Din totalul de 30 sunt afișate 20 definiții pentru ceartă, certa   conjugări / declinări

CEÁRTĂ, certuri, s. f. 1. Schimb de cuvinte aspre între două sau mai multe persoane; sfadă, gâlceavă. 2. (Rar) Neînțelegere, dușmănie, ură. – Din certa (derivat regresiv).
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CERTÁ, cert, vb. I. 1. Refl. recipr. A se lua la ceartă cu cineva, a discuta cu glas ridicat, cu aprindere; a se gâlcevi, a se ciorovăi, a se ciondăni. ♦ A rupe relațiile de prietenie, a se învrăjbi cu cineva, a se supăra. ◊ Expr. A fi certat cu morala = a se abate sistematic de la principiile de etică; a fi imoral. A fi certat cu justiția = a nesocoti legile în mod sistematic. 2. Tranz. A mustra, a dojeni. 3. Tranz. (Înv.) A pedepsi. – Lat. certare.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CEÁRTĂ, certuri, s. f. 1. Schimb de cuvinte aspre între două sau mai multe persoane; sfadă, gâlceavă. 2. (Rar) Neînțelegere, dușmănie, ură. – Din certa (derivat regresiv).
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

CERTÁ, cert, vb. I. 1. Refl. recipr. A se lua la ceartă cu cineva, a discuta cu glas ridicat, cu aprindere; a se gâlcevi, a se ciorovăi, a se ciondăni. ♦ A rupe relațiile de prietenie, a se învrăjbi cu cineva, a se supăra. ◊ Expr. A fi certat cu morala = a se abate sistematic de la principiile de etică; a fi imoral. A fi certat cu justiția = a nesocoti legile în mod sistematic. 2. Tranz. A mustra, a dojeni. 3. Tranz. (Înv.) A pedepsi. – Lat. certare.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

ceártă s. f., g.-d. art. cértei; pl. cérturi
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

certá (a ~) vb., ind. prez. 3 ceártă
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

CEÁRTĂ s. 1. v. neînțelegere. 2. discuție, vorbă, zarvă, (pop.) gâlceavă, sfadă. (Multă ~ s-a făcut între ei pentru mine.) 3. admonestare, admonestație, certare, dojană, dojenire, imputare, morală, mustrare, observație, reproș (pop. și fam.) beșteleală, muștruluială, ocară, (înv. și reg.) înfruntare, probozeală, (reg.) probază, probozenie, (prin Mold.) bănat, (Mold.) șmotru, (înv.) dăscălie, împutăciune, învățătură, preobrăzitură, probozire, râpște, remonstrare, zabrac, (fam. fig.) săpuneală, scuturătură. (~ pe care a primit-o l-a potolit.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CEÁRTĂ s. v. animozitate, discordie, dușmănie, învrăjbire, ostilitate, pedeapsă, pornire, sancțiune, ură, vrajbă, vrăjmășie, zâzanie.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CERTÁ vb. 1. a se învrăjbi, a se supăra, (pop.) a se bălăbăni, a se gâlcevi, a se sfădi, (înv. și reg.) a se pricinui, (reg.) a se cârti, a (se) pricini, (Mold.) a se cârcoti, (prin Olt.) a se rohoti, (înv.) a se pârî, a se prici, a se prigoni, (fam. fig.) a se strica. (S-a ~ cu toți prietenii.) 2. a admonesta, a dăscăli, a dojeni, a moraliza, a mustra, (livr.) a apostrofa, (pop. și fam.) a beșteli, a muștrului, a ocărî, a probozi, (pop.) a sfădi, a sudui, (înv. și reg.) a înfrunta, a oropsi, a stropoli, a toi, (reg.) a cârti, a tolocăni, (prin Mold.) a(-i) bănui, (Olt.) a docăni, (prin Mold.) a mogorogi, (Mold. și Bucov.) a moronci, (Bucov.) a puțui, (Mold.) a șmotri, (Olt. și Ban.) a vrevi, (înv.) a preobrăzi, a prihăni, a probăzui, a prociti, (fam. fig.) a săpuni, a scutura. (L-a ~ cu asprime.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CERTÁ vb. v. bate, condamna, instrui, învăța, osândi, pedepsi.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A certa ≠ a lăuda
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A se certa ≠ a se împăca
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CEÁRTĂ cérturi f. 1) Schimb de vorbe răstite (adesea ofensatoare) între două sau mai multe persoane; sfadă; gâlceavă. ◊ Bun de ~ căruia îi place să se certe; certăreț. 2) Situație care reflectă o dezbinare de interese. [G.-D. certei; Sil. cear-tă] /v. a (se) certa
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A CERTÁ cert tranz. 1) A trata cu vorbe de ocară; a batjocori; a ocărî. 2) (persoane) A face să se certe; a sfădi. /<lat. certare
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE CERTÁ mă cert intranz. 1) A face (concomitent) schimb de vorbe de ocară (unul cu altul); a se sfădi; a se gâlcevi. 2) A rupe relațiile de prietenie; a se sfădi. ◊ A fi certat cu morala a se abate în mod sistematic de la regulile moralei. /<lat. certare
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CEÁRTĂ, certuri, s. f. 1. Schimb de cuvinte aspre între două sau mai multe persoane; sfadă, gâlceavă. ◊ Expr. A căuta ceartă cu lumânarea = a provoca ceartă cu orice preț. 2. (Rar) Neînțelegere, dușmănie, ură. Să-i dau un pahar de vin, De certuri Să ne-mpăcăm (TEODORESCU). – Postverbal al lui certa.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

CERTÁ, cert, vb. I. 1. Refl. A se lua la ceartă, a discuta cu glasul ridicat, cu aprindere; a se sfădi, a se gâlcevi. ♦ A rupe relațiile de prietenie, a se învrăjbi cu cineva. 2. Tranz. A mustra, a dojeni. 3. Tranz. (Înv. și arh.) A pedepsi. – Lat. certare.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

CEÁRTĂ, certuri, s. f. 1. Schimb de vorbe aspre, de imputări între două sau mai multe persoane, rezultat din deosebire mare de păreri sau de interese; dispută verbală (în contradictoriu), sfadă, gîlceavă. La ceartă unul spune una, altul alta, ori pe rînd ori amîndoi deodată. CARAGIALE, P. 76. Văzînd cearta iscată intre tata și mama din pricina m-a, [bunicul] a zis CREANGĂ, A. 18. ◊ Expr. A căuta ceartă (sau cearta) cu lumînarea = a căuta prilej de ceartă, a umbla după ceartă, a provoca ceartă cu tot dinadinsul. Și de astă dată se legară de dînsul și-i căuta cearta cu luminarea. ISPIRESCU, L. 248. ◊ Fig. O ceartă neîncetată de ciocane căzute zgomotos pe nicovală umplea aerul. ANGHEL, PR. 82. 2. (Rar) Discordie, neînțelegere, dușmănie, vrajbă, ură. Cum e badiul pus la chin, Să-i dau un pahar de vin, De certuri Să ne-mpăcăm, De greșeli Să ne iertăm. TEODORESCU, P. P. 547. – Pl. și: (învechit) certe (ALECSANDRI, P. II 106, ALECSANDRI, P. P. 151).
Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ceártă s. f., g.-d. art. cértei; pl. cérturi
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

certá vb., ind. prez. 1 sg. cert, 3 sg. și pl. ceártă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink