cealău¹ sn [At: ARHIVA R. II, 41 / Pl: nct / E: tc çaly] (Trm) Tufiș.

cealău³ [At: ȚICHINDEAL, F. 288 / V: ceăl~, cel~, șel~ / Pl: ~ăi / E: mg csaló] 1-2 sm, am (Om) înșelător. 3-4 sm, am (Om) hoț. 5 sm (Pes) Nadă.

cealăŭ (ea dift.) m. (ung. csaló. V. celuĭesc). Trans. Înșelător.

ceălău sm, am vz cealău³

celău sm, am vz cealău³

CEALĂU adj. v. amăgitor, înșelător.

cealău adj. v. AMĂGITOR. ÎNȘELĂTOR.

cealău¹, cealăi, s.m. și adj. m. (reg.) 1. (s..m.) nadă (pentru pește) 2. (adj. m.) amăgitor, înșelător.

cealău² s.n. (înv.) tufiș.

cealău, cealăi, adj., s.m. (reg.) 1. (Om) amăgitor, înșelător. 2. Pungaș: „Ochii mei îs mai cealăi, / Celui-ți-or ochii tăi” (Lenghel, 1979: 163). – Din magh. csaló „înșelător, escroc” (Scriban, MDA).

cealău, cealăi, s.m. – (reg.) 1. (Om) amăgitor, înșelător. 2. Pungaș (Bud, 1908): „Ochii mei îs mai cealăi, / Celui-ți-or ochii tăi” (Lenghel, 1979: 163). – Din magh. csaló „înșelător, escroc” (Scriban, MDA).

cealău, cealăi, s.m. – 1. Amăgitor, înșelător. 2. Pungaș (Bud 1908): „Ochii mei îs mai cealăi, / Celui-ți-or ochii tăi” (Lenghel 1979: 163). – Din magh. csaló „înșelător”.