CETĂȚÚIE, cetățui, s. f. Diminutiv al lui cetate; fortăreață; întăritură naturală. [Pr.: -țu-ie] – Cetate + suf. -uie.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

CETĂȚÚIE, cetățui, s. f. Diminutiv al lui cetate; fortăreață; întăritură naturală.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

CETĂȚÚIE s. (IST., MIL.) citadelă. (O ~ pe vârful dealului.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

cetățúie s. f., art. cetățúia, g.-d. art. cetățúii; pl. cetățúi
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

cetățúĭe f., pl. uĭ. Cetate mică. Fort. Castel.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel

---

Cetățuia, fost schit în orașul R. Vâlcea, ridicat pe dealul cu același nume (unde a fost ucis în 1529 Radu de la Afumați). Bis. a fost ridicată la începutul sec. 16 și refăcută în 1680. Important monument istoric.
Sursa: D.Religios (1994) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink