CERNIT², -Ă, cerniți, -te, adj. 1. (Pop.) De culoare neagră. ♦ (Despre haine) Negru, de doliu. 2. (Despre oameni) Care poartă doliu. 3. Fig. Mâhnit, îndurerat, trist; posomorât, mohorât. – V. cerni.

cernit², ~ă [At: CANTEMIR, ap. DA / Pl: ~iți, ~e / E: cerni] 1 a Înnegrit. 2 a Care poartă doliu. 3 a Întristat. 4 sf (Art) Dans țărănesc asemănător cu „ciubetul”. 5 sf Melodie după care se execută cernita (4). 6 sf Melodie și dans cernita, considerate împreună.

cernit¹ sn [At: MARIAN, Î. 405/15 / Pl: ~uri / E: cerni] Doliu.

CERNIT², -Ă, cerniți, -te, adj. 1. De culoare neagră. ♦ (Despre haine) Negru, de doliu. 2. (Despre oameni) Care poartă doliu. 3. Fig. Mâhnit, îndurerat, trist; posomorât, mohorât. – V. cerni.

CERNIT¹ s. n. (Rar) Acțiunea de a cerni și rezultatul ei; înnegrire, cernire. Cernitul lînii.

CERNIT², -Ă, cerniți, -te, adj. 1. De culoare neagră, vopsit sau mînjit cu negru. Corbule, corbide, pasăre cernită, adu-mi tu mie un cioc de apă. ISPIRESCU, L. 223. Bată-te dumnezeu, naș, Cu cine mă cununași, Cu urîta cisnovită (= slută), Ca căldarea de cernită. HODOȘ, P. P. 141. ◊ (Poetic) Zările erau cernite. CAMILAR, N. I 222. Vara trece; pe cărări Frunza-n codru sună, Trec cernite înserări, Nopți adînci cu lună. TOPÎRCEANU, B. 11. ◊ Fig. Urla prin aerul cernit Mama-pădurilor cea nebună. EMINESCU, N. 7. 2. (Despre haine) De doliu; p. ext. (despre persoane sau lucruri) care poartă doliu, în doliu, îndoliat. Lia nu părăsise haină cernită. C. PETRESCU, S. 162. Mume cernite, șterge-vi-ți plînsul. MACEDONSKI, O. 1 20. Cum se purta ea acum, cernită de sus pînă jos, ca orice văduvă jalnică. CARAGIALE, O. III 48. 3. Fig. Mîhnit, întristat, îndurerat; jalnic, posomorit, mohorît. În dimineața de duminică încalecă trudită și cu ochii cerniți. SADOVEANU, B. 127. [Nălucile] au fețele cernite ca o zi de iarnă grea. MACEDONSKI, O. I 133. Crai-nou, strălucite! Plînsă m-ai găsit, Cu gînduri mîhnite, Cu chipul cernit. ALECSANDRI, P. I 21. O văd umblînd necontenit galbenă și cernită. NEGRUZZI, S. III 345.

CERNIT¹ s. n. (Rar) Cernire. – V. cerni.

CERNIT², -Ă, cerniți, -te, adj. 1. De culoare neagră. ♦ (Despre haine) Negru, de doliu. 2. (Despre oameni) Care poartă doliu. 3. Fig. Mîhnit, îndurerat, trist; posomorît, mohorît. – V. cerni.

cernit a. fig. întunecat: inimă cernită.

cerni [At: DEX² / Pzi: ~nesc / E: vsl чρъзнити] 1 vt (Pop) A vopsi în negru (în semn de doliu) Si: a înnegri. 2 vr A se îmbrăca în haine negre, în semn de doliu. 3 vr A-și vopsi hainele în negru, în semn de doliu. 4 vr A purta doliu. 5 vr A se mâhni.

CERNI, cernesc, vb. IV. 1. Tranz. (Popular și arhaizant) A vopsi în negru, a înnegri, a căni. Întinde frățeasca ta mînă, Cernită de hieru-n uzini, Plugarului vajnic ce ară Cu trudă bătrîna țarină. BENIUC, V. 128. 2. (Fig.) Noaptea cade cernind lazaretul. TOMA, C. V. 357. ◊ Refl. pas. Pînzele vi se-nnegrească, Pînzele vi se cernească, Ca cerneala de condei. TEODORESCU, P. P. 563. (Fig.) Vin turcii! O, strigătul acesta a făcut... să se cernească lumina soarelui, în multe din zilele părinților noștri. GALACTION, O. I 276. 2. Refl. A se îmbrăca în haine negre, a-și vopsi în negru hainele în semn de doliu; a purta doliu, a fi în doliu. Mă lepăd de toate-a lumei, mă cernesc, mă întristez. CONACHI, P. 98. Cu straie negre m-oi cerni, De tine m-oi despărți. SEVASTOS, C. 140. Cînd văd o barză neagră, zic că-i văduvă și s-a cernit dîndu-se prin Marea Neagră. ȘEZ. VIII 53. Zy Tranz. De-o să mor la primăvară, Să mă plîngeți tu și mama, Amîndouă să mă plîngeți Și să vă cerniți năframa. GOGA, P. 47. Iie albă mi-oi cerni, Dacă tu, bade-i porni; Părul mi l-oi despleti Și pre tine te-oi jeli. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 110. 3. Refl. Fig. A se mîhni, a se întrista. Cînd își punea în minte scîrba ce vor simți moșnegii, i se cernea și mai strașnic inima. CONTEMPORANUL, VI 103. I s-au cernit fața și ochii s-au turburat. CONACHI, P. 50.

