CELULOZĂ, celuloze, s. f. Substanță organică din care sunt alcătuiți pereții celulari ai plantelor și care are o largă întrebuințare în industria hârtiei, a lacurilor, a fibrelor artificiale, a maselor plastice etc. – Din fr. cellulose.

celuloză sf [At: PONI, C. 338 / Pl: ~e / E: fr cellulose] 1 Substanță organică din care sunt alcătuiți pereții celulelor plantelor. 2 Produs artificial, obținut din lemn, stuf, etc. întrebuințat la fabricarea hârtiei, lacurilor, fibrelor artificiale, a maselor plastice.

CELULOZĂ s. f. Substanță organică din care sunt alcătuiți pereții celulari ai plantelor și care are o largă întrebuințare în industria hârtiei, a lacurilor, a fibrelor artificiale, a maselor plastice etc. – Din fr. cellulose.

CELULOZĂ s. f. Substanță organică din care sînt alcătuiți pereții celulari ai plantelor; are o largă întrebuințare tehnică (la fabricarea hîrtiei și a celofibrei, în industria lacurilor și a explozivilor etc.). Fabrică pentru prelucrarea celulozei.

CELULOZĂ s. f. Substanță organică din care sînt alcătuiți pereții celulari ai plantelor și care are o largă întrebuințare în industrie. – Fr. cellulose.

CELULOZĂ s.f. Substanță organică din care sunt alcătuiți pereții celulelor plantelor, cu o largă întrebuințare în industrie. [< fr. cellulose].

CELULOZĂ s. f. substanță organică din pereții celulelor plantelor, în industria hârtiei, a lacurilor, explozivilor etc.; lignoză. (< fr. cellulose)

CELULOZĂ f. Substanță organică existentă în membrana celulelor vegetale, care are diferite întrebuințări în industrie (la fabricarea hârtiei, a fibrelor sintetice, a lacurilor, a maselor plastice, a explozivilor etc.). [G.-D. celulozei] /<fr. cellulose

celuloză f. materie ce constitue substanța solidă a vegetalelor, ca fibrele de cânepă, etc.

*celulóză f., pl. e (d. célulă). Chim. Substanța care formează scheletu vegetalelor, precum și al animalelor numite tunicierĭ (și în acest caz se numește tunicină). Celuloza e destul de curată în măduva de soc și în bumbac. Muĭată în acid sulfuric și spălată îndată în apă, dă idroceluloza, numită și pergament vegetal.

celuloză s. f., g.-d. art. celulozei; pl. celuloze

celuloză s. f., g.-d. art. celulozei; pl. celuloze

celuloză s. f., g.-d. art. celulozei; pl. celuloze

celuloză

celuloză, -ze.

CELULOZĂ (< fr. {i}) s. f. Polizaharid (C₆H₁₀O₅)_n format din resturi de glucoză, component principal al pereților celulari ai plantelor; nu este digerată de sucurile digestive la om, ci numai la rumegătoare. Substanța pură se prezintă ca o masă albă, lucioasă, mătăsoasă, cu aspect amorf; se obține din lemn, stuf, paie de cereale etc. prin diferite tratamente chimice. Materie primă pentru ind. hîrtiei, a lacurilor, a fibrelor artificiale, a maselor plastice, a explozivilor etc.