MUSCĂ, muște, s. f. I. 1. Denumire dată mai multor genuri de insecte cu aparatul bucal adaptat pentru supt și înțepat^[1], dintre care cea mai cunoscută (Musca domestica) trăiește pe lângă casa omului; p. gener. (pop.) nume dat oricărei insecte mici, zburătoare, căreia nu i se cunoaște numele. ◊ Expr. Să se audă musca! = să fie tăcere deplină, să fie liniște perfectă. Rău de muscă = a) (despre cai) nărăvaș; b) (despre oameni) care nu-și poate înfrâna simțurile; senzual. A cădea (sau a se băga) ca musca-n lapte = a sosi undeva într-un moment rău ales sau a interveni într-o discuție în mod nepotrivit. A fi (sau a se ști, a se simți) cu musca pe căciulă = a fi (sau a se ști, a se simți) vinovat. A se aduna (sau a se strânge, a veni) ca muștele (la miere) = a se aduna undeva în număr mare. A muri ca muștele = a muri în număr foarte mare. A se speria de toate muștele = a se speria de orice fleac, de toate nimicurile. ◊ Compuse: musca-țețe = insectă din Africa Ecuatorială, care transmite boala somnului (Glossina palpalis); muscă-columbacă = insectă de circa 5 mm lungime, care inoculează la vite și la oameni o substanță foarte toxică (Simulium columbaczensis); muscă-verde = insectă de culoare verde, cu reflexe metalice, care depune ouăle pe cadavre, pe alimente (mai ales pe carne) etc. (Lucilia caesar); muscă-cenușie-de-carne = insectă de culoare cenușie, care depune larvele pe alimente, pe carne etc. (Sarcophaga carnaria); muscă-de-cal = insectă de culoare brună-roșcată, parazită pe suprafața corpului unor animale (Hippobosca equina); musca-cireșelor = insectă de culoare neagră care depune ouă în cireșe în perioada coacerii (Rhagoletis cerasi); muscă-de-varză = insectă ale cărei larve atacă varza și alte plante din familia cruciferelor (Chortophila brassicae); muscă-mare (sau -albastră, -de-carne) sau musca-hoiturilor = specie de muscă mare, cu abdomenul albastru lucios, care își depune ouăle pe cadavre, pe alimente etc. (Calliphora vomitoria); muscă-bețivă = insectă foarte mică, care trăiește în roiuri și își depune ouăle în must (Drosophila funebris sau fenestrarum). ♦ Muscă artificială = imitație de insecte sau de larve, montată pe cârligul de pescuit și folosită ca momeală pentru pești. 2. (Înv. și pop.) Albină. II. P. anal. 1. (La oameni) Smoc de păr lăsat să crească sub buza inferioară. ♦ Mustață foarte mică. 2. (Reg.) Cavitate înnegrită pe care o prezintă dinții calului, după care i se poate aprecia vârsta. 3. (Pop.) Vână neagră la rădăcina nasului (evidentă la unele persoane). 4. (La tir) Punct negru situat în mijlocul panoului de tragere; (la pl.) lovituri în centrul țintei. 5. (Reg.) Punct de broderie la cusăturile cu motive naționale. 6. (Sport) Categorie de greutate în care sunt încadrați sportivii între 49 și 51 kg la box, iar la lupte juniorii până la 48 kg și seniorii până la 52 kg. – Lat. musca. modificată

STÂRC, stârci, s. m. Nume dat mai multor specii de păsări de baltă cu ciocul, gâtul și picioarele lungi și de obicei cu un smoc de pene pe cap (care se hrănesc cu pește). ◊ Compus: Stârc-cenușiu = bâtlan. – Din sl. strŭkŭ.

cenușiu, ~ie [At: NEGRUZZI S. I, 57 / Pl: ~ii / E: cenușă + -iu] 1 a De culoarea cenușei (1) Si: gri, sein, sur. 2-3 sm Cal sau câine cenușiu (1). 4 sf Ceață. 5 sf Zare. 6 a (Fig) Monoton. 7 a (Fig) Șters. 8-9 a Lipsit de personalitate sau culoare. 10 a (Îs) Eminență ~ie Personaj puternic și influent, (în politica unui stat) care determină din umbră și fără răspunderi, decizii hotărâtoare. 11 sn Culoare cenușie.

