CHIBRIT, chibrituri, s. n. Bețișor de lemn avînd la un capăt o măciulie de pastă inflamabilă, care se aprinde printr-o frecare ușoară și servește pentru a transmite focul. Freacă un chibrit și aprinde opaițul cu lumina tremurată. C. PETRESCU, S. 56. Scoase o pungă de tutun, își făcu o țigară groasă și începu să caute prin casă o cutie de chibrituri. BART, E. 345. Se apropie cu sfială de mine și, fără să mă aștept, aprinse un chibrit, de era cît pe ce să-mi pîrlească mustețile. HOGAȘ, M. N. 237. Dă-i o pîrleală bună cu niște chibrituri de ieste, care ard mocnit. CREANGĂ, A. 111. – Pl. și: chibrite.