cemént² sn [At: DN³ / Pl: ~uri / E: fr cément] 1 (Chm) Praf care se întinde pe suprafața unui metal pentru a fi cementat. 2 (Med; îs) ~ dentar Material folosit în opturația provizorie a cariilor și în fixarea unor proteze.

CEMENT, cementuri, s. n. Agent pulverulent care servește la cementarea oțelului. – După fr. cément.

CEMENT s.n. 1. Praf care se întinde pe suprafața unui metal pentru a fi cementat. 2. Substanță care acoperă rădăcina dintelui. [< fr. cément].

CEMENT¹ s. n. 1. praf cu care se cementează piesele de oțel. ♦ ~ dentar = material în obturația cariilor și la fixarea unor proteze. 2. substanță la rădăcina dintelui. (< fr. cément)

CEMENT n. 1) Aliaj care servește la cementarea pieselor de oțel. 2) biol. Substanță care face legătura între celule. /<fr. cément

*cemént n., pl. e (lat. caementum, bloc de peatră cĭoplit. V. ciment). Materie (cărbune, cărămizĭ pisate ș. a.) cu care se învelește un corp metalic ca să-l facĭ oțel, să separĭ auru de argint ș. a. Tartru dentar.

CEMENT²(O)- elem. „cement dentar”. (< fr. cémen-to/o/-, cf. lat. cementum, pietriș)

cement (agent pulverulent, material dentar) s. n., pl. cementuri

cement (agent pulverulent, material dentar) s. n., pl. cementuri

cement (met.) s. n., pl. cementuri

CEMENTO- „cement dentar”. ◊ L. cementum „pietriș” > fr. cemento-, engl. id. > rom. cemento-. □ ~blast (v. -blast), s. n., celulă care participă la formarea cementului dentar; ~cit (v. -cit), s. n., celulă care face parte din structura cementului dentar; ~clazie (v. -clazie), s. f., proces de distrugere a cementului dentar; ~id (v. -id), s. m., matrice formată dintr-un țesut nemineralizat; ~liză (v. -liză), s. f., resorbție patologică a cementului dentar din zona radiculară; ~plast (v. -plast), s. n., cavitate săpată în masa cementului dentar, în care se află plasate cementoblastele.

CEMENT (< fr.) s. n. 1. Agent folosit în operația de cementare; amestec de cementare. 2. (ANAT.) Substanță dură care intră în structura dinților. ♦ C. intercelular = substanță care leagă celulele între ele. 3. (În stomatologie) Substanță utilizată pentru obturarea spațiilor cariate. 4. (MED. VET.) Boală contagioasă provocată de un virus la purceii de 8-10 săptămîni.