11 definiții pentru „ceangău”   declinări

CEANGẮU, ceangăi, s. m. (La pl.) Nume dat populației de grai românesc și maghiar și de religie catolică, emigrată de-a lungul timpului din sud-estul Transilvaniei în Moldova (mai ales în județul Bacău); (și la sg.) persoană care face parte din această populație. – Din magh. csángó.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CEANGẮU, ceangăi, s. m. (La pl.) Nume dat populației de grai românesc și maghiar și de religie catolică, emigrată de-a lungul timpului din sud-estul Transilvaniei în Moldova (mai ales în județul Bacău); (și la sg.) persoană care face parte din această populație. – Din magh. csángó.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

ceangắu s. m., art. ceangắul; pl. ceangắi, art. ceangắii
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

CEANGẮU, ceangăi, s. m. Persoană care face parte din populația maghiară stabilită în secolul al XIII-lea în regiunea Bacău. – Magh. csángó.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

CEANGẮU, ceangăi, s. m. Persoană care face parte dintr-o populație maghiară stabilită prin regiunea Bacău.
Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ceangău s. m., art. ceangăul; pl. ceangăi, art. ceangăii
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ceangắu (ceangắi), s. m. – Maghiar care aparține unui grup de coloniști stabilit în centrul Moldovei înainte de sec. XV. Mag. csángó „care sună prost” (Cihac, II, 488; Șeineanu, Semasiol., 171; A. Banciu, Țara Bîrsei, II, 42). Numele se explică prin felul lor de a vorbi, cu greșeli.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ceangắŭ m. (V. șalgăŭ). Ungur din Moldova.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

Ceangăi m. pl. nume ce se dă în Moldova Ungurilor sau Săcuilor, așezați din timpul lui Alexandru cel Bun (1401-1432) la granița din spre Ardeal, pe lângă Trotuș, Șiret și Prut: în număr de vr’o 50.000 suflete, ei formează, sate de agricultori prin județele Bacău și Roman. [Ung. CSZANGÓ, lit. rău sunător (la ureche, aluziune la graiul lor cel aspru].
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ceangắu, -ăi, (ceangă), s.m. – 1. Clopoțel folosit pentru semnalizare sau care se pune la gâtul animalelor (Bilțiu 2002). 2. (ceangă) Clopot care anunță plecarea trenului din gară (Lexic reg. 1960). – Din magh. csángó „care sună prost” (Cihac, Șeineanu cf. DER).
Sursa: DRAM (2011) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

CEANGĂU (‹ magh.) s. m. (La pl.) Denumire dată populației (de grai românesc și maghiar) din Moldova (mai ales din jud. Bacău), de religie catolică, emigrată aici, de-a lungul timpului, din SE Transilvaniei. Trăiesc și în alte regiuni ale țării.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink