Din totalul de 29 sunt afișate 20 definiții pentru ceartă, certa   conjugări / declinări

CEÁRTĂ, certuri, s. f. 1. Schimb de cuvinte aspre între două sau mai multe persoane; sfadă, gâlceavă. 2. (Rar) Neînțelegere, dușmănie, ură. — Din certa (derivat regresiv).
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CERTÁ, cert, vb. I. 1. Refl. recipr. A se lua la ceartă cu cineva, a discuta cu glas ridicat, cu aprindere; a se gâlcevi, a se ciorovăi, a se ciondăni. ♦ A rupe relațiile de prietenie, a se învrăjbi cu cineva, a se supăra. ◊ Expr. A fi certat cu morala = a se abate sistematic de la principiile de etică; a fi imoral. A fi certat cu justiția = a nesocoti legile în mod sistematic. 2. Tranz. A mustra, a dojeni. 3. Tranz. (Înv.) A pedepsi. — Lat. certare.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CEÁRTĂ, certuri, s. f. 1. Schimb de cuvinte aspre între două sau mai multe persoane; sfadă, gâlceavă. 2. (Rar) Neînțelegere, dușmănie, ură. – Din certa (derivat regresiv).
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

CERTÁ, cert, vb. I. 1. Refl. recipr. A se lua la ceartă cu cineva, a discuta cu glas ridicat, cu aprindere; a se gâlcevi, a se ciorovăi, a se ciondăni. ♦ A rupe relațiile de prietenie, a se învrăjbi cu cineva, a se supăra. ◊ Expr. A fi certat cu morala = a se abate sistematic de la principiile de etică; a fi imoral. A fi certat cu justiția = a nesocoti legile în mod sistematic. 2. Tranz. A mustra, a dojeni. 3. Tranz. (Înv.) A pedepsi. – Lat. certare.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

ceártă s. f., g.-d. art. cértei; pl. cérturi
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

certá (a ~) vb., ind. prez. 3 ceártă
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

CEÁRTĂ s. 1. v. neînțelegere. 2. discuție, vorbă, zarvă, (pop.) gâlceavă, sfadă. (Multă ~ s-a făcut între ei pentru mine.) 3. admonestare, admonestație, certare, dojană, dojenire, imputare, morală, mustrare, observație, reproș (pop. și fam.) beșteleală, muștruluială, ocară, (înv. și reg.) înfruntare, probozeală, (reg.) probază, probozenie, (prin Mold.) bănat, (Mold.) șmotru, (înv.) dăscălie, împutăciune, învățătură, preobrăzitură, probozire, râpște, remonstrare, zabrac, (fam. fig.) săpuneală, scuturătură. (~ pe care a primit-o l-a potolit.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CEÁRTĂ s. v. animozitate, discordie, dușmănie, învrăjbire, ostilitate, pedeapsă, pornire, sancțiune, ură, vrajbă, vrăjmășie, zâzanie.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CERTÁ vb. 1. a se învrăjbi, a se supăra, (pop.) a se bălăbăni, a se gâlcevi, a se sfădi, (înv. și reg.) a se pricinui, (reg.) a se cârti, a (se) pricini, (Mold.) a se cârcoti, (prin Olt.) a se rohoti, (înv.) a se pârî, a se prici, a se prigoni, (fam. fig.) a se strica. (S-a ~ cu toți prietenii.) 2. a admonesta, a dăscăli, a dojeni, a moraliza, a mustra, (livr.) a apostrofa, (pop. și fam.) a beșteli, a muștrului, a ocărî, a probozi, (pop.) a sfădi, a sudui, (înv. și reg.) a înfrunta, a oropsi, a stropoli, a toi, (reg.) a cârti, a tolocăni, (prin Mold.) a(-i) bănui, (Olt.) a docăni, (prin Mold.) a mogorogi, (Mold. și Bucov.) a moronci, (Bucov.) a puțui, (Mold.) a șmotri, (Olt. și Ban.) a vrevi, (înv.) a preobrăzi, a prihăni, a probăzui, a prociti, (fam. fig.) a săpuni, a scutura. (L-a ~ cu asprime.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CERTÁ vb. v. bate, condamna, instrui, învăța, osândi, pedepsi.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A certa ≠ a lăuda
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A se certa ≠ a se împăca
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CEÁRTĂ cérturi f. 1) Schimb de vorbe răstite (adesea ofensatoare) între două sau mai multe persoane; sfadă; gâlceavă. ◊ Bun de ~ căruia îi place să se certe; certăreț. 2) Situație care reflectă o dezbinare de interese. [G.-D. certei; Sil. cear-tă] /v. a (se) certa
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A CERTÁ cert tranz. 1) A trata cu vorbe de ocară; a batjocori; a ocărî. 2) (persoane) A face să se certe; a sfădi. /<lat. certare
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE CERTÁ mă cert intranz. 1) A face (concomitent) schimb de vorbe de ocară (unul cu altul); a se sfădi; a se gâlcevi. 2) A rupe relațiile de prietenie; a se sfădi. ◊ A fi certat cu morala a se abate în mod sistematic de la regulile moralei. /<lat. certare
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CEÁRTĂ, certuri, s. f. 1. Schimb de cuvinte aspre între două sau mai multe persoane; sfadă, gâlceavă. ◊ Expr. A căuta ceartă cu lumânarea = a provoca ceartă cu orice preț. 2. (Rar) Neînțelegere, dușmănie, ură. Să-i dau un pahar de vin, De certuri Să ne-mpăcăm (TEODORESCU). – Postverbal al lui certa.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

CERTÁ, cert, vb. I. 1. Refl. A se lua la ceartă, a discuta cu glasul ridicat, cu aprindere; a se sfădi, a se gâlcevi. ♦ A rupe relațiile de prietenie, a se învrăjbi cu cineva. 2. Tranz. A mustra, a dojeni. 3. Tranz. (Înv. și arh.) A pedepsi. – Lat. certare.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

ceártă s. f., g.-d. art. cértei; pl. cérturi
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

certá vb., ind. prez. 1 sg. cert, 3 sg. și pl. ceártă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

certá (certát, certát), vb.1. (Refl.) A se lua la ceartă, a se ciorovăi. – 2. (Refl.) A se dușmăni, a se învrăjbi. – 3. A dojeni, a mustra. – 4. A critica. – 5. A pedepsi. – 6. (Refl., înv.) A se învăța minte. – Mr. nțertare, megl. (an)țertu, istr. certu. Lat. certāre „a certa” (Pușcariu 347; Candrea-Dens., 321; REW 1840; Densusianu, GS, II, 18; DAR); cf. alb. kjertoń (Meyer 220), v. it. certare, sard. kertare.Der. ceartă, s. f. (ceartă, conflict, încăierare; mustrare; pedeapsă), deverbal; certăreț, adj. (gîlcevitor, arțăgos); certător, adj. (care ceartă, mustrător); certaș, s. m. (certăreț, gîlcevitor; impricinat, parte dintr-un proces). Ceartă ar putea fi o formație anterioară rom., deoarece îi corespunde alb. kjartë (Philippide, II, 636).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink