CETATE, cetăți, s. f. 1. Loc întărit printr-un sistem de fortificații; fortăreață. ♦ Oraș sau cartier al unui oraș care reprezintă o unitate cu caracteristici speciale. Cetate universitară. ♦ Nume dat cartierului mai vechi al unui oraș în care a existat o cetate (1). ♦ Totalitatea locuitorilor unui oraș (întărit). 2. (Înv.; în sintagma) Cetate de scaun = reședința permanentă a domnului în Țările Române; capitală. – Lat. civitas, -atis.

cetate sf [At: COD. VOR. 20/1 / V: ci~ / Pl: ~tăți / E: ml civitas, -tatem] 1 Loc întărit cu lucrări de apărare militară Vz baște, fortăreață. 2 (Fig) Loc de apărare, de siguranță și de refugiu. 3 (Spc) O parte dintr-un pătrat, la jocul numit „bătălia cu tunuri”. 4-5 (Pex) Locuitori sau soldați dintr-o cetate. 6-7 Oraș întărit sau partea împrejmuită de ziduri și întărituri dintr-un oraș. 8-9 (Pex) Oraș (mare). 10-11 (Trs; după mg székváros; îc) ~ de scaun Capitală (de județ). 12 (Pex; înv) Locuitori ai unui oraș.

CETATE, cetăți, s. f. 1. Loc întărit printr-un sistem de fortificații; fortăreață. ♦ Oraș sau cartier al unui oraș care reprezintă o unitate cu caracteristici speciale. Cetate universitară. ♦ Nume dat cartierului mai vechi al unui oraș în care a existat o cetate (1). ♦ Locuitorii unui oraș (întărit). 2. (Înv.; în sintagma) Cetate de scaun = reședința permanentă a domnului în țările românești; capitală. – Lat. civitas, -atis.

CETATE, cetăți, s. f. (În trecut) Loc întărit printr-un sistem de fortificații; fortăreață; oraș întărit sau parte împrejmuită cu ziduri și întărituri a unui oraș; p. ext. oraș (mare). Kremlinul, cetatea medievală a puterii absolute, e astăzi al poporului. SADOVEANU, C. 45. Socotința mea este că Mehmet-sultan e bine să rămîie dincolo de fluviu. Și mai bine decît atît este să nu poată intra în cetățile Moldovei. SADOVEANU, F. J. 732. Spune-acolo de o cetate Care «Neamțul» se numea. COȘBUC, P. I 325. Lună,.. Cîte țărmuri înflorite, ce palate și cetăți, Străbătute de-al tău farmec ție singură-ți arăți! EMINESCU, O. I 130. ◊ Fig. Uniunea Sovietică, ale cărei forțe cresc zi de zi, este cea mai puternică cetate a păcii. DOC. PART. 282. Sub conducerea partidului, U.T.M. își îndeplinește înalta sarcină de a organiza asaltul tineretului pentru cucerirea cetății științei. CONTEMPORANUL, S. II, 1952, nr. 12, 1 /2. Cetate de scaun = capitală. Au mers cu toții la cetatea de scaun, unde erau pregătite sărbători mari în cinstea lor. CARAGIALE, O. III 93. ♦ Locuitorii unei cetăți, ai unui oraș. Întreaga cetate s-a ridicat împotriva dușmanului.

CETATE, cetăți, s. f. (În trecut) Loc întărit printr-un sistem de fortificații; fortăreață; oraș întărit cu ziduri; p. ext. oraș (mare). ◊ (Înv.) Cetate de scaun = capitală. ♦ Locuitorii unui oraș (întărit). – Lat. civitas, -atis.

CETATE ~ăți f. 1) Edificiu întărit printr-un sistem de fortificații. ~ inexpugnabilă. 2) Oraș (sau parte de oraș) înzestrat cu un astfel de sistem de fortificații. ◊ ~ de scaun capitală. [G.-D. cetății] /<lat. civitas, ~atis

Cetate f. 1. com. urbană cu ruine vechi în județul Doljiu: 5000 loc., important sub raportul strategic: aci se dete o bătălie la 1854 între Turci și Ruși și ea jucă un rol în răsboiui pentru independență (1877); 2. localitate la poalele Munților Apuseni, pe teritoriul comunei ruinate.

cetate f. 1. loc întărit, fortăreață: cetatea Neamțului; 2. oraș întărit cu ziduri, oraș în genere, azi numai în poezie: ca ’n țintirim tăcere e ’n cetate (= Veneția) EM.; dreptul de cetate, aptitudine de a se bucura de toate drepturile unui cetățean; 3. numele apelativ al vechilor ruine (în Romanați, Doljiu, etc.). [Lat. CIVITATEM, starea de cetățean (vulg. – URBS)].

cetáte f., pl. ățĭ (lat. civitas, civitátis, cetățenie, oraș, stat; it. cittá, vpv. ciutat, fr. cité, sp. ciudad, pg. cidade. V. civil). Oraș fortificat. Fort. Dreptu de cetate, dreptu de cetățenie. Artilerie de cetate, artilerie compusă din tunurĭ stabile în forturĭ. – Vechile cetățĭ moldoveneștĭ cu zidurĭ de peatră eraŭ comandate de cîte un pîrcălab, apoĭ de cîte doĭ. Ele eraŭ: Hotinu, Orheĭu, Soroca, Tighina (turc. Bendér, adică „port, șcheĭe”), Cetatea Albă (turc. Ak-kermán), Chilia, Țețina, Ciceu, Suceava, Romanu, Cetatea Neamțuluĭ și Crăcĭuna. Unele tîrgurĭ, ca Baĭa, eraŭ întărite numaĭ cu șanțurĭ și palisade (Ĭorga, Ist. Arm. Rom. 1910, I, 71, 123 și 152). V. nazir, raĭa.

citate sf vz cetate

biserică-cetate s. f. Biserică întărită ca o cetate ◊ „O altă lucrare a academicianului G.O [...] este studiul monografic consacrat bisericilor-cetăți din Ardeal.” Cont. 18 I 63 p. 2 (din biserică + cetate)

castel-cetate s. n. Castel întărit ca o cetate ◊ „Din Gilău, localitate cu un vechi castel-cetate (sec. XV) se poate ajunge urmând drumul de pe Valea Someșului Rece, la cabana cu același nume situată la 27 km distanță.” I.B. 8 IX 67 p. 2. ◊ „În ultimii ani l-a covârșit o criză de mizantropie. S-a recluzat într-un fel de castel-cetate din apropierea orașului Las Vegas.” Cont. 10 XII 70 p. 9 (din castel + cetate)

Cetatea Dâmboviței f. vechiul nume al Bucureștilor. V. Dâmbovița.

Cetatea Jidova f. V. Jidova.

Cetatea Latinilor f. V. Orevița.

Cetatea lui Radu Negru f. V. Negru-Vodă.

Cetatea lui Țepeș-Vodă f. V. Căpățâneni.

Cetatea Neamțului f. V. Neamțu.

Cetatea Severinului f. V. Severin.

Jidova (Cetatea) f. sau Uriașa, ruină veche, lângă Câmpulung, într’o câmpie închisă între dealuri.

Neamțu (Cetatea) f. 1. cetate veche, foarte tare, în județul Neamțu și ale cării ruine se văd pe coasta unui deal la V. de orășelul cu acelaș nume; odinioară, azilul Domnilor Moldovei; 2. mănăstire zidită de Petru Rareș (1530) cu institut de infirmi și de alienați.

Orevița f. deal și sat în jud. Mehedinți, unde se face un vin negru foarte căutat: 2300 loc. Ruine numite de popor Cetatea Latinilor.

Severin n. 1. (Cetatea), oraș vechiu, fosta cap. a Olteniei, azi Turnu-Severin; 2. cetate întemeiată de regii unguri pe la 1230 și comandată de un dregător ungur numit Ban; 3. (Țara), numele Olteniei în sec. XIII; 4. (Noul), episcopie cu reședința în Râmnicul Vâlcii și a cării autoritate se întinde peste toată Oltenia.

cetate s. f., g.-d. art. cetății; pl. cetăți

cetate s. f., g.-d. art. cetății; pl. cetăți

cetate s. f., g.-d. art. cetății; pl. cetăți

Cetatea Albă, Cetății Albe gen. a.

CETATE s. (IST., MIL.) fortăreață, (înv.) baște, politie. (O ~ medievală.)

CETATE s. v. oraș.

CETATE s. (IST., MIL.) fortăreață, (înv.) baște, politie. (O ~ medievală.)

cetate s. v. ORAȘ.

cetate (cetăți), s. f. – 1. Fortăreață, citadelă, castel. – 2. Oraș. – Mr. țitate, megl. țitati, istr. cetǫte. Lat. cῑvĭtātem (Diez, I, 123; Pușcariu 349; Candrea-Dens., 322; REW 1959; DAR)); cf. alb. kjutat (Meyer 229); it. città, v. prov., cat. ciutat, fr. cité, sp. ciudad, port. cidade. Der. cetățuie, s. f. (citadelă, fortăreață); cetățean, s. m. (locuitor al unui stat); cetățenesc, adj. (de cetățean, civic; obștesc); cetățenie, s. f. (condiția de cetățean; naționalitate); cetățenime, s. f. (mulțime de cetățeni; burghezie); încetățeni, vb. (a acorda cetățenie); concetățean, s. m., format pe baza fr. concitoyen.

cetate, cetăți, s.f. – Fortăreață, castel; oraș fortificat. ♦ (top.) Cetatea, deal și pădure în Oncești; Cetatea, deal, zonă stâncoasă în Rozavlea; Cetățeaua, deal în Bârsana, Ieud, Oncești, Rozavlea, Șieu, Săliștea de Sus; Cetățuia, deal în Bocicoel (Vișovan, 2005); Cetățele, localitate aparținând de comuna Șișești (zona Chioar). – Lat. civitas, -atis „cetățenie, oraș, stat” (Scriban, DLRM, DEX, MDA).

CETATE 1. Com. în jud. Bistrița-Năsăud, pe Budușel; 5.070 loc. (1991). Reșed. com. este satul Satu Nou. 2. Com. în jud. Dolj; 6.469 loc. (1991).

CETATE (< lat. civas) s. f. Edificiu sau oraș fortificat; fortăreață. ♦ Nume dat cartierului mai vechi al unui oraș în care a existat o asemenea fortăreață. ♦ Oraș sau cartier al unui oraș care reprezintă o unitate cu caracteristici speciale (ex. c. universitară).

CETATEA ALBĂ, oraș, port la limanul Nistrului, la 18 km de Marea Neagră; 54 mii loc. (1987). Ind. alim. (carne, ulei); instrumente medicale. Muzeu de artă. Veche așezare; colonie grecească, întemeiată de milesieni la începutul sec. 6 î. Hr. (Tyras); în ev. med. a fost un important centru al comerțului internațional. Atestată documentar de la mijlocul sec. 10, a fost cucerită în 1241 de tătari. Din c. 1290, la C.A. a existat o puternică colonie genoveză (Maurocastron sau Moncastro). La sfîrșitul sec. 14 a intrat în stăpînirea Moldovei și a cunoscut o intensă dezvoltare în timpul domniilor lui Alexandru cel Bun și Ștefan cel Mare, devenind unul dintre cele mai importante centre comerciale și cea mai amplă și mai puternică dintre cetățile Moldovei medievale; cucerită de turci (1484), s-a aflat în stăpînirea acestora (sub numele de Akkerman); prin Pacea de la București, încheiată în urma Războiului Ruso-Turc din 1806-1812, C.A. împreună cu Basarabia, a fost anexată de Rusia. În 1918, în urma procesului desăvîrșirii statului național unitar român, orașul, împreună cu întreaga Basarabie, s-a unit cu România. În 1940, în urma notelor ultimative sovietice a fost din nou anexat de U.R.S.S. Eliberat de armata română (1941), orașul a fost reocupat de trupele sovietice (1944) și reanexat de U.R.S.S. Azi Belgorod Dnestrovski.

CETATEA DE BALTĂ, com. în jud. Alba, pe Tîrnava Mică; 3.406 loc. (1991). Expl. de gaze naturale și argile. Prefabricate din beton. Stație de c. f. Veche cetate, menționată pentru prima oară în 1204; biserică reformată (sec. 13-15); castel construit în anii 1615-1624, refăcut în sec. 18. Împreună cu terit. înconjurător, a constituit, începînd din 1489, pînă în timpul domniei lui Alexandru Lăpușneanu, un apanaj al domnilor Moldovei.

CETATEA DE PIATRĂ v. Chioar.

CETATEA LUI NEGRU VODĂ, nume atribuit mai multor cetăți-ruine din Țara Românească și Depr. Făgăraș. Cele mai cunoscute sînt ruinele din com. Cetățeni, jud. Argeș (cunoscută și sub numele de Cetatea de la Stoenești); tot acolo și Schitul Negru Vodă; ruinele de pe dealul La Orății, com. Rucăr, jud. Argeș (numită uneori Cetatea Dîmboviței); cetatea numită de obicei Poenari, de lîngă satele Căpățîneni și Poenari, jud. Argeș; ruina din com. Șarînga, jud. Buzău; ruinele numite și Cetatea Breaza, sat Veneția, jud. Brașov. Potrivit tradiției, ele ar fi aparținut legendarului domn al Țării Românești, Negru Vodă.

CETATEA RĂDESEI, peșteră în M-ții Bihor, la 1.220 m alt., săpată în calcare tithonice de apele Someșului Cald. Lungime: 260 m. Intrare impunătoare printr-un portal de 15 m înălțime. Declarată rezervație speologică în cadrul Parcului Național al M-ților Apuseni.

CETĂȚILE PONORULUI, complex carstic situat în M-ții Bihor, alcătuit din trei avene adînci (care se înscriu într-o depresiune împădurită, cu diametrul de 1 km și adîncimea de 300 m), o peșteră centrală, un izbuc și un rîu ce curge printr-un tunel subteran, lung de 2 km, care leagă 14 lacuri. Prăpăstiile mari, asemenea unor căldări uriașe, cu pereți înalți, sînt legate între ele prin porți subterane sau tunele uriașe. Rezervație naturală complexă (491 ha) în cadrul Parcului Național al M-ților Apuseni. Obiectiv turistic.

NEAMȚULUI, Cetatea ~ v. Neamț (4).

POIENARI 1. Cetatea ~ V. Arefu. 2. Com. în jud. Neamț, situată în V Pod. Central Moldovenesc, pe râurile Râs și Fundătura; 3.277 loc. (2003). Pomicultură. În satul Săcăleni se află o biserică de la sfârșitul sec. 18 și una din 1883; bisericile de lemn Adormirea Maicii Domnului (1792, reparată în 1923) și Sfinții Voievozi (1802, cu pridvor adăugaty în 1972), în satele Ciurea și Pâncești.