cercetășie sf [At: DA / Pl: ~ii / E: cercetaș + -ie] 1 Instituție a cercetașilor (3). 2-3 (Perioadă din viață caracterizată prin) apartenență la cercetășie (1).

CERCETĂȘIE s. f. (Ieșit din uz) Organizație paramilitară care, sub masca îndrumării tineretului pe linie sportivă, era folosită de către burghezie pentru, apărarea intereselor capitaliștilor și educarea tinerelor generații în spirit militarist și reacționar.

CERCETĂȘIE s. f. Organizație cu caracter sportiv care cuprindea tineretul din școlile secundare și care urmărea educarea fizică și morală a acestuia. – Din cercetaș + suf. -ie.

cercetășíe f. Ocupațiunea și calitatea de cercetaș.

cercetășie s. f., art. cercetășia, g.-d. cercetășii, art. cercetășiei

cercetășie s. f., art. cercetășia, g.-d. cercetășii, art. cercetășiei

cercetășie s. f., art. cercetășia, g.-d. cercetășii, art. cercetășiei

CERCETĂȘIE s. scutism.

CERCETĂȘIE s. scutism.

CERCETĂȘIE (< cercetaș) s. f. Activitate cu caracter sportiv pentru educarea tineretului școlar, introdusă în 1908 de generalul englez R. Baden-Powell; a exista și în România (1913-1937).