chínă, chíne, s.f. (reg.) căpătâiul, scaunul urzitoarei.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

chínă s. f. – Coajă de chinchină. Fr. quina. Cuv. vechi (lipsește din DAR), însă a circulat în sec. XIX; cf. I. Văcărescu: de ce la doctori nu găsim vină, cînd ne omoară cu iod sau chină? – Der. chinchină, s. f., din fr. quinquina; chinină, s. f., din fr. quinine.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

*chínă f. Vulg. Chinină.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink