CERȘÍ, cerșesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A cere de pomană; a cerșetori. 2. Intranz. A cere ceva cu stăruință (ca un cerșetor); p. ext. a se înjosi cerând ceva. – Din cere.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

A CERȘÍ ~ésc 1. intranz. A umbla cu cerutul; a se milogi. 2. tranz. 1) A cere de pomană. 2) fig. A cere cu umilință (ca un cerșetor). /v. a cere
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CERȘÍ, cerșesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A cere de pomană. 2. Intranz. A cere ceva cu stăruință (ca un cerșetor); p. ext. a se înjosi cerând ceva. – Din cere.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

CERȘÍ vb. a cere, a se milogi, (pop.) a prosti, (Transilv. și Maram.) a coldui, (înv.) a calici, a cerșetori, (arg.) a mangli. (~ pe la colțuri de stradă.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

cerșí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cerșésc, imperf. 3 sg. cerșeá; conj. prez. 3 sg. și pl. cerșeáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

cerșésc v. tr. și intr. (d. cerșit, lat. quaesitum, supinu luĭ quaerere, a căuta, de unde, pin [!] contaminare cu cerut, s´a făcut cerșut, cerșuĭ, apoĭ cerșit, cerșiĭ și cerșesc. V. cer 3). Vechĭ. Strîng, adun. Azĭ. Cer de pomană. Fig. Iron. A cerși voturĭ. V. colduĭesc.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink