cavitație sf [At: DN³ / V: (înv) ~iune / Pl: ~ii / E: fr cavitation] Fenomen constând în producerea, într-un curent de lichid, a unui vid parțial, în care se formează bule de vapori care provoacă izbituri în pereții conductei prin care circulă lichidul.

CAVITAȚIE, cavitații, s. f. Fenomenul de producere, într-un curent de lichid, a unui vid parțial, în care se formează bule de vapori care provoacă izbituri în pereții conductei prin care circulă lichidul. – Fr. cavitation.

CAVITAȚIE s.f. Fenomen constînd în producerea într-un curent de lichid a unui vid parțial, în care se formează bule de vapori care provoacă izbituri în pereții conductei prin care circulă lichidul. [Gen. -iei, var. cavitațiune s.f. / cf. fr. cavitation].

CAVITAȚIE s. f. fenomen constând în producerea într-un curent de lichid a unui vid parțial, datorită schimbării stării de agregare, care provoacă izbituri în pereții conductei prin care circulă lichidul. (< fr. cavitation)

CAVITAȚIE ~i f. (la instalațiile hidraulice) Fenomen ce constă în apariția unor viduri într-un curent de lichid, care provoacă deteriorarea pieselor tehnice. [Art. cavitația; G.-D. cavitației; Sil. -ți-e] /<fr. cavitation

cavitațiune sf vz cavitație

CAVITAȚIUNE s.f. v. cavitație.

cavitație (desp. -ți-e) s. f., art. cavitația (desp. -ți-a), g.-d. art. cavitației; pl. cavitații, art. cavitațiile (desp. -ți-i-)

cavitație (-ți-e) s. f., art. cavitația (-ți-a), g.-d. art. cavitației; pl. cavitații, art. cavitațiile (-ți-i-)

cavitație s. f. (sil. -ți-e), art. cavitația (sil. -ți-a), g.-d. art. cavitației; pl. cavitații, art. cavitațiile (sil. -ți-i-)