12 definiții pentru «ceafă»   declinări

CEÁFĂ, cefe, s. f. 1. Partea de dinapoi a gâtului sau, p. ext., a capului. ◊ Expr. Când mi-oi (sau ți-oi etc.) vedea ceafa = niciodată. A face ceafă = a se îngrășa. Gros în (ori la) ceafă sau cu ceafa groasă = gras; fig. bogat; influent. ♦ Regiunea cervicală. 2. Specialitate de carne de porc din regiunea cefei (1), afumată sau sărată. – Cf. alb. čafë.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CEÁFĂ, cefe, s. f. 1. Partea de dinapoi a gâtului sau, p. ext., a capului. ◊ Expr. Când mi-oi (sau ți-oi etc.) vedea ceafa = niciodată. A face ceafă = a se îngrășa. Gros în (ori la) ceafă sau cu ceafa groasă = gras; fig. bogat; influent. ♦ Regiunea cervicală. 2. Specialitate de carne de porc din regiunea cefei (1), afumată sau sărată. – Cf. alb. čafë.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

ceáfă s. f., g.-d. art. céfei; pl. céfe
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

CEÁFĂ s. 1. (ANAT.) grumaz, (pop.) cerbice, (reg.) gârbiță. (~ a omului.) 2. (TEHN.) (reg.) butuc, cerbice, drug, grindei, jug, sul, (înv.) sulete. (~ este partea de deasupra a jugului, care stă pe grumazul boului.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CEÁFĂ s. v. măsea.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CEÁFĂ céfe f. Partea posterioară a gâtului; grumaz; cerbice. ◊ Gros în ~ a) gras, obez; b) care posedă mari resurse materiale. Când ți-i vedea ~a niciodată. A-i da cuiva la ~ a-l bate pe cineva. [G.-D. cefei] /Cuv. autoht.
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CEÁFĂ, cefe, s. f. Partea de dinapoi a gâtului sau, p. ext., a capului. ◊ Expr. Când mi-oi vedea ceafa = niciodată. A face ceafă = a se îngrășa. Gros în ceafă = gras; fig. bogat; influent. – Comp. alb. čafë.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

ceáfă s. f., g.-d. art. céfei; pl. céfe
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ceáfă (céfe), s. f.1. Partea de dinapoi a gîtului sau a capului. – 2. Parte a jugului care se sprijină pe ceafa animalelor de tracțiune. – 3. Parte a căpețelei. – Mr. chiafă. Origine incertă. Este evidentă identitatea cu tc. kafa „ceafă”, din arab. qafā (cf. Moldovan 424), de unde provine și cafă, s. f. (în blănărie, partea a blănii ce corespunde cefii), cf. Șeineanu, III, 24. Der. din mr. este sigură; însă rom. presupune un intermediar necunoscut, care să explice rezultatul oclusivei turcești. În general, se consideră că este vorba de alb. kjafë (Meyer 219; Philippide, II, 704; Pascu, II, 224; Rosetti, II, 114), ceea ce nu înlătură dificultatea. Probabil formație locală, din gr., cu sensul de „căpățînă, cap mare sau gros”, termen aplicat tradițional grecilor. Poate fi vorba de o pronunțare locală: Scriban semnalează pronunțarea čaf în alb. din Scutari.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ceafă f. partea dindărăt a capului [Albanez (gheg) ČAF].
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ceáfă f., pl. cefĭ și cefe (alb. kiafă, la Scútari čaf, gît. Înrudirea cu turc. kafa [de unde și ngr. kafás, ceafă], nu e stabilită). Partea posterioară a gîtuluĭ: jugu stă pe ceafa bouluĭ, un bețiv cu pălăria pe ceafă. – În est (Ĭașĭ) și hutúpă.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel

a-i crește ceafa expr. 1. a se îngrășa. 2. a prospera. 3. a parveni.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink