21 de definiții pentru ceair

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CEAIR, ceairuri, s. n. (Înv. și reg.) Loc de pășune (împrejmuit); p. ext. câmpie nelucrată în apropierea unei ape. [Var.: cier s. n.] – Din tc. çair.

ceair sn [At: LET. I, 327/26 / V: ceir, cier, (dal) ceiriu, cieriu / Pl: ~uri / E: tc çayir] 1-2 Loc (înconjurat cu gard și cosit din timp în timp) de păscut caii, lângă o apă curgătoare. 3 (Pex) Islaz. 4 Câmpie nelucrată. 5 Livadă de fân. 6 (Pre) Coastă de deal. 7 Vale. 8 (Pgn) Șes. 9 (Spc) Ocol îngrădit în care se țin vițeii.

CEAIR, ceairuri, s. n. (Înv. și reg.) Loc de pășune (împrejmuit); p. ext. câmpie nelucrată în apropierea unei ape. [Var.: cier s. n.] – Din tc. çayır.

CEAIR, ceairuri, s. n. (Învechit și regional) Loc de pășune (adesea împrejmuit cu un gard); p. ext, cîmpie nelucrată în apropierea unei ape. Caii cetății sînt în ceair și la pășune. SADOVEANU, F. J. 544. Ei îngrijeau să. fie cai la grajd, ori să-i aducă de la ceair. MACEDONSKI, O. III 128. Caii zburdă prin ceairuri. ALECSANDRI, P. A. 120. – Variantă: cier (CREANGĂ, A, 128) s. n.

CEAIR, ceairuri, s. n. (Înv. și reg.) Loc de pășune (împrejmuit); p. ext. cîmpie nelucrată în apropierea unei ape. [Var.: cier s. n.] – Tc. çayir „cîmpie”.

CEAIR ~uri n. 1) Teren, de regulă împrejmuit, din apropierea unei ape, folosit pentru pășunat. 2) Teren necultivat din apropierea unei ape. /<turc. çair

CEAIR s. n. (Mold.) Izlaz, pășune. Apoi au luat spre Socola, în șes, la ceir. M. COSTIN. Caii lui Cantemir-Vodă din ceair i-au luat. NECULCE. Variante: ceir(iu) (M. COSTIN). Etimologie: tc. çayır.

ceair n. Mold. câmp de pășunat pentru cai: caii sburdă prin ceairuri AL. [Turc. ČAIR].

ceaír n., pl. urĭ (turc. čair). Cîmp de pășune îngrădit. Meh. Pomet în dosu caseĭ. – În Mold. nord cier, maĭ vechĭ și ceir.

CIER s. n. v. ceair.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

ceair (înv., reg.) s. n., pl. ceairuri

ceair (înv., reg.) s. n., pl. ceairuri

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

ceair (ceairuri), s. n. – Loc împrejmuit. – Var. ceir. Mr. čăir. Tc. çayir (Meyer 442; Lokotsch 383; Ronzevalle 75), cf. alb. tšair.

Intrare: ceair
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ceair
  • ceairul
  • ceairu‑
plural
  • ceairuri
  • ceairurile
genitiv-dativ singular
  • ceair
  • ceairului
plural
  • ceairuri
  • ceairurilor
vocativ singular
plural
cier1 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cier
  • cierul
  • cieru‑
plural
  • cieruri
  • cierurile
genitiv-dativ singular
  • cier
  • cierului
plural
  • cieruri
  • cierurilor
vocativ singular
plural
cieriu
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
ceir
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
ceiriu
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

ceair, ceairurisubstantiv neutru

  • 1. învechit regional Loc de pășune (împrejmuit). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Caii cetății sînt în ceair și la pășune. SADOVEANU, F. J. 544. DLRLC
    • format_quote Ei îngrijeau să fie cai la grajd, ori să-i aducă de la ceair. MACEDONSKI, O. III 128. DLRLC
    • 1.1. prin extensiune Câmpie nelucrată în apropierea unei ape. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Caii zburdă prin ceairuri. ALECSANDRI, P. A. 120. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.