28 de definiții pentru cea (interj.)

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CEA interj. Strigăt cu care se mână boii spre dreapta. ♦ (Substantivat) Partea dreaptă; dreapta. [Var.: (reg.) ceala interj.] – Onomatopee.

CEA interj. Strigăt cu care se mână boii spre dreapta. ♦ (Substantivat) Partea dreaptă; dreapta. [Var.: (reg.) ceala interj.] – Onomatopee.

cea [At: ALECSANDRI, T. 1753 / V: ~la, ța, țala, țeala / E: fo] 1 i Strigăt cu care se mână boii spre dreapta. 2 sf Partea dreaptă.

CEA interj. Strigăt cu care se mînă boii (mai rar caii) de la stînga spre dreapta. Hăis și cea!gem sub poveri. carele greoaie. IOSIF, V. 74. Începură a plesni boii, mînîndu-i: cea, Surilă, ho, bourean, ho! RETEGANUL, P. V 32. ◊ Fig. în oaste am fost numai de zbucium: hăis, haram, cea, haram! CREANGĂ, P. 320. ♦ (Substantivat) Dreapta, partea dreaptă. Să trag... Eu la hăis, puica la cea. ȘEZ. IV 140. ◊ (Adverbial, pe lîngă verbe de mișcare) La dreapta. Dete cea pe lîngă boi. TEODORESCU, P. P. 296. – Variante: ceala (ALECSANDRI, la TDRG), cea (LESNEA, I. 52) interj.

CEA interj. Strigăt cu care se mînă boii spre dreapta. ♦ (Substantivat) Partea dreaptă; dreapta. [Var.: (reg.) ceala interj.]

CEA interj. (se folosește pentru a îndemna boii spre dreapta).Bou de ~ bou care se înjugă în partea dreaptă. /Onomat.

cea! (ceala!) int. strigătul către boi ca să apuce la dreapta (în opozițiune cu hăis) [Onomatopee].

2) cea (ea dift.), strigăt adresat bouluĭ din stînga ca s’apuce la dreapta (Cp. cu ung. csá csálé, csáli, cselö, pol. chale. V. ceală. – Se zice și ța. V. hăĭs.

CEALA interj. v. cea.

ceala-cea [At: CIHAC II, 47 / E: ceala + cea] 1-2 i, sf (Strigăt cu care se îndeamnă boii spre) dreapta.

ță1[1] i vz cea

  1. Variantă neconsemnată în definiția principală — LauraGellner

ceala int. Mold. V. cea: când noi vroiam să facem haisa, ne sfătuiai să luăm ceala AL.

ceála (ea dift. V. cea 2) adv. La dreapta (numaĭ în loc: unu hăĭsa, altu ceala, adică „fără concordie”). – Și ceală.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

CEA interj. (Ban.) hoc! (~!, Plăvane.)

CEA interj. (Ban.) hoc! (~!, Plăvane.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

cea interj. – Strigăt cu care se mînă boii la dreapta. – Var. ceala, ța. Lat. ecce hac (Drăganu, Dacor., III, 692), cf. it. qua „pe aici”, fr. ça, sp. acá (Drăganu crede că var. ceala reprezintă lat. ecce hac illac). După Philippide, ZRPh., XXXI, 302; Nandriș, RF, I (1928), 185-8 și DAR, este art. cea (m. cel) și trebuie interpretată ca expresie eliptică, în loc de cea parte. Pentru Iordan, BF, IX, 117, este vorba de o creație expresivă. Din rom. provin mag. csá(h), csále (Drăganu, Dacor., III, 692), rut. ča(la) (Miklosich, Wander., 16); pol. chala, sb. ča. Poate trebuie adăugat aici ceaș (var. ceas), interj. (se folosește la mulsul vacilor, pentru a le cere să-și mute piciorul), care ar putea fi de asemenea creație spontană dar care, în realitate, se poate considere ca un comp. de la cea cu și, ca aciși, așași, atunceși, etc. După Philippide, ZRPh., XXXI, 302, din lat. cessa, imperativ de la cessare; însă acestă explicație se bazează pe var., mai puțin frecventă decît ceaș, și nu ține de o circumstanță caracteristică și anume că ceaș, la fel ca cea, se poate folosi numai pentru animale bovine. Aceeași interj. se folosește ca îndemn pentru a urina, uz în care coincide cu tc. ciș „urină”.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

cea, interj. Strigăt cu care se mână animalele de povară la dreapta (vs. hois = la stânga). – Formă onomatopeică (DEX, MDA); lat. ecce hac (Drăganu, după DER). ■ Cuv. rom. > magh. csá(h), csále, ucr. ča(la), pol. chala, srb. ča (DER).

cea, interj. – Strigăt cu care se mână animalele de povară la dreapta (vs. hois = la stânga). – Formă onomatopeică (DEX, MDA); lat. ecce hac (Drăganu, cf. DER), cf. it. qua „pe aici”, fr. ça. Cuv. rom. > magh. csá(h), csále, ucr. ča(la), pol. chala, srb. ča (DER).

cea, interj. – Strigăt cu care se mână animalele de povară la dreapta (vs. hois = la stânga). – Formă onomatopeică; Lat. ecce hac, cf. it. qua „pe aici”. Din rom. provin magh. csá(h), csále, ucr. ča(la), pol. chala, srb. ča (DER).

Intrare: cea (interj.)
interjecție (I10)
Surse flexiune: DOR
  • cea
ceala interjecție
interjecție (I10)
  • ceala
țeala
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
țala
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
ceală interjecție
interjecție (I10)
  • cea
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

ceainterjecție

  • 1. Strigăt cu care se mână boii spre dreapta. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: hoc antonime: hăis
    • format_quote Hăis și cea! – gem sub poveri. carele greoaie. IOSIF, V. 74. DLRLC
    • format_quote Începură a plesni boii, mînîndu-i: cea, Surilă, ho, bourean, ho! RETEGANUL, P. V 32. DLRLC
    • format_quote figurat În oaste am fost numai de zbucium: hăis, haram, cea, haram! CREANGĂ, P. 320. DLRLC
    • 1.1. (și) substantivat Partea dreaptă; dreapta. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Să trag... Eu la hăis, puica la cea. ȘEZ. IV 140. DLRLC
    • 1.2. (și) adverbial La dreapta. DLRLC
      • format_quote Dete cea pe lîngă boi. TEODORESCU, P. P. 296. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.