CHINÉZ², -Ă, chinezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Chinei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Chinei sau chinezilor² (1), privitor la China sau la chinezi²; chinezesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de chinezi² (1). [Pl. m. și chineji – China (n. pr.) + suf. -ez.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

CHINÉZ¹, chinezi, s. m. (Reg., înv.) Primar. – Din scr. knez, magh. kenéz.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

CHINÉZ¹ ~ă (~i, ~e) Care aparține Chinei sau populației ei; din China. /China n. pr. + suf. ~ez
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CHINÉZ² ~ă (~i, ~e) m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Chinei sau este originară din China. /China n. pr. + suf. ~ez
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CHINÉZ, -Ă I. adj., s. m. f. (locuitor, popor) din China. II. adj. care aparține Chinei sau chinezilor. ♦ arta ~ă = artă dezvoltată în China, prezentând o arhitectură specifică (pagode, temple) cu o bogată decorație pictată, o sculptură în bronz, jad, fildeș, legată de cult, pictură pe mătase (suluri), sau pe zidurile templelor etc. ◊ (s. f.) limbă din familia de limbi sino-tibetane vorbită de chinezi. (< China + -ez)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

CHINÉZ¹, chinezi, s. m. Persoană care face parte din populația de bază a Chinei. [Pl. și chineji] – It. chinese.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

CHINÉZ³, -Ă, chinezi, -e, adj. Al Chinei sau al populației ei, privitor la China sau la populația ei; chinezesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de chinezi. [Pl. m. și chineji] – It. chinese.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

CHINÉZ², chinezi, s. m. (Reg., înv.) Primar. – Sb. knez (magh. kenéz).
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

CHINÉZ s., adj. 1. s. (înv.) chitai. (Un ~ din Beijing.) 2. chinezesc. (Cultura, civilizația ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CHINÉZ s. v. primar.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

chinéz (chinéji), s. m. – 1. (Înv.) Domn, șef al unei comunități de oameni liberi. Existența sa este atestată cu începere din sec. XIII, în Trans. și Munt. Erau căpetenii de grupări populare ce cuprindeau un județ sau o vale, cu funcții pe viață, administrative și judecătorești. În Munt., pare a fi termen oficial, care îl traduce pe cel popular județ. – 2. (Banat) Primar, judecător comunal. – Var. cneaz, cnez. Sl. kŭnedzŭ din got. *kunnigs, germ. König (DAR). A intrat în rom. prin intermediul sb. knez sau al mag. kenéz (DAR presupune că pătrunderea sa a avut loc de la nord la sud), cf. rus. rut. knjazĭ „principe.” V. și Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 64. Var. cneaz, folosită în trecut ca termen oficial în documentele slave, a început să se folosească începînd de la sfîrșitul sec. XVII, cu sensul propriu din rus. – Der. chineji, vb. (Banat, a face uneori pe primarul); chinezat, s. n. (principat); cnezat, s. n. (principat); cnezie, s. f. (înv., principat).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

chinéz (primar) s. m., pl. chinézi
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

chinéz s. m. (locuitor al Chinei), adj. m., pl. chinézi; f. sg. chinéză, pl. chinéze
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

1) chinéz m., pl. jĭ (vsl. kŭnĕzĭ. V. cneaz). Vechĭ Un fel de principe în ainte [!] de întemeĭerea țărilor româneștĭ. Azĭ. Ban. Serbia. Primar rural. V. vătăman.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

2) chinéz, -ă s., pl. m. jĭ. Locuitor din China. Fig. (pin [!] aluz. la limba neștiută a Chinejilor). Ignorant: a fi Chinez în algebră. A face pe Chinezu, a te face niznaĭ, a te preface că nu știĭ nimic. Adj. Limba chineză. – Ca s. f. și Chinezoaĭcă, pl. e.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CHINÉZĂ f. art. Limba chinezilor. /China n. pr. + suf. ~ez[ă]
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

-CHINÉZĂ v. chino¹-.
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

-CHINÉZĂ elem. chin-.
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

chinéză (limba) s. f., g.-d. art. chinézei
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

---

CHINÉZ, -Ă (‹ China) s. m., adj. 1. S. m. (La pl.) Popor de rasă mongoloidă, din familia de limbi sino-tibetane, s-a format ca națiune pe terit. Chinei, constituind marea majoritate a populației acesteia. Mai trăiesc în Thailanda, Malaysia, Indonesia, Singapore, Vietnam, Uniunea Myanmar, Filipine, Cambodgea, S.U.A., Canada ș.a. În cursul istoriei lor milenare, chinezii au dezvoltat o strălucită civilizație și cultură. C. sînt de religie confucianistă, budistă, daoistă, mahomedană și creștină (catolici). ♦ Persoană care aparține acestui popor sau este originară din China. 2. Adj. Care aparține Chinei sau chinezilor (1), referitor la China sau la chinezi; chinezesc. ◊ Arta c. = artă dezvoltată pe terit. Chinei începînd din milen. 4 î. Hr. Pagodele, templele, palatele prezintă o arhitectură specifică, realizată la început din lemn, apoi din cărămidă și piatră, cu o bogată decorație sculptată, influențată de arhitectura indiană, după pătrunderea budismului. Din timpul dinastiei Ming (1368-1644) datează construcția actualului Beijing (începutul sec. 15) și reconstrucția Marelui Zid (construit în sec. 3 î. Hr.). Primele manifestări din scultură sînt legate de cult. Ele sînt realizate din bronz, jad, ceramică, fildeș, reprezentînd efigii ale lui Buddha, oameni, animale, plante. În sec. 4-6 se răspîndește pictura pe mătase (suluri), apoi pictura pe zidurile templelor din peșteri (sec. 9). În timpul dinastiei Tang (618-907) pictura se dezvoltă pe genuri: portretistică, peisajul, scene de gen. În epoca Sung (960-1279) se dezvoltă pictura de peisaj în tușuri și laviuri. Ceramica este un domeniu reprezentativ al artei c. (olăria, porțelanurile translucide, porțelanurile „verzi” din sec. 17 și „roz” din sec. 18). Caracteristică este și producția de țesături artistice de mătase. În deceniile 3-4 ale sec. 20 se dezvoltă pictura în ulei și în tuș, gravura pe lemn, afișul, caricatura. În arhitectura modernă, elementele tradiționale se îmbină cu noile cerințe ale arhitecturii și urbanisticii. ♦ (Substantivat f.) Limbă din familia de limbi sino-tibetane, vorbită de chinezi. Are opt grupe principale de dialecte (cu numeroase varietăți). La baza limbii comune standard, națională și oficială stă varietatea din capitală, Beijing, a dialectului pei de nord. Scrierea c. folosește pictograme și ideograme.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

PAVEL CHINEZUL (Cneazul) (?-1494), comandant de oști, comite de Timiș (1478-1494). A învins pe turci la Câmpul Pâinii (1479), Becicherec (1482) și Belgrad (1494).
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel

---

chinez, chinezi s. m. (intl.) an de condamnare.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

chinez gras? expr. (țig.) cumperi dinari?
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink