CENTROSFERĂ s. f. 1. Partea centrală a globului pământesc, cu raza de 3500 km și densitatea foarte mare, care se consideră a fi alcătuită din nichel și fier; nife. 2. (Biol.) Regiune care înconjoară centriolul și are rol activ în diviziunea celulară. – Din fr. centrosphère.

centrosferă sf [At: DN³ / Pl: ~re / E: fr centrosphère] 1 (Glg) Parte centrală a globului terestru, cu raza de 3500 km și densitatea foarte mare, alcătuită din nichel și fier dizlocate și gazificate Si: barisferă, nife. 2 (Blg) Regiune cu aspect de stea din jurul centriolului, cu rol activ în diviziunea celulară.

CENTROSFERĂ s. f. 1. Partea centrală a globului pământesc, cu raza de 3500 km și densitatea foarte mare, care se consideră a fi alcătuită din nichel și fier; nife. 2. (Biol.) Regiune care înconjură centriolul și are rol activ în diviziunea celulară. – Din fr. centrosphère.

CENTROSFERĂ s.f. 1. (Geol.) Sîmburele central al Pămîntului, format din metale grele complet disociate și gazificate; barisferă. 2. (Biol.) Regiune cu aspect de stea din jurul centriolului. [Cf. lat. centrum – centru, gr. sphaira – sferă].

CENTROSFERĂ s. f. 1. partea centrală a globului terestru, cu densitate foarte mare, din metale grele, complet disociate și gazificate; barisferă, metalosferă. 2. (biol.) regiune cu aspect de stea din jurul centriolului. (< fr. centrosphère)

CENTROSFERĂ f. Porțiune din centrul globului pământesc, compusă din elemente cu densitate mare; barisferă. /<fr. centrosphere

centrosferă (desp. -tros-fe-/-tro-sfe-) s. f., g.-d. art. centrosferei

!centrosferă (-tros-fe-/-tro-sfe-) s. f., g.-d. art. centrosferei

centrosferă s. f. (sil. mf. -sfe-), g.-d. art. centrosferei

CENTROSFERĂ s. (GEOL.) barisferă, nife. (~ este partea centrală a globului pământesc.)

CENTROSFERĂ s.(GEOL.) barisferă, nife. (~ este partea centrală a globului pămîntesc.)

CENTRO- „mijloc, centru, nucleu, central, median”. ◊ gr. kentron „vîrf, centru” > fr. centro-, it. id., engl. id. > rom. centro-. □ ~cit (v. -cit), s. n., celulă întîlnită în leziunile de lichen ruber; ~desmoză (v. -desmoză), s. f., fascicul filamentos care leagă doi centrozomi și care dă naștere fusului central, în timpul diviziunii celulare; ~id (v. -id), s. n., punct din spațiu care se mișcă cu o viteză egală cu viteza medie a obiectelor cerești aflate în vecinătatea infinitezimală a acestuia; ~lecit (v. -lecit), s. n., ou cu deutoplasma grupată spre centru; ~mer (v. -mer), s. n., segment scurt al cromozomului pe care se inserează filamentele fusului nuclear, în timpul procesului de mitoză și de meioză; sin. chinetocor, kinetocor, cinetocor; ~osteoscleroză (v. osteo-, v. -scleroză), s. f., proces de osificare a cavității medulare osoase, sin. centroscleroză; ~plasmă (v. -plasmă), s. f., zonă plasmatică centrală care înconjoară centriolul; ~plast (v. -plast), s. n., corpuscul sferic extranuclear în timpul procesului mitotic; ~scleroză (v. -scleroză), s. f., centroosteoscleroză*; ~sferă (v. -sferă), s. f., 1. Partea centrală a pămîntului, formată din metale grele, complet disociate și gazeificate. 2. Masă citoplasmatică, situată în jurul centrozomului; ~sperme (v. -sperm), s. f. pl., grup de plante, cu ovar superior, cu semințe localizate pe o formație din centrul fructului; ~taxie (v. -taxie), s. f., proces de concentrare a materialului cromatinian al spermatogoniei în jurul centrozomului; ~tecă (v. -tecă), s. f., idiozom*; ~zom (v. -zom), s. m., corpuscul înconjurat de o zonă protoplasmatică, situat în centrul celulei și care servește la reproducerea indirectă a acesteia; sin. citocentru.