centrism sn [At: DA / Pl: ~e / E: rs чентризм] Curent politic conciliator din interiorul partidelor social-democrate ale Internaționalei a II-a.

CENTRISM s. n. Curent politic oportunist conciliatorist, ivit înainte de primul război mondial în interiorul partidelor social-democrate ale Internaționalei a II-a, care, sub pretextul adoptării unei poziții de mijloc între burghezie și proletariat, subordona interesele proletariatului intereselor burgheziei. Centrismul este o noțiune politică. Ideologia lui este ideologia adaptării, ideologia subordonării intereselor proletariatului față de interesele micii burghezii în cadrul unui partid comun. Această ideologie este străină și contrară leninismului. STALIN, O. XI 310. Leninismul s-a născut, a crescut și s-a întărit într-o luptă necruțătoare împotriva oportunismului de toate nuanțele, inclusiv împotriva centrismului. STALIN, PROBL. LEN. 374.

CENTRISM s. n. Curent politic oportunist, conciliatorist, ivit înainte de primul război mondial în interiorul partidelor social-democrate ale Internaționalei a II-a, care, sub pretextul adoptării unei poziții de mijloc între burghezie și proletariat, subordona interesele proletariatului intereselor burgheziei. – Rus centrizm.

CENTRISM s.n. Curent politic oportunist și conciliatorist apărut în sînul partidelor social-democratice, caracterizat printr-o poziție de mijloc, situată între oportuniștii fățiși și aripa revoluționară. [Cf. rus. țentrizm, germ. Zentrismus].

CENTRISM s. n. 1. curent politic oportunist și conciliatorist în sânul partidelor social-democratice, caracterizat printr-o poziție de mijloc, situată între oportuniștii fățiși și aripa revoluționară marxistă. 2. tip de coaliție politică ce grupează, împotriva partidelor situate la extreme, forțele situate la centru. (< fr. centrisme, rus. țentrizm)

centrism s. n.

centrism s. n.

centrism s. n.