STÂRC, stârci, s. m. Nume dat mai multor specii de păsări de baltă cu ciocul, gâtul și picioarele lungi și de obicei cu un smoc de pene pe cap (care se hrănesc cu pește). ◊ Stârc cenușiu = bâtlan. – Din sl. strŭkŭ.

CENUȘIU, -IE, cenușii, adj. De culoarea cenușii; sur, gri. Ca niște aripi de vulturi cenușii, se ridicau departe pădurile de fag. GALACTION, O. I 334. Nu mai poate să distingă culorile stofelor din vitrină. Parcă toate sînt cenușii. SAHIA, N. 98. Nu știu... Cînd se coboară în grădină, că-n biata floare cenușie Ce se ascunde umilită, e-atît parfum și poezie. ANGHEL, Î. G. 14. Numai ochii săi mișca, Vulturește-i alerga Pe cea zare cenușie, Lungă, tainică, pustie. ALECSANDRI, P. II 11. Cerul era turburat; nori groși se primblau ca niște munți pe el, lăsînd în urma lor o ceață cenușie. NEGRUZZI, S. 1 57. Materie cenușie v. materie. ♦ (Substantivat, n.) Culoarea sură. Boarea amiezii lungi mîna apa galbenă a grilelor pînă sub cenușiul pădurilor. CAMILAR, N. I 255. Mitrea sta singur, privind cenușiul zării către miazăzi. SADOVEANU, M. C. 11.

CENUȘIU, -IE, cenușii, adj. De culoarea cenușii; gri. ♦ (Substantivat, n.) Culoarea cenușie. – Din cenușă + suf. -iu.

CENUȘIU ~e (~i) și substantival 1) Care este de culoarea cenușii; sur; gri. 2) fig. Care nu se remarcă prin nimic; inexpresiv. [Sil. -nu-șiu] /cenușă + suf. ~iu

cenușiu a. de culoarea cenușie.

cenușíŭ, -íe adj. (d. cenușă). De coloarea cenușiĭ. V. sîngeap 2 și vînăt.

cenușiu¹ adj. m., f. cenușie; pl. m. și f. cenușii, art. m. cenușiii (desp. -și-ii), f. cenușiile (desp. -și-i-) corectat(ă)

stârc-cenușiu (bâtlan) s. m., pl. stârci-cenușii

cenușiu¹ adj. m., f. cenușie; pl. m. și f. cenușii

!stârc-cenușiu (bâtlan) s. m., pl. stârci-cenușii

cenușiu adj. m., f. cenușie; pl. m. și f. cenușii

stârc cenușiu s. m. + adj.

cenușiu

CENUȘIE s. v. firicică.

cenușie s. v. FIRICICĂ.

CENUȘIU adj. 1. fumuriu, gri, plumburiu, sur, (rar) prăfuriu, (pop.) sein, șoreciu, (reg.) siv, (Munt.) fumur, (înv.) plumbiu, sângepiu, (turcism înv.) bozafer. (De culoare ~.) 2. întunecat, pământiu, (reg.) pământit, pământos. (O față ~.)

STÂRC-CENUȘIU-DE-NOAPTE s. v. stârc-de-noapte.

STÂRC-CENUȘIU-MIC s. v. corb-de-noapte, stârc-de-noapte.

CENUȘIU adj. 1. fumuriu, gri, plumburiu, sur, (rar) prăfuriu, (pop.) sein, șoreciu, (reg.) siv, (Munt.) fumur, (înv.) plumbiu, sîngepiu, (turcism înv.) bozafer. (De culoare ~.) 2. întunecat, pămîntiu, (reg.) pămîntit, pămîntos. (O față ~.)

stârc-cenușiu-de-noapte s. v. STÎRC-DE-NOAPTE.

stârc-cenușiu-mic s. v. CORB-DE-NOAPTE. STÎRC-DE-NOAPTE.

GRAU, TREUER FREUND, IST ALLE THEORIE (germ.) cenușie este, iubite amice, orice teorie – Goethe, „Faust”, I: „Graum treuer Freund, ist alle Theorie. Und grün des Lebens goldner Baum” („Cenușie este, iubite amice, orice teorie / Și verde pomul vieții aurit”).

Juglans cinerea L. « Nuc cenușiu ». Arbore ornamental eu scoarță cenușie, tulpină dreaptă, înaltă pînă la 25 m. Frunze verzi-închis, cu 11-19 foliole, serate, pubescente, toamna devin galbene. Lujerii pubescenți și glanduloși ca și partea inferioară a frunzelor. Fructe, cîte 2-5, în ciorchine pendent.

Populus canescens Smith (P. alba x P. tremula) « Plop cenușiu ». Arbore viguros cu frunze gri, întregi pe lujerii scurți, lobate pe cei lungi. Lujerii și mugurii gri, tomentoși. Merge bine pe soluri calcaroase.

Eminența cenușie – Călugărul capucin François Le Clerc du Tremblay (1577-1638), cunoscut mai ales sub numele de Père Joseph, devenind confidentul și colaboratorul cel mai apropiat al cardinalului Richelieu, umbra acestuia, a fost cel care pentru întîia oară a primit porecla de „eminență cenușie” (eminență – de la titlul cu care te adresezi unui prelat, și cenușie – de la culoarea umbrei). Și, într-adevăr, pe vremea regelui Ludovic al XIII-lea, cînd Richelieu a condus destinele Franței, părintele Joseph a lost însărcinat cu numeroase misiuni diplomatice secrete. Între altele, a dirijat din umbră negocierile păcii de la Ratisbona (1629), operațiile de arestare a reginei-mame a Franței, campaniile contra Spaniei, revolta din Portugalia etc. Ajunsese astfel – pitit în culisele palatului – omul cel mai temut din întreg regatul. La moartea lui Père Joseph, Richelieu a exclamat: „Mi-am pierdut brațul drept!”. Un tablou celebru de Gérome îi redă figura caracteristică. De atunci, prin expresia „eminența cenușie” se înțelege „omul din umbră”, omul care n-are de obicei nici o funcție oficială, dar care de fapt e mîna dreaptă a titularului, e inspiratorul, factotum-ul, persoana cea mai influentă în sectorul unde activează tăcut și anonim. Despre faimosul călugăr Rasputin s-a spus că era „eminența cenușie” a țarinei Alexandra-Fedorovna, ultima împărăteasă a Rusiei. IST.

Grau, treuer Freund, ist alle Theorie (germ. „Cenușie e, prietene scump, orice teorie”) – E un vers (2038) din Faust (partea întîi) de Goethe. Următorul (2039) sună astfel: und grün des Lebens goldner Baum (și verde e al vieții pom de aur). Distihul e pus în gura lui Metisto, care răspunde unui tînăr școlar ce venise să-i ceară bătrînului Faust sfatul cum să se orienteze în viață și ce studii să îmbrățișeze. În altă operă a sa (Wilhelm Meister), Goethe confirmă părerea că viața îl formează pe om și că, în fața vieții, orice teorie pălește. E ca cenușiul în fața verdelui. Sensul folosirii acestor versuri, devenite în limba germană dictoane, reiese foarte clar din Scrisori cu privire la tactică, în care Lenin, după ce spune că „un marxist trebuie să țină seama de viața vie, de faptele precise ale realității și să nu continue să se cramponeze de teoria zilei de ieri” – citează din Goethe: „Teoria, prietene, e cenușie; numai pomul etern al vieții e verde”. (Opere, vol. 24, pag. 27). LIT.

La nuit tous les chats sont gris (fr. „Noaptea, toate pisicile sînt cenușii”) – proverb foarte popular, prin care se înțelege că, în anumite condiții, toate lucrurile par la fel. Tradus în diferite limbi, proverbul a căpătat în românește formularea: noaptea toate pisicile sînt negre, ceea ce exprimă încă mai precis culoarea ambianței, aspectul mediului înconjurător. FOL.