9 definiții pentru ceia, cela   ▷ declinări

céĭa, V. cel.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CÉLA, CÉEA, ceia, celea. pron. dem., adj. dem. (postpus). 1. Pron. dem. (Pop.) (Indică o ființă sau un lucru mai depărtat, în spațiu sau în timp, de subiectul vorbitor) Acela. ◊ Expr. Toate cele(a) = totul, toate. Multe cele(a) = multe și diverse. Alte cele(a) = alteeva; alte lucruri. Ba ceea..., ba ceea... = ba una..., ba alta... ♦ (Intră în formarea unui pronume relativ compus) Ceea ce = ce. 2. Adj. dem. (postpus) (Pop.) Acela. Omul cela. Femeia ceea. [Gen.-dat. sg. celuia, celeia, gen.-dat. pl. celora) Din acela, aceea (cu afereza lui a).
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

CÉLA céea (cei, célea) pron. dem. pop. v. ACEL. ◊ Vorba ceea după cum se spune (în asemenea cazuri). Pe ceea lume în lumea, care se crede că ar exista după moarte. /Din acel, aceea
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CÉLA1, CÉEA adj. dem. v. cel2.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

CÉLA2, CÉEA, ceia, celea, pron. dem. (Indică o ființă sau un lucru mai depărtat, în spațiu sau în timp, de subiectul vorbitor; și în forma de m. sg. cel și de f. pl. cele) 1. Acela. Tu ai dreptate; cela aiurează (ISPIRESCU). ◊ Expr. Ceea (sau cele) ce = lucrul (sau lucrurile) care. Toate cele(a) = totul, toate. Multe cele(a) = multe și diverse. Alte cele(a) = altceva; alte lucruri. Ba ceea... ba ceea... = ba una... ba alta... 2. (În forma cel, cea, dă valoare substantivală cuvântului pe care-l determină) În țara orbilor, cel c-un ochi e împărat (NEGRUZZI). ◊ Expr. Cel de sus = dumnezeu. (Pop.) Cel de pe comoară (sau cu coarne) = dracul. [Gen.-dat. sg. celuia, celeia, gen.-dat. pl. celora – Var.: cel, cea (gen.-dat. sg. celui, celei, gen.-dat. pl. celor) pron. dem.]
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

CÉLA pron. acela.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

céla pr. m., adj. m. (postpus), g.-d. céluia, pl. céia; f. sg. céea, g.-d. céleia, pl. célea; g.-d. m. și f. célora
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

cel, cea pron. și art., pl. ceĭ, cele; céla, ceĭa, pl. ceĭa, celea (d. acel). Est. Arată persoana saŭ lucru depărtat, în opoz. cu acesta: omu cel(cela sau acela) care trece, cel (saŭ acel) om care trece, omu cela (omu acela e numaĭ în limba scrisă), omu cel bun (saŭ omu bun), cel înțelept (saŭ înțeleptu), Ștefan cel Mare (saŭ Ștefan Marele, ca Mihaĭ Viteazu îld. Mihaĭ cel Viteaz). În unire cu ce, se zice ceĭa ce (fals scris cea ce): porcu adună cocenĭ, ceĭa ce arată că vine ĭarna. V. ăl.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

CELA [séla], Camilo José (pseud. lui Camilo José Cela Trulock) (1916-2002), scriitor spaniol. Romane realiste înfățișînd caractere violente („Familia lui Pascual Diarte”, „Stupul”) sau în tradiție picarescă („Noul Lazarillo”). Se inspiră din noul roman francez („San Camillo 36”), apoi se consacră căutărilor formale („Dicționar secret”). Premiul Nobel (1989).
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink