célnic, célnică, adj., s.n. (reg.) 1. (adj.) singur. 2. (s.n.) nuiaua încovoiată și legată de coada cârlionțului (v.) de pescuit.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

célnic (célnice), s. n. – Bară frontală la juvelnic. Sl. čelnikŭ, de la čelo „frunte” (DAR); cf. mr. celnic „om principal”. – Der. celniță, s. f. (butuc care se pune pe foc, pe deasupra lemnelor subțiri), din sl. čelnica „frontal”.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink