CHIORĂIT, chiorăituri, s. n. (Pop.) Chiorăială. [Var.: ghiorăit s. n.] – V. chiorăi.

chiorăit sn [At: ȘEZ. II, 228 / V: ghio~ / Pl: ~uri / E: chiorăi] Sunetul produs de mișcarea gazelor în intestine.

CHIORĂIT, chiorăituri, s. n. Chiorăială. [Var.: ghiorăit s. n.] – V. chiorăi.

CHIORĂIT, chiorăituri, s. n. Chiorăială. – Variantă: ghiorăit (ȘEZ. II 228) s. n.

CHIORĂIT, chiorăituri, s. n. Chiorăială. [Var.: ghiorăit s. n.] – V. chiorăi.

CHIORĂI, pers. 3 chiorăie, vb. IV. Intranz. (Pop.; despre intestine) A produce un zgomot caracteristic, datorită gazelor din interior. [Var.: ghiorăi vb. IV] – Formație onomatopeică.

cherăi¹ v vz chiorăi

chiorăi vi [At: PANN, P. V, II, 115 / V: (reg) ghio~, cor~, gor~, ~râi, ~roi, cher~ / Pzi: chiorăi, și (mai rar) ~esc / E: fo cf chior², cărâi] 1 A produce zgomotul caracteristic mișcării din intestine. 2 (D. curci) A emite un strigăt caracteristic. corectat(ă)

chioroi v vz chiorăi

ghiorăi v vz chiorăi

ghiorăit sn vz chiorăit

CHIORĂI, GHIORĂI (pers. a 3-a: -răe) vb. intr. numai în expr.: a-i ~ mațele, se zice de borboroseala sau gîlgîitul ce se produce în stomac, în spec. cînd îi e foame cuiva: pocîltit de foame, cu mațele chiorăind și cu burta lihnită (ISP.) [onom.].

CÎRÎI (cîrîiu) I. vb. intr. 1 A face cîr! (vorb. de ciori, de coțofene, etc.): cioarele cînd îmblu cîrduri și cîrîe, are să ningă (VOR.) ¶ 2 A cotcodăci, a cloncăni: ei știu foarte bine cum să fure cloșca de pe ouă, fără să cîrîe (FIL.); (P): găina care cîrîe seara, dimineața n’are ou ¶ 3 Ⓕ A cînta fals: protopopul de-abia mai cîrîia, scoțînd cîte o notă de cocoș cu țîfnă (D.-ZAMF.) ¶ 4 A vorbi în graiul hoților ¶ 5 F A vorbi (vorb. de Țigani): cască-ți pliscul mai tare, cioară, și cîrîe mai desghețat (ALECS.) ¶ 5 = CHIORĂI: deși-i cîrîiau mațele de foame... nu spuse nimica (MAR.). II. vb. tr. 1 A striga cîr! unei păsări, ca s’o alunge de undeva: el tot cîrîia la scară pasărea, ca să-l auză din casă (JIP.) ¶ 2 F A cicăli în batjocură: lumea sta grămadă ascultînd cum se cîrîiau unul pe altul (I.-GH.).

CORĂI vb. intr. 1 = CHIORĂI: îi corăiau mațele de gîndeai că n’a mîncat d’o săptămînă (RET.) ¶ 2 A croncăni (BUD.).

GHIORĂI – CHIORĂI: ne ghiorăesc mațele de foame (CRG.).

CHIORĂI, pers. 3 chiorăie, vb. IV. Intranz. (Despre intestine) A produce un zgomot caracteristic, datorită gazelor din interior. [Var.: ghiorăi vb. IV] – Formație onomatopeică.

CHIORĂI, pers. 3 chiorăie, vb. IV. Intranz. (Despre intestine) A produce un zgomot caracteristic (datorită mișcării gazelor din interior). Mergînd pe drum, au flămînzit grozav, încît nu mai știa ce să facă. Îi chiorăia mațele cumplit! SBIERA, P. 210. [Midas] se duse într-un suflet la Bacus... cu mațele chiorăind și cu burta lihnită. ISPIRESCU, U. 106. Să postească și să umble nemîncat, Mațele să-i chiorăiască. PANN, P. V. II 115. Variantă: ghiorăi (CONTEMPORANUL, V_II 195, CREANGĂ, P. 257) vb. IV.

CHIORĂI, pers. 3 chiorăie vb. IV. Intranz. (Despre intestine) A produce un zgomot caracteristic datorită mișcării gazelor din interior. [Var.: ghiorăi vb. IV] – Onomatopee.

A CHIORĂI pers. 3 chiorăie intranz. (despre intestine) A produce un zgomot caracteristic mișcării gazelor din interior; a face „chior-chior”. [Var. a ghiorăi] /Onomat.

chiorăì (ghiorăì) v. se zice de sgomotul ce se produce în stomac sau în burtă: îi chiorăie mațele de foame. [Onomatopee].

ghiorăì v. V. chiorăì: îmi ghiorăia mațele de foame CR. [Onomatopee].

chĭórăĭ și -ĭésc, ghĭórăĭ și -ĭésc, a -í v. intr. (imit. d. chĭor-chĭor, ghĭor-ghĭor, huĭetu mațelor goale; ung. korogni. V. cîrîĭ, chirăĭ, cherlăĭ. Se zice despre mațe, care fac chĭor-chĭor cînd ți-e foame. Se zice și despre curcĭ cînd țipă facînd chĭor-chĭor. – În Trans. a corăí.

ghĭórăĭ, V. chĭorăĭ.

chiorăit/ghiorăit s. n., pl. chiorăituri/ghiorăituri

chiorăit/ghiorăit s. n., pl. chiorăituri/ghiorăituri

!ghiorăi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 ghiorăie, imperf. 3 pl. ghiorăiau; conj. prez. 3 să ghiorăie

!ghiorăit s. n., pl. ghiorăituri

chiorăi/ghiorăi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 chiorăie/ghiorăie, imperf. 3 sg. chiorăia/ghiorăia, conj. prez. 3 să chiorăie/să ghiorăie

ghiorăi v. chiorăi

ghiorăit v. chiorăit

chiorăi/ghiorăi vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. chiorăie/ghiorăie, imperf. 3 sg. chiorăia/ghiorăia

ghiorăi (sil. ghio-) v. chiorăi

ghiorăit (sil. ghio-)v. chiorăit

chiorăe 3.

CHIORĂIT s. chiorăială, chiorăitură. (~ul mațelor.)

CHIORĂIT s chiorăială, chiorăitură. (~ mațelor.)

CHIORĂI vb. (reg.) a ghiorțăi. (Îi ~ mațele.)

CHIORĂI vb. (reg.) a ghiorțăi. (Îi ~ mațele.)