chițimie sf [At: DA ms / V: ~țum~ / Pl: ~ii / E: nct] (Mun) Casă foarte mică.

❍ CHIȚIMIE sf. Olten. 1 Bordeiu, cocioabă făcută în pămînt ¶ 2 pr. anal. Odăiță mică de tot.

chițumie sf vz chițimie

chițibíe și chițimíe, V. chițumie.

chițumíe, chițimíe (vest) și chițibíe (Munt. est) f. (rudă cu chițibuș). Cocĭoabă, casă mică. V. vizuină.

chițimie (chițimii), s. f. – Colibă. – var. (rar) chițumie. Origine necunoscută. După DAR și Scriban, în legătură cu chițibuș. Mai curînd der. de la chimiță, s. f. (cușcă), cuvînt aproape necunoscut (este menționat numai de Damé); chițimie, care ar fi rezultatul unei metateze, se folosește în Munt.