CHIORÂȘ, -Ă, chiorâși, -e, adv., adj. (Înv. și pop.) I. Adv. (În expr.) A privi (sau a se uita) chiorâș = a) a privi sașiu; b) a se uita pe furiș, încruntat, cu dușmănie, cu dispreț. A da chiorâș prin ceva = a se repezi fără a ține seama peste ce calcă. (Înv.) A da chiorâș la (sau în) ceva = a ținti. II. Adj. 1. Sașiu. 2. Fig. Încruntat, supărat, îmbufnat. – Chiorî + suf. -âș.

chiorâș, ~ă [At: ALECSANDRI, P. I, 57 / V: ~riș, ~ă, ~ruș, ~ă, ~rdiș, ~ă / Pl: ~i, ~e / E: chior + -iș] 1 av (Îe) A privi (sau a se uita) ~ A privi printre gene, închizând un ochi, spre a vedea mai bine. 2 av (Îae) A privi sașiu. 3 av (Îae) A se uita pe furiș, încruntat, cu dușmănie. 4 av A privi cu dispreț. 5 av A privi cu asprime. 6 av (Fig; îae) A privi dintr-o parte. 7 av (Fig; îae) A privi peste umăr. 8 av (Înv; îe) A da ~ la (sau în) ceva A ținti cu pușca. 9 av (Îe) A da ~ de cineva A găsi cu ușurință pe cineva. 10 av (Îe) A da ~ prin ceva A se repezi fără a lua seama peste ce calcă. 11 av (Îe) A da ~ unii peste alții A se ciocni unii de alții (din grabă, din neatenție etc.) 12 a Chior (2). 13 a Sașiu. 14 a (Fig) Încruntat. 15 a (Fig) Supărat.

CHIORÂȘ, -Ă, chiorâși, -e, adv., adj. I. Adv. (În expr.) A privi (sau a se uita) chiorâș = a) a privi sașiu; b) a se uita pe furiș, încruntat, cu dușmănie, cu dispreț. A da chiorâș prin ceva = a se repezi fără a lua seama peste ce calcă. (Înv.) A da chiorâș la (sau în) ceva = a ținti. II. Adj. 1. Sașiu. 2. Fig. încruntat, supărat, îmbufnat. – Chior + suf. -âș.

CHIORÂȘ adv.: A se uita (sau a privi) ~ a) a se uita cruciș; b) a se uita rău, cu dușmănie la cineva. A da ~ prin ceva a merge (grăbit) fără a observa unde calcă. /a chiorî + suf. ~âș

chiorâș adv. 1. ca chiorii, orbește: dau chiorâș unul peste altul; 2. cruciș: se uită chiorâș.

chiordiș av vz chiorâș

chioruș, ~ă a vz chiorâș

CHIORÎȘ², -Ă, chiorîși, -e, adj. 1. Sașiu, încrucișat. Dragă mi-e lelea chiorîșă, Suflă-n foc, se uită-n ușă. POP. 2. Fig. Supărat, îmbufnat. [Nurorile] stau chiorîșe și la masă. SEVASTOS, la TDRG. – Variantă; (regional) chioruș, -ă (HODOȘ, P. P. 181) adj.

CHIORÎȘ¹ adv. (Numai în expr.) A privi (sau a se uita) chiorîș =a privi cruciș, chiondorîș; fig. a se uita dintr-o parte, cu coada ochiului, peste umăr, pe furiș, cu dispreț sau cu dușmănie. Oamenii privindu-l chiorîș, grăbeau fuga și lucrul. CAMILAR, T. 201. S-a uitat o dată chiorîș, de i-a băgat în spaime pe toți. CARAGIALE, O. III 33. Stăpînu-tău, ca stăpînu-tău; ce ți-a face el, asta-i deosebit de bașca, zise împăratul, uitîndu-se chiorîș la dînșii. CREANGĂ, P. 266. A da chiorîș prin ceva = a se repezi orbește, fără a lua seama peste ce calci. Și așa o fierbeam (= jucam) de tare, de nu ne ajungea casa; și dam chiorîș prin fasole, prin mazăre și bob. CREANGĂ, A. 98. A da chiorîș peste (mai rar de) cineva = a găsi fără multă bătaie de cap. Cum? ai obraz să-mi spui mie că n-ai vrea să afli unde am ascuns pe cela... care-l căutați... cînd v-am îndreptat pe calea-ntoarsă?... -Bună ne-ai jucat-o, moș Corbu!-Mai bună!... că altmintrelea dați chiorîș de el, pe stînca șoimilor. ALECSANDRI, T. 242. (învechit) A da chiorîș la (sau în) ceva = a ochi, a ținti (cu pușca). Tu dai chiorîș în fiară. ODOBESCU, S. III 97. (Fig.) În pădurea de la Strungă Sînt de cei cu pușca lungă, Care dau chiorîș la pungă!... ALECSANDRI, P. A. 54.

CHIORUȘ, -Ă adj. v. chiorîș.

chĭorîș adv. Ca chĭoriĭ, orbește (Rar). Chĭondorîș, ponciș, cu privirea pĭezișă și furioasă. – Și adj. Uĭtătură chĭorîșă. – În Olt. și ghĭoldiș.

chiorâș² (înv., pop.) adj. m., pl. chiorâși; f. chiorâșă, art. chiorâșa, pl. chiorâșe

chiorâș¹ (fam.) adv.

chiorâș² (fam.) adv.

chiorâș¹ (înv., pop.) adj. m., pl. chiorâși; f. chiorâșă, art. chiorâșa, pl. chiorâșe

chiorâș adj. m., pl. chiorâși; f. sg. chiorâșă, pl. chiorâșe

chiorâș adv.

chiorîș.

CHIORÂȘ adj., adv. 1. adj. v. sașiu. 2. adv. v. sașiu. 3. adj., adv. îmbufnat, încruntat, mohorât, posomorât. (Ce te uiți așa ~ la mine?)

CHIORÎȘ adj., adv. 1. adj. cruciș, încrucișat, pieziș, sașiu, strabic, (pop.) șpanchiu, zbanghiu, (reg.) bazaochi, ceacîr, ceur, chior, honchiu, ponciș, (prin Transilv.) chiomb. (Ochi ~; privire ~.) 2. adv. chiondorîș, cruciș, încrucișat, sașiu, strîmb, (pop.) pieziș, șpanchiu, (reg.) ponciș. (Privește, se uită ~.) 3. adj., adv. îmbufnat, încruntat, mohorît, posomorît. (Ce te uiți așa ~ la mine?)

a se uita chiorâș / ponciș (la cineva) expr. a avea / a simți o antipatie puternică (față de cineva).