Cf. cuvîntul următor.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a chiti la piață expr. (intl.) a ieși la furat.

Intrare: chitit
chitit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • chitit
  • chititul
  • chititu‑
  • chiti
  • chitita
plural
  • chitiți
  • chitiții
  • chitite
  • chititele
genitiv-dativ singular
  • chitit
  • chititului
  • chitite
  • chititei
plural
  • chitiți
  • chitiților
  • chitite
  • chititelor
vocativ singular
plural
chichit
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: chiti (împodobi)
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • chiti
  • chitire
  • chitit
  • chititu‑
  • chitind
  • chitindu‑
singular plural
  • chitește
  • chitiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • chitesc
(să)
  • chitesc
  • chiteam
  • chitii
  • chitisem
a II-a (tu)
  • chitești
(să)
  • chitești
  • chiteai
  • chitiși
  • chitiseși
a III-a (el, ea)
  • chitește
(să)
  • chitească
  • chitea
  • chiti
  • chitise
plural I (noi)
  • chitim
(să)
  • chitim
  • chiteam
  • chitirăm
  • chitiserăm
  • chitisem
a II-a (voi)
  • chitiți
(să)
  • chitiți
  • chiteați
  • chitirăți
  • chitiserăți
  • chitiseți
a III-a (ei, ele)
  • chitesc
(să)
  • chitească
  • chiteau
  • chiti
  • chitiseră
Intrare: chiti (socoti)
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • chiti
  • chitire
  • chitit
  • chititu‑
  • chitind
  • chitindu‑
singular plural
  • chitește
  • chitiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • chitesc
(să)
  • chitesc
  • chiteam
  • chitii
  • chitisem
a II-a (tu)
  • chitești
(să)
  • chitești
  • chiteai
  • chitiși
  • chitiseși
a III-a (el, ea)
  • chitește
(să)
  • chitească
  • chitea
  • chiti
  • chitise
plural I (noi)
  • chitim
(să)
  • chitim
  • chiteam
  • chitirăm
  • chitiserăm
  • chitisem
a II-a (voi)
  • chitiți
(să)
  • chitiți
  • chiteați
  • chitirăți
  • chitiserăți
  • chitiseți
a III-a (ei, ele)
  • chitesc
(să)
  • chitească
  • chiteau
  • chiti
  • chitiseră
Intrare: chiti (ținti)
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • chiti
  • chitire
  • chitit
  • chititu‑
  • chitind
  • chitindu‑
singular plural
  • chitește
  • chitiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • chitesc
(să)
  • chitesc
  • chiteam
  • chitii
  • chitisem
a II-a (tu)
  • chitești
(să)
  • chitești
  • chiteai
  • chitiși
  • chitiseși
a III-a (el, ea)
  • chitește
(să)
  • chitească
  • chitea
  • chiti
  • chitise
plural I (noi)
  • chitim
(să)
  • chitim
  • chiteam
  • chitirăm
  • chitiserăm
  • chitisem
a II-a (voi)
  • chitiți
(să)
  • chitiți
  • chiteați
  • chitirăți
  • chitiserăți
  • chitiseți
a III-a (ei, ele)
  • chitesc
(să)
  • chitească
  • chiteau
  • chiti
  • chitiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

chitit, chitiadjectiv

  • 1. popular Despre oameni: chibzuit, socotit. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Flăcăul era chitit la capul său și nu se da cu una cu două. CREANGĂ, P. 142. DLRLC
etimologie:

chiti, chitescverb

  • 1. tranzitiv regional A împodobi, a găti (cu chite de flori). DLRLC
    • format_quote Flori mîndre culegea Și-n cunună le făcea Și la Gruia le ducea Și lui din grai îi grăia: Frate, frățișorul meu, Cînd va fi ospățul tău, Eu cu toate te-oi chiti. BIBICESCU, P. P. 311. DLRLC
    • format_quote Mireasa stă în cămăruță chitită ca de joc și așteaptă să-i vie rîndul. SEVASTOS, N. 56. DLRLC
    • format_quote Să știu că bade-ar veni, Casa mîndră o-aș chiti. POP. DLRLC

chiti, chitescverb

popular
  • 1. tranzitiv intranzitiv reflexiv Chibzui, crede, gândi, judeca, socoti. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Se prinde-n joc lîngă o fată, care chitește că i-ar cam veni la socoteală. CREANGĂ, P. 163. DLRLC
    • format_quote Mă chitesc eu în mine, cum s-o dau ca să nu mă prindă. CREANGĂ, A. 47. DLRLC
    • format_quote Nu chitea la altă decît numai ce să facă. SBIERA, P. 24. DLRLC
    • 1.1. tranzitiv A pune la cale. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Și de-aicea unde chitiți să mereți? HOGAȘ, M. N. 192. DLRLC
      • format_quote Da știi c-ai chitit-o bine, măi Chirică? CREANGĂ, P. 163. DLRLC
      • format_quote Nu-i rău, măi Ștefane, să știe băietul tău oleacă de carte, nu numaidecît pentru popie, cum chitește Smaranda. CREANGĂ, O. A. 43. DLRLC
      • format_quote reflexiv unipersonal Nu-i totdeauna cum se chitește, ce-i și cum se nemerește. CREANGĂ, P. 8. 3. DLRLC
  • 2. tranzitiv A potrivi, a aranja, a rândui bine. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Prinse masa care o pusese jos, o chiti bine pe pămînt. RETEGANUL, P. I 63. DLRLC
    • 2.1. A împături (un obiect de pânză). DLRLC
      sinonime: împături
      • format_quote Chitește cămășile. DLRLC
etimologie:

chiti, chitescverb

popular
  • 1. tranzitiv A ținti (cu arma, cu piatra). DEX '09 DLRLC
    • format_quote Mi-l chitește, Drept în frunte mi-l lovește. ALECSANDRI, P. A. 49. DLRLC
    • format_quote (și) absolut Aduceți arce. Și voi, dragii mei, iscusință, chitiți bine. NEGRUZZI, S. III 211. DLRLC
    • format_quote Un șoiman mehedințel Care știe să chitească, Rîndurica s-o lovească. ALECSANDRI, P. P. 292. DLRLC
    • 1.1. prin extensiune A trage (cu o armă); a lovi, a nimeri (ținta). DEX '09 DLRLC
      • format_quote Zvrr! de vreo două-trei ori cu bulgări în mine, dar nu mă chitește. CREANGĂ, A. 49. DLRLC
    • 1.2. A învârti o armă; a potrivi lovitura unei arme. DLRLC
      • format_quote Paloșul din sîn scotea, Ș-așa bine-l învîrtea, Ș-așa bine mi-l chitea, Că pe Toma mi-l tăia Pe la furca pieptului. ALECSANDRI, P. P. 73. DLRLC
  • 2. tranzitiv A arunca o privire; a alege din ochi. DEX '09 DLRLC
    • format_quote El degrabă-n jur chitește Vrun ocol, căci e pierdut. COȘBUC, P. I 225. DLRLC
    • format_quote Cum ajunge în pădure, chitește un copac care era mai mare. CREANGĂ, P. 46. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.