CHIRĂÍT, chirăituri, s. n. Faptul de a chirăi; zgomot, sunet, strigăt scos de cel care chirăie. – V. chirăi.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

chirăít s. n., pl. chirăíturi
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CHIRĂÍ, chírăi, vb. IV. Intranz. (Pop.) 1. (Despre greieri; la pers. 3) A țârâi. ♦ (Despre unele păsări) A scoate sunete specifice speciei. 2. (Despre oameni) A striga, a țipa; a geme; a plânge. – Formație onomatopeică.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

A CHIRĂÍ pers. 3 chírăie intranz. pop. 1) (mai ales greieri) A scoate sunete repetate și ascuțite caracteristice speciei. 2) (despre găini) A scoate sunete guturale scurte și repetate caracteristice speciei; a face „câr-câr”; a cârâi. 3) fig. depr. (despre persoane) A vorbi pe un ton strident. [Sil. chi-ră-i] /Onomat.
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

chirăí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. chírăie, imperf. 3 sg. chirăiá
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

chírăĭ și -ĭésc, a -í v. intr. (imit. d. chir-chir, cum fac curcile, puiĭ de găină, vrăbiile cînd fac a ploaĭe ș. a. Cp. cu cherlăĭ, chĭorăĭ, țîrîĭ ș. a.). Olt. A striga ca curcile, ca puiĭ de găină, ca vrăbiile ș. a. Fig. Țip, strig (de durere).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink