CERTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, certăreți, -e, adj. (Adesea substantivat) Căruia îi place cearta, care caută ceartă; gâlcevitor, arțăgos. – Ceartă + suf. -ăreț.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

CERTĂRÉȚ ~eáță (~éți, ~éțe) și substantival Care caută ceartă; căruia îi place cearta; gâlcevitor; arțăgos; scandalagiu; buclucaș. /ceartă + suf. ~ăreț
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CERTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, certăreți, -e, adj. Căruia îi place cearta, care caută ceartă; gâlcevitor. – Din certa + suf. -ăreț.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

CERTĂRÉȚ adj., s. arțăgos, gâlcevitor, scandalagiu, (rar) vociferant, (înv. și pop.) zavragiu, (pop. și fam.) țâfnos, zurbagiu, (pop.) pricinaș, rânzos, (înv. și reg.) sfadnic, sfădalnic, sfădicios, (reg.) arțăgaș, gâlcevos, potcaș, scandalos, sfădăioș, sfădăreț, sfădăuș, (Mold. și Bucov.) cârciogar, (Transilv.) porav, (prin Olt.) pricinelnic, (prin Olt. și Ban.) pricinos, (înv.) pricelnic, pricios, pricitor, sfădaci, sfăditor, (fig.) clonțos, colțos, țăndăros. (Om ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

certăréț adj. m., pl. certăréți; f. sg. certăreáță, pl. certăréțe
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink