CETĂȚENÍE s. f. Condiția juridică de cetățean, situația de cetățean. – Cetățean + suf. -ie.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

CETĂȚENÍE f. Drept juridic de cetățean; calitatea de a fi cetățean. A acorda ~. A dobândi ~. ◊ Dublă ~ stare de a fi cetățean a două state. [Art. cetățenia; G.-D. cetățeniei; Sil. -ni-e] /cetățean + suf. ~ie
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CETĂȚENÍE s. f. Calitate, drept de cetățean. – Din cetățean + suf. -ie.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

CETĂȚENÍE s. (JUR.) supușenie, (impr.) naționalitate. (~ unei persoane.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

cetățeníe s. f., art. cetățenía, g.-d. art. cetățeníei; pl. cetățeníi
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

cetățeníe f. (d. cetățean). Calitatea de cetățean al statuluĭ, indigenat, naturalizare, împămîntenire, supușie: supt [!] Caracalla, cetățenia fu acordată tuturor locuitorilor imperiuluĭ roman.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink