opțiuni
  • info
3 intrări
25 de definiții

Explicative DEX

CHIȚĂI, pers. 3 chițăie, vb. IV. Intranz. (Despre șoareci) A scoate sunete ascuțite, caracteristice speciei. [Var.: chițcăi vb. IV] – Chiț + suf. -ăi.

CHIȚĂI, pers. 3 chițăie, vb. IV. Intranz. (Despre șoareci) A scoate sunete ascuțite, caracteristice speciei. [Var.: chițcăi vb. IV] – Chiț + suf. -ăi.

CHIȚCĂI vb. IV v. chițăi.

CHIȚCĂI vb. IV v. chițăi.

chiscui v vz chițăi

chițăi vi [At: ODOBESCU, S. III, 42 / V: ~țâi, ~țcăi, ~țcui, ~ții, ~țui / Pzi: 3 ~țăie / E: chiț] 1 (D. șoareci și șobolani) A scoate sunete ascuțite. 2 (Fig; d. obiecte) A scârțâi. 3 (Fig; d. persoane) A se văita. corectat(ă)

chițâi v vz chițăi

chițcăi v vz chițăi

chițcui v vz chițăi

chiții v vz chițăi

chițui v vz chițăi

ghițui v vz chițui

CHIȚĂI (pers. a 3-a: -țăe) vb. intr. A scoate un țipăt pițigăiat (ca al șoarecilor sau al cățeilor abia fătați): unsprezece bursucei cari se svîrcoliau chițăind (ODOB.) se umple biserica de șoareci, de lilieci și de bufnițe și începură a ~ (ISP.).

CHIȚCĂI (pers. a 3-a: -căe) vb. intr. Mold. A chițăi (vorb. de șoareci, de căței sau de insecte).

CHIȚĂI, pers. 3 chițăie, vb. IV. Intranz. A produce sunetul ascuțit caracteristic șoarecilor. Se pomeniră că se umple biserica de șoareci, de lilieci și de bufnițe, și începură a chițăi. ISPIRESCU, L. 99. Dihorul începu a chițăi în limba lui de lighioană. ODOBESCU, S. III 184. Erau unsprezece bursucei cari se zvîrcoleau, chițăind și mierlăind. ODOBESCU, S. III 42.

CHIȚCĂI, pers. 3 chîțcăie, vb. IV. Intranz. A chițăi.

CHIȚĂI, pers. 3 chițăie, vb. IV. Intranz. (Despre șoareci) A produce un sunet ascuțit, caracteristic speciei. – Din chiț.

CHIȚCĂI, pers. 3 chițcăie, vb. IV. Intranz. A chițcăi. – Din chițăi.

A CHIȚĂI pers. 3 chițăie intranz. (despre șoareci, șobolani etc.) A scoate sunete stridente și repetate, caracteristice speciei. /chiț + suf. ~ăi

A CHIȚCĂI pers. 3 chițcăie intranz. (despre greieri, căței etc.) A scoate sunete prelungi și ascuțite.

chițăì v. a striga cu glas ascuțit și pițigăiat (vorbind de căței și de șoareci): bursuci cari se svârcoliau chițăind OD. [Onomatopee].

chițcăì v. 1. se zice de țipătul ascuțit și prelung al greierilor, cățeilor și șobolanilor; 2. fig. a ocărî și a alunga ca pe un câine: bărbați ticăiți și chitcăiți CR. [Formă amplificată din chițăi].

chíțăĭ și -ĭésc, a -í v. intr. (d. chiț-chiț cum fac șoariciĭ). Se zice despre guzganĭ și șoaricĭ cînd țipă. – Și chíțcăĭ și chíțcuĭ.

chíțcăĭ și chíțcuĭ saŭ -ĭésc, V. chíțăĭ.

Ortografice DOOM

chițăi (a ~) vb., ind. prez. 3 chițăie, imperf. 3 pl. chițăiau; conj. prez. 3 să chițăie

chițăi (a ~) vb., ind. prez. 3 chițăie, imperf. 3 sg. chițăia; conj. prez. 3 să chițăie

chițăi vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. chițăie, imperf. 3 sg. chițăia

Intrare: chițcăire
chițcăire infinitiv lung
infinitiv lung (IL107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • chițcăire
  • chițcăirea
plural
  • chițcăiri
  • chițcăirile
genitiv-dativ singular
  • chițcăiri
  • chițcăirii
plural
  • chițcăiri
  • chițcăirilor
vocativ singular —
plural —
Intrare: chițăi
verb (V343)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • chițăi
  • chițăire
  • chițăit
  • chițăitu‑
  • chițăind
  • chițăindu‑
 singular plural
— —
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) — — — — —
a II-a (tu) — — — — —
a III-a (el, ea)
  • chițăie
 (să)
  • chițăie
  • chițăia
  • chițăi
  • chițăise
plural I (noi) — — — — —
a II-a (voi) — — — — —
a III-a (ei, ele)
  • chițăie
 (să)
  • chițăie
  • chițăiau
  • chițăiră
  • chițăiseră
verb (V343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • chițcăi
  • chițcăire
  • chițcăit
  • chițcăitu‑
  • chițcăind
  • chițcăindu‑
 singular plural
— —
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) — — — — —
a II-a (tu) — — — — —
a III-a (el, ea)
  • chițcăie
 (să)
  • chițcăie
  • chițcăia
  • chițcăi
  • chițcăise
plural I (noi) — — — — —
a II-a (voi) — — — — —
a III-a (ei, ele)
  • chițcăie
 (să)
  • chițcăie
  • chițcăiau
  • chițcăiră
  • chițcăiseră
ghițui
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
chițui
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
chiții
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
chițcui
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
chițâi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: chițcăi
verb (V343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • chițcăi
  • chițcăire
  • chițcăit
  • chițcăitu‑
  • chițcăind
  • chițcăindu‑
 singular plural
— —
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) — — — — —
a II-a (tu) — — — — —
a III-a (el, ea)
  • chițcăie
 (să)
  • chițcăie
  • chițcăia
  • chițcăi
  • chițcăise
plural I (noi) — — — — —
a II-a (voi) — — — — —
a III-a (ei, ele)
  • chițcăie
 (să)
  • chițcăie
  • chițcăiau
  • chițcăiră
  • chițcăiseră
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

chițăiverb

  • 1. (Despre șoareci) A scoate sunete ascuțite, caracteristice speciei. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Se pomeniră că se umple biserica de șoareci, de lilieci și de bufnițe, și începură a chițăi. ISPIRESCU, L. 99. DLRLC
    • format_quote Dihorul începu a chițăi în limba lui de lighioană. ODOBESCU, S. III 184. DLRLC
    • format_quote Erau unsprezece bursucei cari se zvîrcoleau, chițăind și mierlăind. ODOBESCU, S. III 42. DLRLC
etimologie:
  • Chiț + -ăi. DEX '98 DEX '09

chițcăiverb

  • 1. (Despre greieri, căței etc.) A scoate sunete prelungi și ascuțite. DLRLC NODEX
    sinonime: chițăi

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.