cavatină sf [At: ENC. ROM. I / Pl: ~ne / E: it cavatina] (Muz) 1 Bucată solo făcând parte dintr-o operă, mai scurtă decât aria, cu mai puține ornamente și caracter mai liric. 2 Titlu dat unor piese instrumentale cu caracter cantabil.

CAVATINĂ, cavatine, s. f. Mică arie lirică melodioasă, care intervine ca pasaj solo într-o operă.

CAVATINĂ, cavatine, s. f. Arie lirică de mici proporții dintr-o operă. – It. cavatina.

CAVATINĂ s.f. Arie lirică melodioasă simplă, de mici proporții, care se cîntă solo într-o operă. ♦ Titlu dat unor piese instrumentale cu caracter cantabil. [< it. cavatina, cf. fr. cavatine].

CAVATINĂ s. f. 1. arie de operă cu caracter liric, de proporții reduse. 2. mică piesă instrumentală cu caracter liric. (< it. cavatina, fr. cavatine)

CAVATINĂ ~e f. muz. Arie lirică de proporții reduse din cadrul unei opere. /<it. cavatina

cavatină f. Muz. arie expresivă de operă, încredințată unui singur interpret.

*cavatínă f., pl. e (it. cavatina). Muz. Un fel de melodie scurtă, cîntată de o singură persoană într’o operă.

cavatină s. f., g.-d. art. cavatinei; pl. cavatine

cavatină s. f., g.-d. art. cavatinei; pl. cavatine

cavatină s. f., g.-d. art. cavatinei; pl. cavatine

cavatină (< it.: diminutiv de la cavata*). 1. Arie (1) de mici proporții în formă de lied*. C. semnifica la origine o „descărcare melodică” a recitativului*, un fel de arie de bravură fără repriză* în concluzie. Fiind intensă în expresia sentimentelor, moderată ca ritm și cu caracter liric, c. era în mare vogă în sec. 17-19. Împreună cu recitativul* care o precede, avea în operă* funcția de a caracteriza personajele cărora le era încredințată. Foarte cunoscute sunt c.: „Se vuol ballare” din opera Nunta lui Figaro de W.A. Mozart, „Regnave nel silenzio” din Luca di Lammermoor de G. Donizetti, „Casta diva” din Norma de V. Bellini, „Una voce poco fa” din Bărbierul din Sevilla de G. Rossini. 2. Piesă înstr. scurtă cantabilă. A fost mai puțin utilizată (ex. Cvartetul op. 130 de L. van Beethoven).