CHIASMĂ, chiasme, s. f. Formațiune nervoasă din interiorul craniului, rezultată din încrucișarea parțială a fibrelor nervilor optici. [Pr.: chi-as-] – Din fr. chiasma.

CHIASMĂ, chiasme, s. f. Formație nervoasă din interiorul craniului, alcătuită din încrucișarea parțială a fibrelor nervilor optici. – Din fr. chiasma.

CHIASMĂ s.f. Încrucișare a două formații anatomice (tendoane, nervi). ♦ Punct în care se întretaie cele două ramuri ale nervului optic. ♦ (Biol.) Loc de unire a cromozomilor omologi în timpul profazei. [< fr. chiasma, cf. gr. chiasma].

CHIASMĂ s. f. încrucișare a două formații anatomice (tendoane, nervi). ◊ punct intracranian în care se întretaie fibrele nervilor optici ◊ (biol.) aranjare în cruce a cromatidelor în meioză. (< fr. chiasma, gr. khiasma)

chiasmă (formațiune nervoasă) (desp. chi-as-) s. f., g.-d. art. chiasmei; pl. chiasme

chiasmă (formațiune nervoasă) (chi-as-) s. f., g.-d. art. chiasmei; pl. chiasme

chiasmă (anat., biol.) s. f. (sil. chi-as-), g.-d. art. chiasmei; pl. chiasme