celuit¹ sn [At: HODOȘ, P. P. 54 / P: ~lu-it / Pl: ~uri / E: celui] (Reg) 1-4 Celuire (1-4).

celuit², ~ă a [At: ȚICHINDEAL, F. 18 / P: ~lu-it / Pl: ~iți, ~e / E: celui] (Reg) 1-2 (Auto)înșelat². 3 Despre care s-a constatat că a fost înșelat. 4 Decepționat².

CELUIT, -Ă, celuiți, -te, adj. (Reg.) Înșelat, amăgit; ademenit, momit. – V. celui.

celui [At: PALIA (1582), ap. GCR 51 / P: ~lu-i / Pzi: ~esc / E: mg csalni] (Reg) 1-2 vtr A (se) înșela. 3 vr A constata că a fost înșelat Si: a se încelui (3). A vt A decepționa.

❍ CELUI (-uesc) vb. tr. Tr.-Carp. A înșela [ung. csalni].

CELUI, celuiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A înșela, a amăgi. Zis-a badea c-a veni Pînă-n fundul grădinii... D-a mințit și n-a venit, Doamne, rău-m-a celuit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 97. ◊ Refl. Cum mă culc, cum te visez! Pun mîna, nu le găsesc... Doamne, cum mă celuiesc! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 16. ♦ A ademeni, a momi. Pe mine m-a celuit de la părinți, cînd eram numai de trei ani. RETEGANUL, P. I 35. – Variantă: încelui (RETEGANUL, P. III 40) vb. IV.

ÎNCELUI vb. IV v. celui.

CELUI, celuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înșela, a (se) amăgi. ♦ Tranz. A ademeni, a momi. – Magh. csalni.

celuĭésc și înceluĭésc v. tr. (ung. csalni, a înșela. V. cealăŭ, celăușag). Vechĭ. Azĭ Trans. Înșel. Seduc.

înceluĭésc, V. celuĭesc.

celui (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. celuiesc, 3 sg. celuiește, imperf. 1 celuiam; conj. prez. 1 sg. să celuiesc, 3 să celuiască

celui (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. celuiesc, imperf. 3 sg. celuia; conj. prez. 3 să celuiască

celui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. celuiesc, imperf. 3 sg. celuia; conj. prez. 3 sg. și pl. celuiască

celui (-uesc, celuit), vb. – (Trans. și Mold.) A înșela, a momi. – Var. încelui. Mag. csalni (Cihac, II, 488; Berneker 135); cf. sb. čalovati, rut. čaljovaty. – Der. (în)celuitor, adj. (înșelător); (în)celuială, s. f. (înșelăciune, fraudă); celuitură, s. f. (înșelăciune); cel(u)șag, celșug, s. n. (înșelăciune). Aceleiași rădăcini îi aparțin ciolă, s. f. (Trans. de Nord, înșelăciune, capcană), din mag. csal; ciolar, adj. (șarlatan, trișor); cealău, s. m. (Trans., șarlatan, trișor), din mag. csaló.

CELUIT adj. v. ademenit, amăgit, înșelat, păcălit, prostit, trișat.

celuit adj. v. ADEMENIT. AMĂGIT. ÎNȘELAT. PĂCĂLIT. PROSTIT. TRIȘAT.

CELUI vb. v. ademeni, amăgi, încânta, înșela, minți, momi, păcăli, prosti, purta, trișa.

celui vb. v. ADEMENI. AMĂGI. ÎNCÎNTA. ÎNȘELA. MINȚI. MOMI. PĂCĂLI. PROSTI. PURTA. TRIȘA.

celuit, -ă, celuiți, -te, adj. (reg.) 1. Înșelat, amăgit. 2. Sedus. – Din celui.

celuit, -ă, celuiți, -te, adj. – (reg.) 1. Înșelat, amăgit. 2. Sedus. – Din celui.

CELUI vb. (Ban., Criș., Trans. SV) A înșela. Csĕluiesk. Decipio. Fallo. AC, 332. L-au înșelat și l-au celuit diavolul pre Adam de au greșit. MOL. 1695,. 32^r. Să vatămă dragoste frățască si e celuit prietnicul. CAT. B, 28; cf. AGYAGFALVI, apud TEW; VCC, 13; MISC. SEC. XVII, 100^v; PSALT. SEC. XVII, apud TEW. Ce cea moarte tristă rău l-au celuit. CSOM., 2^v. ♦ (Criș.) A lua prin înșelăciune. Îmblă cu hicleșigul... de celuiesc de la vecinul. C 1692, 508^r. Etimologie: magh. csalni. Vezi și celșag, celuitor, celuitură, încelui, înceluitor. Cf. î n c e l u i, o p ă c i, p o t i c ă l i.

celui, celuiesc, v.t. (reg.) A înșela, a momi: „Dar să nu vă gândiț' / Că sunt ceva om / Care să vă celuiesc / Și să vă prăbăluiesc” (Bilțiu, 2015: 157). – Din magh. csalni „a înșela, a amăgi” (DLRM, MDA).

celui, celuiesc, vb. tranz. – (reg.) A înșela, a momi. – Din magh. csalni „a înșela, a amăgi” (Cihac, cf. DER; DLRM, MDA).

celui, celuiesc, vb. – A înșela, a momi. – Din magh. csalni.