CERUÍT, ceruituri, s. n. Ceruire. – V. cerui.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
valeriu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CERUÍT, ceruituri, s. n. Ceruire. – V. cerui.
Sursa: DLRM
(1958)
|
Adăugată de
lgall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CERUÍT s. v. ceruire.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ceruít s. n., pl. ceruíturi
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CERUÍ, ceruiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi cu un strat de ceară; a unge, a freca, a lustrui cu ceară. ♦ A îmbiba cu ceară. – Ceară + suf. -ui.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
valeriu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A CERUÍ ~iésc tranz. (fire, scânduri etc.) A acoperi cu un strat subțire de ceară. ◊ ~ parchetul a lustrui parchetul cu ceară. /ceară + suf. ~ui
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CERUÍ, ceruiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi cu un strat de ceară; a unge, a freca, a lustrui cu ceară. ♦ A îmbiba cu ceară. – Din ceară.
Sursa: DLRM
(1958)
|
Adăugată de
lgall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ceruí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ceruiésc, imperf. 3 sg. ceruiá; conj. prez. 3 sg. și pl. ceruiáscă
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ceruĭésc v. tr. (d. ceară). Ung orĭ lustruĭesc cu ceară (pînza, ața, scîndurile ș. a.). Tăblițe ceruite, tăblițe acoperite cu ceară pe care scriaŭ ceĭ vechĭ zgîriindu-le c´un condeĭ numit stil.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CERUÍT, -Ă, ceruiți, -te, adj. v. CERUI. – [DEX '98]
Sursa: Neoficial
|
Adăugată de
gall
| Semnalează o greșeală
| Permalink