3 intrări
39 de definiții
din care- explicative (28)
- morfologice (6)
- relaționale (4)
- etimologice (1)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
CHELĂLĂIT1 s. n. Chelălăială. – V. chelălăi.
CHELĂLĂIT1 s. n. Chelălăială. – V. chelălăi.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
CHELĂLĂIT2, -Ă, chelălăiți, -te, adj. (Despre lătrat) Tânguitor, ascuțit și repetat. – V. chelălăi.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
CHELĂLĂIT2, -Ă, chelălăiți, -te, adj. (Despre lătrat) Tânguitor, ascuțit și repetat. – V. chelălăi.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
chelălăit2, ~ă a [At: ODOBESCU, S. III, 41 / V: sche~[1] / Pl: ~iți, ~e / E: chelălăi] 1 (D. lătrături) Plângător. 2 (Fig; d. vorbire) Care seamănă cu o chelălăitură.
- Varianta schelălăit nu este consemnată cuvânt-titlu adjectiv în acest dicționar, ci doar sn. — Ladislau Strifler
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
chelălăit1 sn [At: ODOBESCU, S. III, 134 / V: sche~, schiol~ / Pl: ~uri / E: chelălăi] Chelălăitură.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
CHELĂLĂIT2, -Ă, chelălăiți, -te, adj. (Despre lătratul cîinilor) Plîngător. Lătrătura lor chelălăită... răsună cu o ciudată monotonie la urechile vînătorului. ODOBESCU, S.III 41. ◊ Fig. (Despre vorbire) Cunoscînd milă în ochii femeii... [mutul] repezi cîteva sunete chelălăite și neînțelese. SADOVEANU, P. M. 259.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
CHELĂLĂIT1 s. n. Faptul de a chelălăi; chelălăi tură, chelălăială. Pare că se și aude... chelălădtul lor [al cîinilor], de bucurie sau de durere. ODOBESCU, S. III 134. – Variantă: schelălăit (C. PETRESCU, C. V. 148) s. n.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
CHELĂLĂIT2, -Ă, chelălăiți, -te, adj. (Despre lătrat) Plîngător, jalnic. – V. chelălăi.
- sursa: DLRM (1958)
- adăugată de lgall
- acțiuni
CHELĂLĂIT1 s. n. Faptul de a chelălăi; chelălăială. [Var.: schelălăit s. n.]
- sursa: DLRM (1958)
- adăugată de lgall
- acțiuni
CHELĂLĂI, pers. 3 chelălăie, vb. IV. Intranz. (Despre câini, rar despre alte animale) A scoate sunete tânguitoare, ascuțite și repetate; a scheuna. – Formație onomatopeică.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
CHELĂLĂI, pers. 3 chelălăie, vb. IV. Intranz. (Despre câini, rar despre alte animale) A scoate sunete tânguitoare, ascuțite și repetate; a scheuna. – Formație onomatopeică.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
chelăcăi v vz chelălăi
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
chelălăi vi [At: BIBLIA (1688), 47 / V: schechi~, chiol~, ~lăcăi, sche~, schi~, schelălui, schilăi, schiol~, (reg) cherlăi, chie~ / Pzi: ~ies și ~lăi / E: fo cf (s)cheuna, chiloman] 1 (D. cîini sau d. vulpe, spc d. copoi sau d. căței) A scoate sunete plângătoare, ascuțite și dese (de durere sau, mai rar, de bucurie sau când găsesc vânat). 2 (Pan; d. copii) A plânge continuu Si: a scânci, a zmârcăi. 3 (Îf schelălăi) A geme.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
chilălăi v vz chelălăi
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
chilălău sms vz chelălăi[1]
- Care este verb !?! — gall
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
chiolălăi v vz chelălăi
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
SCHELĂLĂI vb. IV v. chelălăi.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
SCHELĂLĂI vb. IV v. chelălăi.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
CHELĂLĂI, chelălăi, vb. IV. Intranz. (Despre cîini sau, rar, despre alte animale) A scoate urlete plîngătoare, ascuțite și dese. V. scheuna. Dar dată că lighioanele încep să chelălăie. GALACTION, O. I 49. Aiurit de huiduituri, de amenințările puștilor și de loviturile tinichelii, nenorocitul animal fugea făcînd niște salturi nebunești și chelălăind într-un chip infernal. CARAGIALE. O. II 77. Dolfa rău chelălăia. TEODORESCU, P. P. 515. ◊ Fig. (Rar, despre oameni) Copiii tremură, se feresc, încep să chelălăie. STANCU, D. 156. – Variante: schelălăi (LESNEA, I. 127, ALECSANDRI, P. III 206, ȘEZ. VII 66), schilăi (RETEGANUL, P. IV 46), schiolălăi (HOGAȘ, M. N. 187) vb. IV.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
SCHELĂLĂIT s. n. v. chelălăit.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
SCHILĂI vb. IV v. chelălăi.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
SCHIOLĂLĂI vb. IV v. chelălăi.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
CHELĂLĂI, pers. 3 chelălăie, vb. IV. Intranz. (Despre cîini sau, rar, despre alte animale) A scoate urlete plîngătoare, ascuțite și dese. [Var.: schelălăi vb. IV] – Onomatopee.
- sursa: DLRM (1958)
- adăugată de lgall
- acțiuni
A CHELĂLĂI ~iește intranz. 1) (despre câini) A scoate sunete ascuțite și tânguitoare; a scheuna. 2) fig. pop. (mai ales despre copii) A plânge cu sunete dese. [Sil. -lă-i] /Onomat.
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
chelălăi v. 1. a urla văitându-se (de câini când îi bate rău cineva); 2. fig. a plânge neîncetat (de copii). [Onomatopee].
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
chelácăĭ, a -ăcăí v. intr. (ung. kelekólálni, a te zvîrcoli). Munt. est. Chelălăĭesc, vorbind de cînĭ. Iron. Plîng, scîncesc. V. refl. Chelălăĭesc. Plîng, scîncesc.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
chelălăĭésc v. intr. (ca și chelacăĭ). Vest. Țip de durere, vorbind de cînĭ. – Și schelălăĭesc (Munt. Mold.) chĭolălăĭesc, schĭolălăĭesc și schĭórlăĭ (Mold.), chilălăĭesc, schilălăĭesc și (Olt.) schílăĭ și -ĭésc.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
chilălăĭésc, V. chelălăĭesc.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
chĭolălăĭésc, V. chelălăĭesc.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
schilă(lă)ĭésc V. chelălăĭesc.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
schĭolăi- V. chelăi-.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
chelălăit s. n.
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
chelălăit s. n.
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
chelălăit s. n.
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
chelălăi (a ~) vb., ind. prez. 3 chelălăie, imperf. 3 pl. chelălăiau; conj. prez. 3 să chelălăie
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
chelălăi (a ~) vb., ind. prez. 3 chelălăie, imperf. 3 sg. chelălăia; conj. prez. 3 să chelălăie
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
chelălăi vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. chelălăie, imperf. 3 sg. chelălăia
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
CHELĂLĂIT s. v. schelălăit.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
CHELĂLĂIT s. chelălăială, chelălăitură, schelălăială, schelălăit, schelălăitură, scheunare, schcunat, scheunătură, (rar) scheaun. (~ de cîine.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
CHELĂLĂI vb. v. schelălăi.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
CHELĂLĂI vb. a schelălăi, a scheuna, (reg.) a țilăi. (Cîinele ~.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare etimologice
Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.
chelălăi (-ăesc, -it), vb. – A scheuna (despre cîini). – Var. schelălăi. Creație expresivă, cf. ngr. ϰελρίζω „a murmura”, prov. quila, fr. (Marne) quialer, cu aceeași accepție. – Der. chelălăială, chelălăitură, chelălăit, chilălău, s. f. și n. (scheunat). Cf. schilă.
- sursa: DER (1958-1966)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
adjectiv (A2) Surse flexiune: DOR | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
vocativ | singular | — | — | ||
plural | — | — |
substantiv neutru (N29) | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural | — | — | |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural | — | — | |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
substantiv neutru (N24) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
verb (V343) Surse flexiune: DOR | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
— | — | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | — | — | — | — | — | |
a II-a (tu) | — | — | — | — | — | ||
a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
plural | I (noi) | — | — | — | — | — | |
a II-a (voi) | — | — | — | — | — | ||
a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
|
verb (V343) | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
— | — | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | — | — | — | — | — | |
a II-a (tu) | — | — | — | — | — | ||
a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
plural | I (noi) | — | — | — | — | — | |
a II-a (voi) | — | — | — | — | — | ||
a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
|
verb (V343) | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
— | — | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | — | — | — | — | — | |
a II-a (tu) | — | — | — | — | — | ||
a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
plural | I (noi) | — | — | — | — | — | |
a II-a (voi) | — | — | — | — | — | ||
a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
|
verb (V343) | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
— | — | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | — | — | — | — | — | |
a II-a (tu) | — | — | — | — | — | ||
a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
plural | I (noi) | — | — | — | — | — | |
a II-a (voi) | — | — | — | — | — | ||
a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
|
chelălăit, chelălăităadjectiv
- 1. (Despre lătrat) Tânguitor, ascuțit și repetat. DEX '09 DLRLC DLRM
- Lătrătura lor chelălăită... răsună cu o ciudată monotonie la urechile vînătorului. ODOBESCU, S.III 41. DLRLC
- (Despre vorbire) Cunoscînd milă în ochii femeii... [mutul] repezi cîteva sunete chelălăite și neînțelese. SADOVEANU, P. M. 259. DLRLC
-
etimologie:
- chelălăi DEX '09 DEX '98 DLRM
chelălăitsubstantiv neutru
- 1. Faptul de a chelălăi. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Pare că se și aude... chelălăitul lor [al câinilor], de bucurie sau de durere. ODOBESCU, S. III 134. DLRLC
-
etimologie:
- chelălăi DEX '98 DEX '09
chelălăiverb
- 1. (Despre câini, rar despre alte animale) A scoate sunete tânguitoare, ascuțite și repetate. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Dar iată că lighioanele încep să chelălăie. GALACTION, O. I 49. DLRLC
- Aiurit de huiduituri, de amenințările puștilor și de loviturile tinichelii, nenorocitul animal fugea făcînd niște salturi nebunești și chelălăind într-un chip infernal. CARAGIALE. O. II 77. DLRLC
- Dolfa rău chelălăia. TEODORESCU, P. P. 515. DLRLC
- (Despre oameni) Copiii tremură, se feresc, încep să chelălăie. STANCU, D. 156. DLRLC
-
etimologie:
- DEX '09 DEX '98