cearșáf n., pl. urĭ (turc. čarčaf și čaršaf, d. pers. čaršeb [čar, pînză, și šeb, noapte]; alb. čarčaf, bg. sîrb. čaršaf și čaršav. V. gear și șiboĭ). Munt. Prostire, pînză albă supțire [!] așternută pe saltea și de pe care rîdicĭ [!] macatu cînd te culcĭ. – Rar cearceaf. V. lepedeŭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink