CHIR s. m. (Înv.; precedă n. pr. de persoane) Domn, jupân. [Scris și: kir] – Din ngr. kír[ios].
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

CHIR m. înv. (titlu de politețe folosit în adresări) Domn, jupân. /<ngr. kyr[ios]
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink Comentariu: Scris și kir - LauraGellner

CHIR s. v. cucon, domn.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink Comentariu: Scris și kir - LauraGellner

chir s. m. – Domn (titlu de politețe, folosit în epoca fanarioților, sec. XVIII și prima jumătate a sec. XIX). Mr. chir. Ngr. ϰύρ(ιος), cf. v. sb. kyrŭ (Vasmer, Gr., 87). – Compară chirio chir, s. m. (înv., titlu rezervat prelaților), din ngr. ϰύριος ϰύρ (nu a avut circulație reală); chiriacodromion, s. n. (carte de predici), din ngr. ϰυριαϰοδρόμιος; chiriarh, s. m. (prelat), din ngr. ϰυριάρχης; chiriarhie, s. f. (demnitate de prelat), din ngr. ϰυριαρχία; chiriarhic(esc), adj. (de prelat). Cf. chiraleisa, chirielă. V. Murnu 13; Gáldi 165.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

chir s. m. (+ s. pr.)
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink Comentariu: Scris și kir - LauraGellner

1) chir m. fără pl., gen. al luĭ (ngr. kýr îld. kýrios, domn. V. chira). Odinioară, titlu dat boĭerilor și mitropoliților. Astăzĭ, titlu dat Grecilor de condițiune maĭ joasă (cînd îs de condițiune maĭ înaltă, li se zice ca tuturor: domnule). Fam. Titlu dat orĭ-cuĭ îld. domnu: te-am prins, chir Vasile! V. cilibiŭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

2) chir m. Est. Pop. Pir.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink