CENOBÍT, cenobiți, s. m. Călugăr care trăiește într-o mănăstire. – Din fr. cénobite, lat. coenobita.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

CENOBÍT ~ți m. 1) Călugăr care trăiește într-un cenobiu. /<fr. cénobite, lat. coenobita
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CENOBÍT s.m. Călugăr care trăiește într-o mănăstire sau într-o comunitate monahală. [< fr. cénobite, cf. lat. coenobita].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CENOBÍT s. m. călugăr care trăiește într-o mănăstire. (< fr. cénobite, lat. coenobita)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

CENOBÍT, cenobiți, s. m. Călugăr care trăiește într-o mănăstire. – Fr. cénobite (lat. lit. coenobita).
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

CENOBÍT s. (BIS.) (înv.) chinovit. (~ul este călugărul care trăiește într-o mănăstire.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

cenobít s. m., pl. cenobíți
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*cenobít m. (lat. coenobita, vgr. koinobiátes). Călugăr din cenobiŭ. – Și chinovit (după ngr.). – Fem. -ítă, pl. e. V. anahoret.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink