cenobit sm [At: DA / Pl: ~iți / E: fr cénobite] (Bis; îoc anahoret) Călugăr care trăiește într-o mănăstire sau într-o comunitate monahală Si: chinovit.

chinovit, ~ă smf [At: URICARIUL V, 138/12 / Pl: ~iți, ~e / E: ngr ϰοινοβιτης (ϰοινοβιόσης)] (Iuz) 1-2 Călugăr (sau călugăriță) dintr-o chinovie.

*cenobít m. (lat. coenobita, vgr. koinobiátes). Călugăr din cenobiŭ. – Și chinovit (după ngr.). – Fem. -ítă, pl. e. V. anahoret.

chinovíe, -ít, V. cenob-.

chinovit, -ă, chinoviți, -te, s. m. și f. Călugăr sau călugăriță dintr-o chinovie; cenobit. – Din gr. kinovitis.

CHINOVIT s. v. cenobit.

chinovit s. v. CENOBIT.