cerni [At: DEX² / Pzi: ~nesc / E: vsl чρъзнити] 1 vt (Pop) A vopsi în negru (în semn de doliu) Si: a înnegri. 2 vr A se îmbrăca în haine negre, în semn de doliu. 3 vr A-și vopsi hainele în negru, în semn de doliu. 4 vr A purta doliu. 5 vr A se mâhni.

CERNI, cernesc, vb. IV. 1. Tranz. (Popular și arhaizant) A vopsi în negru, a înnegri, a căni. Întinde frățeasca ta mînă, Cernită de hieru-n uzini, Plugarului vajnic ce ară Cu trudă bătrîna țarină. BENIUC, V. 128. 2. (Fig.) Noaptea cade cernind lazaretul. TOMA, C. V. 357. ◊ Refl. pas. Pînzele vi se-nnegrească, Pînzele vi se cernească, Ca cerneala de condei. TEODORESCU, P. P. 563. (Fig.) Vin turcii! O, strigătul acesta a făcut... să se cernească lumina soarelui, în multe din zilele părinților noștri. GALACTION, O. I 276. 2. Refl. A se îmbrăca în haine negre, a-și vopsi în negru hainele în semn de doliu; a purta doliu, a fi în doliu. Mă lepăd de toate-a lumei, mă cernesc, mă întristez. CONACHI, P. 98. Cu straie negre m-oi cerni, De tine m-oi despărți. SEVASTOS, C. 140. Cînd văd o barză neagră, zic că-i văduvă și s-a cernit dîndu-se prin Marea Neagră. ȘEZ. VIII 53. Zy Tranz. De-o să mor la primăvară, Să mă plîngeți tu și mama, Amîndouă să mă plîngeți Și să vă cerniți năframa. GOGA, P. 47. Iie albă mi-oi cerni, Dacă tu, bade-i porni; Părul mi l-oi despleti Și pre tine te-oi jeli. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 110. 3. Refl. Fig. A se mîhni, a se întrista. Cînd își punea în minte scîrba ce vor simți moșnegii, i se cernea și mai strașnic inima. CONTEMPORANUL, VI 103. I s-au cernit fața și ochii s-au turburat. CONACHI, P. 50.

CERNI, cernesc, vb. IV. 1. Tranz. (Pop.) A vopsi în negru; a înnegri. ♦ A vopsi în negru în semn de doliu. 2. Refl. A se îmbrăca în haine negre, a-și vopsi hainele în negru, în semn de doliu; a purta doliu. 3. Refl. Fig. A se mîhni, a se întrista. – Slav (v. sl. črŭniti).

A SE CERNI mă ~esc intranz. 1) A se îmbrăca în haine negre în semn de doliu. 2) fig. A fi cuprins de un sentiment apăsător (de tristețe, de durere, de jale etc.). /<sl. țruniti

A CERNI ~esc tranz. A face să devină negru; a înnegri. /<sl. țruniti

cernì v. 1. a boì negru: a-și cerni barba; 2. a. îmbrăca în negru (ca semn de jale): au cernit casa; 3. fig. a întuneca: întristarea îi cerni inima. [Slav. ČRŬNITI].

CERNE, cern, vb. III. 1. Tranz. (Adesea fig.) A trece un produs pulverulent prin sită sau prin ciur, pentru a alege sau pentru a separa granulele mai mici de cele mai mari sau pentru a înlătura corpurile străine. 2. Tranz. Fig. A distinge. 3. Intranz. unipers. Fig. A ploua mărunt, a bura. 4. Tranz. Fig. A alege partea bună, valabilă (dintr-un studiu, dintr-o concepție etc.), eliminând restul; a discerne. – Lat. cernere.

cerne [At: DEX² / Pzi: cern / E: lat cernere] 1 vt (Adesea fig.) A trece un material prin sită sau prin ciur, pentru a alege sau pentru a separa granulele mai mici de cele mai mari sau pentru a înlătura corpurile străine. 2 vt (Fig) A distinge. 3 viu (Fig) A ploua mărunt Si: a bura. 4 vt (Fig) A alege partea bună, valabilă (dintr-un studiu, dintr-o concepție etc.), eliminând restul Si: a discerne.

chiculi vt [At: DDRF / Pzi: ~lesc / E: nct] A cerne.

CERNE, cern, vb. III. 1. Tranz. (Adesea fig.) A trece un material prin sită sau prin ciur, pentru a alege sau pentru a separa granulele mai mici de cele mai mari sau pentru a înlătura corpurile străine. 2. Tranz. Fig. A distinge. 3. Intranz. unipers. Fig. A ploua mărunt, a bura. 4. Tranz. Fig. A alege partea bună, valabilă (dintr-un studiu, dintr-o concepție etc.), eliminând restul; a discerne. – Lat. cernere.

CERNE, cern, vb. III. 1. Tranz. A trece făină, mălai etc. prin sită sau prin ciur, pentru a alege ce e mai mărunt sau pentru a elimina corpurile străine. Cern făină pentru pîine. ◊ (Subiectul este sita) Sita nouă cerne bine (= tot ceea ce este nou, pozitiv, dă rezultate bune). ♦ (Poetic) A face să cadă, a presăra, a strecura ca printr-o sită. Zăpada și stelele cerneau o lumină potolită, ca de negură. AGÎRBICEANU, S. P. 40. Soarele scăpătase în spatele conacului vechi. Amurgul își cernea lin întunerecul. REBREANU, R. II 204. Numai trandafirii mai cern petale diafane. ANGHEL, G. 36. Șoseaua... înainta prin albăstrimea zilei peste care soarele își cernea strălucirea. MACEDONSKI, O. III 14. Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă. ALECSANDRI, P. A. 112. ◊ Refl. pas. O dată cu zăpada mi se părea că se cern pe pămînt fulgi negri, mărunți, rotunzi, ca dintr-un fum al înaltului necunoscut. SADOVEANU, O. III 330. Lumina se cerne din ce în ce mai deasă, și în vreme ce cununa cerului se luminează, pe pămînt se deslușesc toate. GÎRLEANU, L. 37. Lumina începu să se cearnă prin rariștea de brazi. VLAHUȚĂ, O. A. II 157. 2. Tranz. Fig. A distinge. Și-auzul prinde cu-ncetul să cearnă Un ciripit stîns, un șuier de iarnă. PĂUN-PINCIO, P. 47. 3. Intranz. unipers. Fig. A ploua mărunt, ca prin sită; a bura. Afară era moină, cernea de sus o bură măruntă. VLAHUȚĂ, O. A. III 72. 4. Tranz. Fig. (Cu privire la procese abstracte ale minții) A alege, printr-o cercetare amănunțită, partea bună, valabilă, justă, eliminînd restul; a discerne. Gîndul îmi era a cerne prin sita studielor clasice cele mai multe din acele datine bătrînești pe care noi cei de astăzi le-am apucat încă. ODOBESCU, S. III 227. – Forme gramaticale: perf. s. cernui, part. cernut.

CERNE, cern, vb. III. 1. Tranz. A trece un material prin sită sau prin ciur, pentru a alege sau a separa granulele mai mici de cele mai mari sau pentru a înlătura corpurile străine. Sita nouă cerne bine (= ceea ce este nou dă rezultate bune). ♦ (Poetic) A face să cadă, a presăra ca printr-o sită. Zăpada și stelele cerneau o lumină potolită (AGÎRBICEANU). 2. Tranz. Fig. A distinge. Și-auzul prinde cu-ncetul să cearnă Un ciripit stins (PĂUN-PINCIO). 3. Intranz. unipers. Fig. A ploua mărunt, a bura. 4. Tranz. Fig. A alege partea bună, valabilă (dintr-un studiu, dintr-o idee etc.), eliminînd restul; a discerne. – Lat. cernere.

A CERNE cern 1. tranz. 1) (substanțe granuloase și pulverulente) A trece prin sită sau prin ciur (pentru a curăța sau a sorta). ~ făină. ~ nisip. 2) fig. (persoane, lucruri) A alege după un anumit criteriu; a selecționa. 2. intranz. A ploua mărunt și des; a bura; a burnița. /<lat. cernere

cerne v. 1. a trece făina prin sită sau ciur spre a alege tărâțea; 2. fig. din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă AL.; 3. fig. a cerceta cu deamăruntul; 4. a ploua mărunt (parcă cerne prin sită): nu plouă, cerne. [Lat. CERNERE, a alege, a deosebi (aplicat românește la grăunțe)].

cern, -ut, a cérne v. tr. (lat. cérnere, cretum; it. cérnere, sp. cerner, V. cert, cĭur, con-, de- și dis-cern, con-cert, dis- și se-cret, crimă, criză, critic). Trec făina pin sită saŭ pin cĭur ca s’o separ de gunoaĭe. Fig. Examinez minuțios, nu las să treacă tot: a cerne eleviĭ uneĭ clase. V. intr. Cerne, ploŭă mărunt (ca toamna). V. strecor.

cernésc v. tr. (vsl. črŭniti). Rar. Înegresc. Îmbrac în doliŭ. V. refl. Mă îmbrac în haĭne de doliŭ. Fig. Mă întristez: a-țĭ cerni inima.

cerni (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cernesc, 3 sg. cernește, imperf. 1 cerneam; conj. prez. 1 sg. să cernesc, 3 să cernească

cerni (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cernesc, imperf. 3 sg. cernea; conj. prez. 3 să cernească

cerni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cernesc, imperf. 3 sg. cernea; conj. prez. 3 sg. și pl. cernească

cerne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cern, 3 sg. cerne; conj. prez. 1 sg. să cern, 3 să cearnă; ger. cernând; part. cernut

cerne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cern; conj. prez. 3 să cearnă; part. cernut

cerne vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cern; conj. prez. 3 sg. și pl. cearnă; part. cernut

CERNI vb. v. îndolia.

CERNI vb. v. înnegri.

cerni vb. v. ÎNNEGRI.

CERNI vb. a (se) îndolia.

A se cerni ≠ a se învoioșa

CERNE vb. v. bura, burnița, deosebi, desluși, diferenția, discerne, discrimina, distinge, țârcâi, țârâi.

CERNE vb. a da, (înv. și reg.) a petrece, (înv.) a dârmoia. (~ mălaiul prin sită.)

CERNE vb. a da, (înv. și reg.) a petrece, (înv.) a dîrmoia. (~ făina prin sită.)

cerne vb. v. BURA. BURNIȚA. DEOSEBI. DESLUȘI. DIFERENȚIA. DISCERNE. DISCRIMINA. DISTINGE. ȚÎRCÎI. ȚÎRÎI.

cerni (cernesc, cernit), vb. – 1. A înnegri, a vopsi în negru. – 2. A îmbrăca în doliu. – 3. A se călugări. – 4. A întrista, a amărî, a supăra. Sl. črŭniti „a înnegri”, de la crŭnŭ „negru” (Miklosich, Slaw. Elem., 52; Cihac, II, 48). Adj. s-a păstrat în rom. doar ca nume de oi (cernă), de boi (cernea), de cîini (cernei) și de rîuri (Cerna), ca și în mai multe toponime (Cernica, Cernăuți). – Der. cerneală, s. f. (acțiunea de a înnegri sau de a vopsi în negru; colorant negru în general; doliu; necaz, cerneală neagră; cerneală în general; Arg., cafea), din sl. črŭnilo, cu suf. modificat după rom. -eală (Iordan, Dift., 82; DAR); cernica s. f. (Arg., carte de joc, optar), probabil aluzie la mănăstirea Cernica, deși nu este clară explicația; cernușcă, s. f. (plantă Nigella sativa, Nigella arvensis), din rus. černuška (Tiktin); ciornă, s. f. (concept, bruion), din rus. čornyi „negru; concept, bruion” (Cihac, II, 48); ciornaie, s. f. (Mold., animal sfrijit); ciornei, s. m. (persoană cu tenul măsliniu); ciorni, vb. (a face o ciornă); ciornoglav, adj. (bolnăvicios), din bg. černoglava „cap negru” (Pușcariu, JB, XVI, 222).

cerne (cern, cernut), vb. – 1. A trece prin sită sau ciur. – 2. A ploua mărunt. – 3. A distinge, a observa, a examina. – 4. (Refl.) A aluneca, a pătrunde. – Mr. nțernu, nțearnire, istr. cernu. Lat. cĕrnĕre (Pușcariu 346; Candrea-Dens., 319; REW 1842; DAR); cf. v. it. cernere, prov., sp. cerner, v. fr. serdre, cat. cendre, port. cernir. – Der. cernător, s. m. (persoană care cerne); cernător, s. n. (ciur pentru nisip); cernut, s. n. (acțiunea de a cerne).

cerni, cernesc, v.t. A vopsi în negru; a înnegri: „Să cernească puștile, / Că să duc răgutile” (Bilțiu, 2006: 112). – Din sl. črǔniti „a înnegri” (DLRM, MDA).

cerni, cernesc, vb. tranz. – A vopsi în negru; a înnegri: „Să cernească puștile, / Că să duc răgutile” (Bilțiu, 2006: 112). – Din sl. črǔniti „a înnegri”, de la crǔnǔ „negru” (Miklosich, Cihac, cf. DER; DLRM, MDA).