CERNI, cernesc, vb. IV. 1. Tranz. (Pop.) A vopsi în negru; a înnegri. ♦ A vopsi în negru în semn de doliu. 2. Refl. A se îmbrăca în haine negre, a-și vopsi hainele în negru, în semn de doliu; a purta doliu. 3. Refl. Fig. A se mîhni, a se întrista. – Slav (v. sl. črŭniti).

A CERNI ~esc tranz. A face să devină negru; a înnegri. /<sl. țruniti

A SE CERNI mă ~esc intranz. 1) A se îmbrăca în haine negre în semn de doliu. 2) fig. A fi cuprins de un sentiment apăsător (de tristețe, de durere, de jale etc.). /<sl. țruniti

cernì v. 1. a boì negru: a-și cerni barba; 2. a. îmbrăca în negru (ca semn de jale): au cernit casa; 3. fig. a întuneca: întristarea îi cerni inima. [Slav. ČRŬNITI].

cernésc v. tr. (vsl. črŭniti). Rar. Înegresc. Îmbrac în doliŭ. V. refl. Mă îmbrac în haĭne de doliŭ. Fig. Mă întristez: a-țĭ cerni inima.

cernit (rar) s. n.

cernit (rar) s. n.

cernit s. n.

cerni (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cernesc, 3 sg. cernește, imperf. 1 cerneam; conj. prez. 1 sg. să cernesc, 3 să cernească

cerni (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cernesc, imperf. 3 sg. cernea; conj. prez. 3 să cernească

cerni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cernesc, imperf. 3 sg. cernea; conj. prez. 3 sg. și pl. cernească

CERNIT adj. v. înnegrit, negru.

CERNIT adj. 1. v. îndoliat. 2. îndoliat, negru. (Haine ~.)

CERNIT s. v. înnegrire.

cernit s. v. ÎNNEGRIRE.

CERNIT adj. 1. îndoliat. (Om ~.) 2. îndoliat, negru. (Haine ~.)

cernit adj. v. ÎNNEGRIT. NEGRU.

CERNI vb. v. înnegri.

CERNI vb. v. îndolia.

CERNI vb. a (se) îndolia.

cerni vb. v. ÎNNEGRI.

A se cerni ≠ a se învoioșa

cerni (cernesc, cernit), vb. – 1. A înnegri, a vopsi în negru. – 2. A îmbrăca în doliu. – 3. A se călugări. – 4. A întrista, a amărî, a supăra. Sl. črŭniti „a înnegri”, de la crŭnŭ „negru” (Miklosich, Slaw. Elem., 52; Cihac, II, 48). Adj. s-a păstrat în rom. doar ca nume de oi (cernă), de boi (cernea), de cîini (cernei) și de rîuri (Cerna), ca și în mai multe toponime (Cernica, Cernăuți). – Der. cerneală, s. f. (acțiunea de a înnegri sau de a vopsi în negru; colorant negru în general; doliu; necaz, cerneală neagră; cerneală în general; Arg., cafea), din sl. črŭnilo, cu suf. modificat după rom. -eală (Iordan, Dift., 82; DAR); cernica s. f. (Arg., carte de joc, optar), probabil aluzie la mănăstirea Cernica, deși nu este clară explicația; cernușcă, s. f. (plantă Nigella sativa, Nigella arvensis), din rus. černuška (Tiktin); ciornă, s. f. (concept, bruion), din rus. čornyi „negru; concept, bruion” (Cihac, II, 48); ciornaie, s. f. (Mold., animal sfrijit); ciornei, s. m. (persoană cu tenul măsliniu); ciorni, vb. (a face o ciornă); ciornoglav, adj. (bolnăvicios), din bg. černoglava „cap negru” (Pușcariu, JB, XVI, 222).

cernit, -ă, cerniți, -te, adj. 1. De culoare neagră. 2. Îndoliat. 3. Îndurerat, întristat. – Din cerni (MDA).

cernit, -ă, cerniți, -te, adj. – 1. De culoare neagră. 2. Îndoliat. 3. Îndurerat, întristat. – Din cerni (MDA).

cerni, cernesc, v.t. A vopsi în negru; a înnegri: „Să cernească puștile, / Că să duc răgutile” (Bilțiu, 2006: 112). – Din sl. črǔniti „a înnegri” (DLRM, MDA).

cerni, cernesc, vb. tranz. – A vopsi în negru; a înnegri: „Să cernească puștile, / Că să duc răgutile” (Bilțiu, 2006: 112). – Din sl. črǔniti „a înnegri”, de la crǔnǔ „negru” (Miklosich, Cihac, cf. DER; DLRM, MDA).